Slujirea în orașe este importantă și extrem de necesară

Info Adventist 9 martie 2022

O citire completă a sfaturilor lui Ellen White despre experiența urbană subliniază importanța lucrării de slujire în orașe atât din „exterior”, cât și din „interior”.

Timp de mai bine de un secol, adventiștii de ziua a șaptea au dezbătut, au discutat – și nu au fost de acord – cu privire la înțelegerea sfatului pionierei bisericii, Ellen G. White, despre slujire și viața în orașe.

Două articole scrise de lideri adventiști binecunoscuți subliniază faptul că înțelegerea sfatului lui Ellen White necesită credincioșie, intenționalitate și realism.

Lumea Bibliei este în esență rurală sau urbană? 

Biblia menționează cel puțin 119 de orașe. Cea mai veche mențiune despre un oraș se află în Geneza 4, unde Cain a construit un oraș (o cetate) și i-a pus numele fiului său, Enoh.  Alte orașe sunt menționate în Geneza 10 și 11, care coincid cu construirea turnului Babel.

În Geneza 18, Avraam a fost confruntat cu soarta Sodomei. Dându-și seama de sentința care urma să cadă asupra acestui oraș, el i-a cerut lui Dumnezeu har – dacă ar fi existat acolo 50 sau 30 sau 20 sau chiar 10 oameni care ar fi putut fi salvați din acel dezastru iminent. Iar harul lui Dumnezeu a fost bogat. 

Dumnezeu l-a chemat pe Iona să le transmită o profeție locuitorilor din Ninive. După ce a fugit de chemare, Iona a primit din nou chemarea de a proclama soarta acelei cetăți mândre. Spre disperarea lui Iona, cetățenii din Ninive s-au pocăit și au fost cruțați. Pentru a atenua dezamăgirea profetului, Dumnezeu a exclamat: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4:11).

In cartea lui Ieremia observăm că profetul le-a trimis din Ierusalim o scrisoare bătrânilor supravieţuitori din mijlocul exilaţilor, preoţilor, profeţilor şi celorlalţi oameni pe care Nebucadneţar i-a dus în robie din Ierusalim la Babilon. El îi sfătuia cu o solie de la Dumnezeu să se instaleze acolo. Apoi îi mai sfătuia: „Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie și rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (Ieremia 29:7). 

Însuși Domnul Isus, pe când Se îndrepta pentru ultima oară spre Ierusalim după ce le slujise miilor de oameni din centrele urbane ale țării, a plâns că acea cetate Îl respinsese pe El și Îi respinsese lucrarea acolo (Luca 13:34, 35; vezi și Matei 9:35-38).

Așadar, se pare că, în orice epocă, centrele urbane cu o concentrare extraordinară de oameni oferă un spațiu propice ca natura umană să se descopere în moduri diverse și speciale. Totuși, nu este un secret că oriunde abundă păcatul, Dumnezeu găsește o ocazie ca harul Lui să abunde și mai mult (Romani 5:20).

O dilemă adventistă

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Ellen White s-a trezit într-o situație aparent echivocă în timp ce se lupta cu subiectul slujirii în marile orașe ale lumii. Pe de o parte, ea a văzut idealul pentru familiile creștine de a trăi într-un mediu rural, unde puteau să evite stricăciunea, răutatea și problemele legate de sănătate din orașe și să-și dezvolte spiritualitatea în liniștea unui mediu natural. Pe de altă parte, ea a simțit povara ca biserica să fie proactivă și să nu neglijeze transmiterea Evangheliei în orașe. Evitarea acestei neglijări avea să fie preocuparea de căpătâi a slujirii ei între anii 1901 și 1910.

