Abuzul psihologic subtil în relațiile de familie

Info Adventist 5 mai 2021

Subtilitățile abuzului psihologic pot produce confuzie și dezorientare în cei care suferă de pe urma acestuia.

Organizația Națiunilor Unite spune că, de la declanșarea epidemiei de Covid-19, noi informații și rapoarte prezentate de cei aflați în prima linie dezvăluie că violența împotriva femeilor și a fetelor a crescut, în special violența domestică.

Dr. Dámaris Quinteros, psiholog și profesor la Universidad Peruana Unión, s-a alăturat inițiativei Basta de Silencio cu un articol despre abuzul emoțional domestic – cum să-l identificăm și ce ar trebui făcut. Confruntat cu astfel de situații, Agenția adventistă de știri sud-americană a distribuit un articol despre acesta.

O femeie în lacrimi, încercând să-și adune gândurile confuze, spune: „La mine acasă, unde nu sunt țipete sau îmbrânceli, am primit o palmă. Totuși simt că ceva sumbru se întâmplă în casa mea și sunt tulburată că aș putea să mă obișnuiesc cu acest gest și să îl tolerez. Atitudinea membrilor familiei mele mă afectează și, deși nu este vorba de lovituri, durerea este reală”.

În cămin există o formă subtilă de maltratare. Fiindcă nu este raportată atât de des, problema nu se regăsește în statistici. Totuși este una dintre formele distorsionate de interacțiune care au loc în mediul familial într-un mod cronic și toxic. Este un abuz psihologic ascuns sau subtil, ale cărui frecvență, tăinuire și daune depășesc consecințele violenței fizice (Perela, 2010).

Abuzul psihologic este definit ca un set de comportamente și atitudini care rănesc în mod constant simțământul de iubire de sine și de valoare personală (Mayordomo, 2003); situații care pot să includă insulte, amenințări, privare de libertate și alte comportamente brutale (Perela, 2010), generând frică, angoasă, simțământ de inferioritate, degradare și erodarea rezistenței morale și fizice (Barquín, 1992). În plus, cele două modalități prin care se manifestă abuzul psihologic sunt următoarele: deschis, manifestându-se prin atitudini de control, dominație și indiferență; și subtil, unde mesajele de subestimare, izolare și respingere sunt mai camuflate sau prezentate împreună cu presupuse mesaje de afecțiune; femeile, copii și fetele sunt principalele victime ale acestei forme de abuz (Marshall, 1999).

Subtilitățile abuzului psihologic pot produce confuzie și dezorientare în cei care suferă de pe urma acestuia. Victimele acestei situaţii pot ajunge să simtă şi să creadă că interpretează incorect cuvintele sau comportamentele agresorilor lor, care, în general, manipulează capacitățile gândirii critice ale partenerilor sau ale copiilor lor, făcându-i să accepte informații sau ordine care le produc disconfort și nefericire. Acestea aduc epuizare emoțională puternică ce afectează conceptul de sine, autoaprecierea și autonomia.

Unele din formele de interacțiune familială care sunt parte a gamei de abuzuri psihologice subtile sunt descrise și analizate mai jos:

