Ted Wilson se roagă pentru președintele filipinez

Info Adventist 23 noiembrie 2021

Acest articol a fost publicat la cererea biroului președintelui Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.—Editorii

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a păstrat o poziția respectuoasă în timp ce liderul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Ted N. C. Wilson s-a rugat în timpul unei întâlniri care a avut loc la reședința președintelui din Manila. Întâlnirea se preconiza a fi scurtă, însă a durat 36 minute, timp în care Duterte a vorbit despre credinţa lui, iar Wilson i-a prezentat un  studiu biblic informal despre leadershipul prin slujire.

Președintele Wilson, care a condus o delegație adventistă la Palatul Malacañan, și-a exprimat, de asemenea, aprecierea față de Duterte pentru sprijinul acordat libertății religioase, pentru promovarea alternativelor unui stil de viață sănătos și pentru manifestarea slujirii reconciliante a lui Isus prin amnistia acordată foştilor rebeli care au depus armele după ce au ascultat Evanghelia prin intermediul postului de radio Adventist World Radio.

Wilson şi soţia sa, Nancy, au fost pentru trei săptămâni în Filipine, ca parte a primei lor călătorii internaţionale de la declanșarea COVID-19 în martie 2020. Punctul culminant al călătoriei lor a fost botezarea a 500 de foști rebeli și a conducătorului lor de pe insula Mindoro sâmbătă, 13 noiembrie. Foștii rebeli au hotărât să-și predea inima lui Isus după ce au ascultat Adventist World Radio, iar conducerea țării a făcut remarcabilul gest de a acorda o amnistie ca să pună capăt unui conflict care a durat o jumătate de secol și care a costat 40.000 vieți.

„Vreau să vă mulțumesc pentru amnistia acordată foștilor rebeli, care au acum inimile schimbate prin emisiunile pline de putere ale postului de radio Adventist World Radio”, a spus Wilson la întâlnirea. Emisiunile „le mișcă inima și îi ajută să devină niște cetățeni cu adevărat utili.”

Cu consimțământul lui Duterte, Wilson a deschis o mică Biblie neagră și a prezentat un studiu biblic pe baza textului din Mica 6:8, care spune: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

„Excelența voastră, aceasta este formula pentru cei care vor să-i ajute pe oameni, să-i conducă”, a spus el.

Președintele meditează asupra celor spuse de Wilson

După prezentarea studiului biblic, Duterte, care, inițial, a vorbit despre dorința de a-i apăra pe copii și pe săraci, a părut să mediteze asupra chestiunilor spirituale, vorbind despre credința și viața sa de rugăciune.

„Nu mă interesează ritualurile religioase… nu cred în ele”, a spus el, „dar am o credință profundă, trainică.”

La sugestia lui Wilson, Duterte s-a ridicat cu plăcere în picioare pentru o rugăciune, care a încheiat întâlnirea. Ministrul filipinez al sănătății și un senator guvernamental, care erau și ei prezenți, s-au ridicat, de asemenea. La final, Wilson i-a oferit lui Duterte o Biblie și cărțile lui Ellen White Tragedia veacurilor și Calea către Hristos.

Aceasta nu a fost prima ocazie în care Wilson a împărtășit un pasaj din Biblie și s-a rugat împreună cu un lider mondial. De când a devenit președintele Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în 2010, el a urmărit să interacționeze pe subiecte spirituale cu lideri mondiali, printre care se numără președinții statelor Ghana, Malawi și Angola, la începutul lui 2020; vicepreședintele Paraguayului și purtătorul de cuvânt al parlamentului din Peru, în 2019; preşedintele Ugandei şi primul ministru al Egiptului, în 2018. În aceste ocazii, Wilson le oferă liderilor Biblii și cărți scrise de Ellen White, pionieră a Bisericii Adventiste.

O reacție neașteptată

Reacția președintelui Duterte în cadrul întâlnirii i-a surprins atât pe membrii delegației adventiste, cât și administrația prezidențială.

Bienvenido Tijano, pastor adventist, care îl cunoaște bine pe Duterte în calitate de ambasador filipinez în Papua New Guinee, și-a exprimat uimirea că întâlnirea a durat mai mult decât cele 10 minute programate pentru o vizită de curtoazie și că Wilson a putut să împărtășească un astfel de mesaj spiritual.

„Nu am văzut niciodată acest gen de vizită, în care președintele să îi permită cuiva să aibă atât de mult timp la dispoziție și ocazia de a împărtăși un astfel de mesaj”, a spus Tijano.

El a adăugat că întâlnirea a avut un impact pozitiv asupra membrilor administrației prezidențiale și că ei au fost impresionați că Duterte a acordat atenție cuvintelor lui Wilson.

„Duhul lui Dumnezeu a fost, într-adevăr acolo și a lucrat”, a spus el.

Și Duane McKey, președintele Adventist World Radio, s-a mirat de răspunsul lui Duterte. „Evenimentul a fost incredibil. Am realizat acest lucru după ce am înțeles de la asistenții președintelui Duterte că acesta permite oamenilor să vorbească de obicei doar 5-10 minute sau chiar mai puțin”, a spus el. „A fost foarte spiritual și a reacționat foarte bine… Am fost binecuvântaţi şi mândri să reprezentăm adventiştii de ziua a șaptea.”

Creștinii asemănați cu florile crăciuniței

Kathy Proffitt, fostă ambasadoare a Statelor Unite ale Americii în Malta, care a participat la multe întâlniri cu lideri mondiali, a spus că natura spirituală a acestei întâlniri particulare  a făcut din aceasta una diferită de oricare alta la care a participat până atunci.

„Adesea, aceste întâlniri sunt foarte superficiale, iar oamenii spun lucruri pe care cei prezenți se așteaptă să le audă”, a spus Proffitt, membră în consiliul de administrație al Adventist World Radio. „Dar aceasta a fost mai mult decât o conexiune reală… Preşedintele Duterte şi-a împărtășit convingerile religioase. Nu am mai văzut un astfel de lucru până acum, niciodată.”

Samuel Saw, președintele Diviziunii Asia de Sud – Pacific a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, pe teritoriul căreia se află Filipine, a subliniat faptul că întâlnirea cu Duterte nu a fost o simplă „vizită de curtoazie”. „A fost o vizită cu o țintă, cu o misiune”, a declarat el.

În timpul întâlnirii, Wilson i-a spus lui Duterte că dorința lui, care este de fapt dorința oricărui creștin, este aceea de a împărtăși dragostea lui Isus. El i-a asemănat pe creștini cu florile roșii festive de crăciuniță, care a observat că au fost puse în jurul reședinței prezidențiale pentru perioada Crăciunului.

„Trebuie să spun că apreciez frumoasele crăciunițe de la palat”, a spus Wilson. „Ele sunt într-adevăr o încântare pentru ochi, dau o lumină aparte lucrurilor. Așa stau lucrurile, de fapt, și cu adventiștii de ziua a șaptea și cu alți creștini: luminează viața oamenilor.”

Sursa: Adventist Review