Pe măsură ce studiem scrierile ei despre misiunea în orașe, descoperim că Ellen White a numit-o „evanghelizarea avanpostului”. Acest concept îl găsim în mai multe locuri. De exemplu, iată ce scria în 1903: „Planul lui Dumnezeu este că poporul nostru să se stabilească în afara orașelor și din aceste avanposturi să îi avertizeze pe locuitorii din orașe și să ridice în ele monumente de aducere aminte pentru Dumnezeu.”[1] Cu un an înainte, ea scrisese: „Orașele trebuie slujite din centre aflate în afara lor. Solul lui Dumnezeu a zis: «Oare orașele nu trebuie să fie avertizate? Da, dar nu de un popor al lui Dumnezeu care locuiește în ele, ci prin vizitarea lor pentru a le avertiza cu privire la ce va veni pe Pământ». — Scrisoarea 182, 1902”.[2] E nevoie să reexaminăm poziția pe care au luat-o unii, și anume că este greșit să instalăm lucrători în interiorul zonelor urbane și că o astfel de acțiune înseamnă apostazie de la sfatul ei clar. Este prea ușor să iei declarațiile ei și să le generalizezi fără să examinezi tot ce a scris cu privire la subiect sau chiar fără să citești cu atenție contextul declarațiilor ei.

Pentru înţelegerea evoluţiei sfatului lui Ellen White despre misiunea în oraşe este util să examinăm sfatul ei în continuă evoluţie cu privire la educaţia tinerilor. Ea a scris din Australia, în anii 1890: „Niciodată nu le poate fi oferită o educație adecvată tinerilor din această țară sau din oricare altă țară, decât dacă aceștia se află la distanță mare de orașe. Obiceiurile și practicile din orașe nu se potrivesc minții tinerilor care vor să cunoască adevărul”.[3] Totuși, la începutul secolului al XX-lea, biserica a început să facă incursiuni în rândul claselor mai sărace din unele orașe mai mari. Astfel, ea scria în 1909: „Pe cât este cu putință, astfel de școli ar trebui să fie așezate în afara orașelor. Dar în orașe sunt mulți copii care n-ar putea să frecventeze școli aflate la distanță de orașe; și pentru binele acestora, ar trebui să fie înființate școli în orașe, ca și la țară.”[4] Observaţi că Ellen White scria în termeni atât ideali, cât şi reali. Idealul îl constituiau întotdeauna şcolile rurale, dar realitatea misiunii dicta ca unele şcoli adventiste să fie în oraşe, unde accesul la educaţia adventistă era stringent.

Ellen White s-a opus înființării de instituții ale Bisericii în orașe, dacă era posibil de evitat acest lucru. Ea a recunoscut înclinația familiilor adventiste de a se stabili în jurul spitalelor și al școlilor Bisericii, aducând astfel multe familii în zonele urbane, dacă instituțiile Bisericii erau așezate acolo. Dar nu a susținut ideea avanpostului când a venit vorba de plantarea de biserici locale. Dimpotrivă, a scris în 1907: „În repetate rânduri, Domnul ne-a instruit că trebuie să lucrăm pentru orașe din centre de avanpost. În orașele acestea, trebuie să avem case de închinare, ca niște memoriale ale lui Dumnezeu, dar instituțiile pentru publicarea literaturii noastre, pentru vindecarea celor bolnavi și pentru pregătirea lucrătorilor trebuie să fie amplasate în afara orașelor.”[5]

Ellen White a observat, de asemenea, că „în timp ce este după rânduiala lui Dumnezeu ca lucrători aleși, consacrați și cu talente să fie stabiliți în mari centre populate, spre a conduce eforturi evanghelistice, tot la fel este scopul Său ca membrii comunității care trăiesc în aceste orașe să-și folosească talentele date de Dumnezeu în lucrarea pentru suflete”.[6] În 1909, ea scria: „Domnul mi-a prezentat lucrarea care urmează să se facă în orașele noastre. Credincioșii din aceste orașe urmează să lucreze pentru Dumnezeu în vecinătatea căminului lor.”[7] Cu un an mai târziu, ea sfătuia: „ În mod special, membrii bisericii care locuiesc în orașe trebuie să-și pună la lucru, cu toată umilința, talanții dați de Dumnezeu pentru a lucra cu cei care doresc să asculte solia care ar trebui să fie dată lumii în acest timp”.[8]

