|
Daniela Robu, director Dep. Sănătate, Conferinţa Oltenia
Beneficiind de o bună organizare şi o mediatizare largă în presa scrisă şi vorbită, Expoziţia de Sănătate care a avut loc la Râmnicu Vâlcea poate fi considerată un succes.
De la locaţia inedită pentru o asemenea manifestare, un complex comercial ( WinMarkt Cozia) şi cuvântul de deschidere al reprezentanţilor organizatorilor, proprietarilor complexului, sponsorilor şi colaboratorilor - Agenţia Naţională Antidrog (ANA), totul anticipa un eveniment deosebit care avea să atragă atenţia locuitorilor oraşului în ciuda frigului de afară.
De entuziasmul şi profesionalismul unei echipe formate din voluntari, medici, asistenţi, vectori de sănătate, biologi, au beneficiat în cele 4 zile aproximativ 800 de persoane, primind informaţii şi evaluări ale stării de sănătate.
Fiecare din cele 4 zile s-a încheiat cu seminare prezentate de medici, abordând teme de interes general: Ziua I - Daniela Robu – „Dieta ideală”, Ziua II - „O viaţă fără tutun”- Dr. Mihaela Radu şi reprezentantul ANA, Ziua III – „Prevenirea şi tratamentul Osetoporozei prin mijloce naturale” - Dr. Bogdan Radu, „Cafeaua – un drog necesar?” – Dr. Simona Bogan şi Dr. Georgiana Ţârcovnicu (din cadrul ANA).
Expoziţia culinară vegetariană a fost foarte „gustată” de publicul care nu a avut loc pe scaune, stârnind reacţii de uimire şi admiraţie, atât pentru estetica produselor cât şi pentru gustul fără reproş. Între pateul de urzici şi sărmăluţele cu mămăliguţă au încăput peste 20 de preparate, demonstrând că viaţa (dieta) vegetariană nu e fadă, lucrul acesta fiind confirmat şi de expresia de încântare care se citea pe feţele participanţilor şi aplauzele de final.
Numărul impresionant de mare al celor care s-au înscris pentru Cluburile de Sănătate care se vor desfăşura în prima etapă pe parcursul lunii februarie, „evidenţiază faptul că în acest domeniu este loc pentru misiune”, a spus domnul Cornel Soare, reprezentantul SanoVita, sponsorul principal.
Detalii despre acest eveniment, despre reacţiile din media şi despre continuitatea lui, puteţi găsi pe site-ul creat special cu această ocazie – www.exposanatate.ro. Tot aici puteţi viziona şi imagini surprinse la faţa locului de către organizatori. În curând veţi putea afla de pe adresa web a ASEF Filiala Oltenia (www.asefoltenia.ro), mai multe informaţii şi veţi putea viziona mai multe imagini de la evenimentele medicale organizate de asociaţie în ultima perioadă.
Ne pregătim pentru a reedita acest eveniment la Peretu, judeţul Teleorman, în a treia săptămână a lunii februarie, iar în ultima săptămână a lunii februarie la Târgu Jiu, judeţul Gorj.
La o scară mai mică s-au mai desfăşurat evenimente similare în localităţile Crângeni - judeţul Teleorman, Întorsura - judeţul Dolj, Baldovineşti – jud. Olt şi alte localităţi.
Cu acest prilej anunţăm faptul că prima serie de Cluburi ale anului 2010, organizate de ASEF Filiala Oltenia, va începe în luna martie şi se va termina în luna iunie. O „pregustare” a ceea ce se va întâmpla în această perioadă vor fi cele 4 întâlniri ale lunii februarie care se vor desfăşura în Râmnicu Vâlcea, ca o continuare a Expo Sănătate. Participanţii şi-au exprimat dorinţa de a participa la un Club de Bucătărie Vegetariană, după cel de Boli cardiovasculare care va începe în 6 februarie.
În urma evenimentelor medicale care au avut şi vor mai avea loc în teritoriu, preconizăm că în prima parte a acestui an vom organiza Cluburi de Sănătate, în următoarele localităţi: Roşiorii de Vede, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Craiova, Piteşti şi Câmpulung.
|