  • Absență și distanțare: Cât de mult rău poate produce cineva care este mai preocupat de muncă și alte îndatoriri decât de prioritizarea relațiilor cu partenerul de viață/copiii? Ei bine, există un abuz psihologic subtil atunci când preferați să petreceți mai mult timp cu activități care se petrec în afara căminului și care presupun distanțarea voastră de membrii familiei. Același lucru se întâmplă atunci când cineva se hotărăște să petreacă mai mult timp cu o persoană de sex opus în loc să dedice acele ore valoroase relației cu soțul/soția; sau când un fiu/o fiică le cere părinților să se joace împreună, iar aceștia, putând să facă astfel, se plâng că sunt obosiți și preferă să privească un program de televiziune sau să navigheze pe internet. Absența premeditată și distanțarea conștientă de membrii familiei lasă urme, vagi la început;
  • Critică și ridiculizare: În conversațiile zilnice ale unui cuplu, pot să apară cuvinte care, sub aparența unor simple vorbe de duh, să ascundă glume și ironii care degradează demnitatea și onoarea unei persoane. Critica și ridiculizarea la adresa partenerului de viață îi subminează imaginea înaintea altora și siguranța personală. Dar, în același timp, ele deteriorează conceptul de sine al persoanei care le adresează, deoarece apar dintr-o atitudine de supraevaluare personală sau ca mecanism de apărare împotriva golurilor emoționale proprii. Cei care sunt criticați în mod constant cu privire la aspectul lor fizic, la capacitățile lor mintale sau la comportamentul lor pot să se confrunte cu anxietate și tristețe profundă, simțindu-se neputincioși să înfrunte situația și să o rezolve. Pe de altă parte, criticile la adresa copiilor sunt lovituri emoționale împotriva unora care nu știu cum să se apere; mintea lor, aflată în proces de antrenare, abia începe să dezvolte mecanisme de filtrare și analizare a ceea ce aud și văd. Proverbele 12:18 subliniază: „Cuvintele necugetate sunt ca străpungerile unei săbii”. Nu uitați: „Niciun cuvânt pripit nu trebuie rostit și nu trebuie să existe nici măcar o aparență a lipsei iubirii reciproce. Este datoria fiecărui membru [al familiei] să fie bun și să vorbească cu bunătate”(White, 1988, p.177).
  • Refuzul de a oferi afecțiune: Manifestarea insensibilității și a indiferenței față de nevoile, durerea, boala sau realizările membrilor familiei relevă și ea prezența abuzului subtil. Având în vedere că ființa umană are nevoie în primul rând de sprijin și acceptare, manifestarea unei atitudini lipsite de afecțiune față de partener creează distanțe fără poduri, generând neîncredere și fisuri în relație, care devin permanente. Tot la fel, privarea unui copil de dragoste este ca închiderea accesului unei plante la sursa de apă, generând fragilitate și labilitate emoțională, semne care se vor reflecta în viitoarea lui personalitate ca tânăr și adult. Împotriva acestei atitudini White (1988) explică: „Vorbindu-le copiilor cu bunătate și lăudându-i când încearcă să facă ceva bun, părinții pot să le încurajeze eforturile”.
  • Depreciere: Acest termen se referă la atitudinea prin care cineva acordă un respect scăzut sau mai mic decât merită o persoană (Real Academia Española, 2019). În relatările biblice, sunt consemnate persoane care s-au purtat cu dispreț, un exemplu fiind situația când „Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei” (2 Samuel 6:16). Mical se simțea respinsă și și-a depreciat partenerul de viață; cuvintele și gesturile ei disprețuitoare l-au rănit pe David atât de mult, încât acesta a refuzat să aibă copii cu ea. Reacția lui David ne oferă dovada daunelor pe care le poate provoca disprețul într-o relație. Și dacă aceasta nu se întâmplă decât în minte, fără a fi transpusă în cuvinte sau acțiuni? Poate produce vreun rău? Proverbele 23:7 subliniază „căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet”. În mod evident, caracterul este manifestat nu doar prin ceea ce facem, ci şi prin ce motivează acţiunile noastre. Nichol (1990) arată că ofensele aduse lui Dumnezeu și altora sunt „un act al puterilor superioare ale minții, rațiunii, liberului arbitru și voinței” (p. 287), atât de mult încât fiecare acțiune este rodul unei decizii interne anterioare. Așadar, disprețul are consecințe atât asupra persoanei care îl primește, cât și asupra persoanei care îl nutrește.

Ce este de făcut în astfel de situații? Există o modalitate de a trata acest abuz subtil în relațiile de familie? Iată trei recomandări:

  • În primul rând, recunoaşteţi că vă confruntaţi cu o problemă reală. Dacă o persoană trece printr-una dintre situațiile descrise mai sus și dacă, în lumina sfaturilor biblice și profesionale oferite, recunoaște că atitudinile din mediul familial reprezintă un abuz psihologic, acesta poate fi primul pas în realizarea unor schimbări importante în relația lor.
  • În al doilea rând, luați-vă timp să vă gândiți și să vă rugați. Dumnezeu este dispus să acorde curaj și înțelepciune pentru a discerne și interpreta corect simțămintele și ce anume le generează. S-ar putea ca voi să fi acționat jignitor și să aveți nevoie de iertarea lui Dumnezeu. În această etapă, este de asemenea bine să apelați la un consilier personal sau profesional pentru a vă ajuta să vă clarificați îndoielile și ideile.
  • În final, faceți un plan de acțiuni pentru a corecta situația. Luați în calcul faptul că onestitatea și asertivitatea sunt instrumente valoroase în tratarea problemei cu partenerul sau copiii voștri. Schimbările care sunt inițiate personal, chiar și cele mai mici, modifică atmosfera din familie, iar constanța lor revelează mesaje clare și insuflă respect.

Fără îndoială că trecerea prin situații complexe cum este abuzul psihologic poate să ne facă să credem că Dumnezeu ne-a lăsat singuri, dar amintiți-vă de pasajul din Isaia 40:27-29 și 31: „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: «Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu»? Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc”. Cereți ca această făgăduință să se împlinească și în viața voastră și reînnoiți-vă încrederea că Dumnezeu, Dumnezeul imposibilului, ține cont de situația voastră și este gata să vă ajute.

Articolul acesta a fost publicat pentru prima dată pe site-ul de știri al Diviziunii Sud-Americane.

Susa: Adventist News Network