Cu ani înainte, Ellen White spusese explicit că unii adventiști trebuie să se mute în orașe pentru a ridica biserici. „Noi vedem”, scria ea, „o mare nevoie de lucrare misionară care să ducă adevărul nu doar în țări străine, ci și celor ce sunt aproape de noi. În jurul nostru sunt orașe în care nu se face niciun efort pentru a salva suflete. De ce familii care cunosc adevărul să nu se stabilească în aceste orașe și sate pentru a înălța acolo standardul lui Dumnezeu, lucrând în umilință, nu în felul lor, ci în felul lui Dumnezeu, ca să aducă lumina înaintea celor care nu au cunoștință de ea?… Vor fi credincioși care se vor muta în orașe și sate și în locuri îndepărtate ca să poată lăsa lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu să strălucească peste alții.”[9] 

Așadar, avem două seturi de sfaturi paralele, unul cu privire la instituții, care susțin lucrarea din avanposturi, și altul cu privire la biserica locală, care susține lucrarea din interiorul orașelor. Astfel stând lucrurile, noi trebuie să ne întrebăm din ce cauză doar un set de sfaturi a beneficiat de multă publicitate. Răspunsul vine, fără îndoială, din realitatea că declarațiile făcute dintr-o anumită perspectivă au fost adunate și publicate în mod repetat în compilații, în timp ce declarațiile făcute din cealaltă perspectivă, deși la fel de valabile și importante, au fost uneori neglijate. 

Astfel, unii adventiști au evidențiat doar o jumătate din perspectiva lui Ellen White. Citirea celor 107 articole despre lucrarea în orașe din indexul de periodice al scrierilor lui Ellen White evidențiază că 24 de articole oferă instrucțiuni despre mutarea din orașe sau înființarea de instituții în afara orașelor, în timp ce 75 dintre ele dau instrucțiuni despre mutarea în orașe în vederea lucrării, iar 8 articole critică condițiile din mediul urban, fără să indice mutarea în orașe sau părăsirea lor.[10]

Lucrarea în orașul New York

In 1901, Stephen Haskell, în vârstă de 68 de ani, şi soţia lui, Hetty, au început o lucrarea inovatoare în oraşul New York. Au închiriat un apartament la etajul 6 pe West 57th Street în Manhattan. Şi-au început lucrarea evanghelistică în clădirea lor și în cele din vecinătate, vânzând cărți, oferind studii biblice, sfaturi și îngrijiri medicale practice.[11] Ellen White a lăudat eforturile lor și i-a sfătuit să înființeze servicii potrivite nevoilor comunității lor, cum ar fi un restaurant vegetarian, săli de tratament și cursuri de gătit. Le-a numit „centre de influență”.[12]

La începutul lui ianuarie 1902, atunci când misiunea lor se desfășura deja de aproape cinci luni, Ellen White le scria: „Modul nostru de lucru trebuie să fie după porunca lui Dumnezeu. Lucrarea care este făcută pentru Dumnezeu în orașele mari nu trebuie să fie conformă cu planurile omului… Frate [Haskell], Domnul ți-a dat o oportunitate în orașul New York, iar lucrarea ta misionară de acolo trebuie să fie un exemplu despre cum ar trebui să fie lucrarea misionară în alte orașe… Lucrarea ta în New York a început pe baze bune. Trebuie să faci în New York un centru de misiune… Domnul dorește ca acest centru să fie o școală de pregătire pentru lucrători și nimic nu trebuie lăsat să oprească lucrarea.”[13]

Sfaturile lui Ellen White cu privire la lucrarea în orașe este mai complex decât și-au putut imagina unii. Ea a avut întotdeauna la idealul vieții la țară, dar nu a permis niciodată ca acest ideal să o orbească în fața realităților nevoii misiunii în orașe. A susținut cu fermitate evanghelizarea prin avanposturi „pe cât posibil” și s-a simțit mereu încrezătoare în recomandarea lucrării în orașe din interiorul metropolelor, când acest lucru implica înființarea de biserici.

