Astăzi, 24 februarie 2022, într-o ședință de urgență a comitetului Uniunii, împreună cu președinții Conferințelor, s-a discutat posibilitatea ca centrele noastre de tineret și alte spații pe care biserica le are la dispoziție la nivel regional și național să funcționeze ca centre de tranzit pentru refugiații din Ucraina, cu prioritate pentru familiile adventiste în criză.
Există deja solicitări din partea comunităților adventiste din Ucraina pentru susținere cu hrană și cazare. Am fost contactați de frați binevoitori din România care oferă spații de cazare pentru cei în nevoie.
Pe această cale, informăm toate comunitățile adventiste române și pe toți cei ce doresc să se implice în mod concret, oferind cazare sau alimente, să contacteze directorii departamentelor de Grupuri Etnice de la nivelul Conferințelor (date de contact mai jos).
De asemenea, dacă cineva cunoaște sau deține gospodării ori case nelocuite care ar putea fi puse la dispoziția refugiaților, este rugat să se adreseze coordonatorului de Grupuri Etnice de la Conferințe.
Dacă în mod personal primiți solicitări de ajutor, vă rugăm să le transmiteți și către responsabilii menționați mai jos, pentru a putea interveni.
Lista nume și telefon
Moldova, Gabriel Ichim – telefon 0728142460
Oltenia, Silvestru Ciornei – telefon 0740 097 956
Muntenia, Gabriel Isvan – telefon 0741063764
Banat, Verebi László – telefon 0770140009
Transilvania Nord, Győző Farkas – telefon 0744813934
Transilvania Sud, Szabó László – telefon 0740042356
Uniune, Balla Loránd – telefon 0757025501