300.000 USD finanțare ADRA România pentru susținerea instituțiilor din România implicate în ajutorarea refugiaților ucraineni

Info Adventist 15 aprilie 2022

Pentru a continua activitățile umanitare de sprijinire a refugiaților, programul își propune prin obiectivul general, să stimuleze colaborarea și cooperarea dintre ADRA România și partenerii săi de încredere prin acordarea de micro-granturi pentru implementarea unor proiecte în valoare de 30.000 lei – 60.000 lei, printr-un proces simplificat. Acest nou model va fi cheia pentru a susține activitatea ADRA și a bisericii din întreaga țară, asigurând în același timp finanțarea necesară pentru furnizarea de sprijin umanitar și sprijin pentru integrarea refugiaților care vor rămâne în România pe termen mai lung. Programul vizează o perioadă de 4 luni și va fi finalizat la 21 iunie 2022.

Programul „Micro granturi pentru răspunsul refugiaților ucraineni” face parte din finanțarea ADRA Internațional pentru proiectul cadru „Speranță pentru Ucraina” implementat pentru refugiații ucraineni, atât în ​​interiorul Ucrainei, cât și la granițele țărilor vecine.

Este o prioritate pentru ADRA România să sprijine și să consolideze activitățile umanitare ale voluntarilor și a bisericilor locale. Ei furnizează forța de muncă esențială la granițe, în orașele de graniță și în nodurile de tranzit pentru a continua servicii și sprijin refugiaților, oferă cazare temporară în biserici și în casele lor.

Acordarea de micro-granturi entităților care s-au implicat în ajutorarea refugiaților

Bugetul alocat este 300.000 USD (brut, incluzând cheltuieli de administrare), ceea ce permite finanțarea a cel puțin 21 de entități cu sume cuprinse între 30.000 și 60.000 lei, principalii beneficiari vizați fiind bisericile locale care au fost și sunt implicate în sprijinirea refugiaților. S-a realizat desfășurătorul activităților, s-a formulat apelul pentru primirea propunerilor de proiecte pentru micro-granturi, au fost stabilite condițiile și criteriile de selecție a proiectelor ce vor fi depuse de către solicitanți, urmând ca acțiunea să demareze la începutul săptămânii viitoare. Durata proiectelor va fi de maximum 4 săptămâni de la data transferului fondurilor de către ADRA România, iar costurile pot fi decontate pentru cheltuielile ce s-au efectuat începând cu data de 1 martie 2022.

Referindu-se la acest nou program, managerul proiectului Dan Constantinescu a subliniat importanța finanțării cu prioritate a instituțiilor aflate în prima linie, care au susținut inițial din resurse proprii activitățile umanitare și care rămân implicate în acest proces.

ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, este activă în mai mult de 118 de ţări şi este condusă după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întregul glob, în 1997, Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Articolul 300.000 USD finanțare ADRA România pentru susținerea instituțiilor din România implicate în ajutorarea refugiaților ucraineni a apărut prima dată pe ADRA România.

Material preluat de pe adra.ro/stiri.