Principiile lucrării misionare urbane

Este evident că evanghelizarea orașelor Statelor Unite ale Americii și ale întregului Pământ a devenit deosebit de importantă datorită urgenței tot mai crescute de a proclama întreita solie îngerească, care trebuie vestită „locuitorilor Pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi și oricărui norod” (Apocalipsa 14:6). Procentul tot mai mare al populației urbane[14], precum și apelul pentru consiliere din orașul New York au amintit de munca inovatoare făcută de John Harvey Kellogg și echipa lui de lucrători din Chicago.[15] Alte eforturi făcute în San Francisco au avut succes, aducându-le multor oameni Evanghelia prin diferite servicii vitale pe care Ellen White le-a numit „stupul de albine” din San Francisco.[16]

Ea a cerut în mod repetat să se facă eforturi pentru susținerea lucrării în orașe. Ea scria despre lucrarea familiei Haskell: „Mesajul pe care mi se cere să-l transmit poporului nostru în această vreme este: Lucrați fără întârziere în orașe, pentru că timpul este scurt. Domnul păstrează înaintea noastră această lucrare de douăzeci și mai mult de ani. A fost făcut puțin în câteva locuri, dar mult mai mult poate fi făcut. Ziua și noaptea, port o povară, pentru că s-a făcut atât de puțin pentru a-i avertiza pe locuitorii marilor noastre aglomerări de populație despre judecățile ce vor cădea peste călcătorii Legii lui Dumnezeu”.[17] În 1910, Ellen White le reamintea liderilor Bisericii: „Nu există schimbare în soliile pe care le-a trimis Dumnezeu în trecut. Lucrarea din orașele mari este lucrarea esențială pentru acest timp. Când se lucrează în orașe așa cum dorește Dumnezeu, urmarea va fi punerea în funcție a unei mișcări atât de puternice, așa cum nu am mai văzut niciodată. Dumnezeu cheamă bărbați gata de sacrificiu, convertiți la adevăr, care să dea o lumină clară care să strălucească în raze distincte.”[18]

Este clar faptul că Ellen White a făcut apel ca misiunea în orașe să fie sprijinită prin înființarea de centre de instruire în afara orașelor pentru a lucra în vecinătățile urbane. Dar a făcut apel ca lucrătorii să înființeze centre misionare permanente în zonele urbane. Acești lucrători, împreună cu membrii bisericii care locuiau în orașe, trebuiau să fie puternic orientați spre misiunea în acele zone urbane.

Autori: Gaspar și May-Ellen Colon au avut o activitate de peste 40 de ani de slujire pastorală, departamentală și umanitară în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Sursa: Adventist Review


[1] Ellen G. White, Evangelizare, pag. 76.

[2] Ellen G. White, Solii alese, vol. 2, pag. 358

[3] Ellen G. White, Fundamentele educației creștine, pag. 312

[4] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 9, pag. 201; Schițe din viața mea, pag. 396, 397

[5] Ellen G. White, Solii alese, vol. 2, pag. 358

[6] Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 158

[7] Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, pag. 128

[8] Ellen G. White, Lucrarea misionară medicală, pag. 332

[9] Ellen G. White, Christian service, pag. 180

[10] Monte Sahlin, Mission in Metropolis, pag. 16

[11] Hetty Haskell către E. G. White, 29 iulie 1901; S. N. Haskell către E. G. White, 18 iulie 1901; 29 iulie 1901

[12] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 7, p. 115

[13] E. G. White. Evanghelizare, pag. 385, 386

[14] Din 2009, peste jumătate din populaţia lumii locuiește în orașe (a se vedea www.un.org).

[15] Ellen G. White Scrisoarea 43, 1895.

[16] Ellen G. White, în Advent Review and Sabbath Herald, 5 iulie 1906.

[17] Ellen G. White, Lucrarea misionară medicală, pag. 300

[18] Ibidem, pag. 304