Bucuria slujirii

Info Adventist 11 decembrie 2020

O familie adventistă povestește cum slujirea le-a schimbat perspectiva asupra Crăciunului și însăși viața.

Sfârşitul anului 2007 se apropia. Kenneth Weiss, vice-președintele Maranatha Volunteers International, intenționa să încheie anul desfășurând un proiect evanghelistic și de construire a unui centru educațional în Galapagos, Ecuador.

Dar, de data aceasta, avea să fie altfel.

„Ne-am gândit că ar fi bine să mergem împreună, ca familie”, își amintește Brenda, soția lui Kenneth. Adrienne, cea mai mare fiică a familiei Weiss, avea atunci 9 ani, iar gemenii, Ashton și Crobin, aveau doar 4 ani. „I-am invitat și pe părinții mei să ni se alăture”, explică Brenda, „și am hotărât că gemenii pot să petreacă zilnic 4 ore pe șantier. O parte din munca lor a fost să umple sticlele de apă ale voluntarilor.”

Adrienne, care are acum 22 de ani și este chimistă în cadrul Pacific Union College,  California, îşi aduce încă aminte de acea primă călătorie misionară. „Am avut ocazia să vedem cu ce se ocupa tata și să înțelegem mai bine de ce călătorea atât de des. Am putut să ne deschidem orizontul, să vedem și să facem lucruri noi, așa tineri cum eram”, spune ea.

Dar nu a fost numai muncă. După încheierea proiectului Galapagos, au mers să vadă broaște țestoase uriașe, pescăruși cu picioare albastre, cuiburi de albatroși, iguane de mare, foci curioase și multe altele. Întorcându-se pe uscat, aproape de Guayaquil, au vizitat șantierele voluntarilor Maranatha din comunitățile sărace și au văzut piețele în aer liber și mahalele de la periferia orașelor, alcătuite din colibe, care nu semănau cu ceea ce văzuseră acasă. „Când ne-am întors din Galapagos, copiii s-au uitat prin casă și au spus: «Mami, noi suntem bogați»”, mărturisește Brenda, care le-a dat dreptate. „Poate că locuim în cel mai mic apartament din blocul nostru, însă suntem binecuvântați cu tot felul de lucruri: îmbrăcăminte, un acoperiș deasupra capului, bicicletă, mașină, mâncare mai mult decât suficientă, rafturi pline de cărți, computer, internet și apă caldă curentă”, a spus ea. „Am văzut că este să îi luăm pe copiii noștri în călătorii misionare și că ar trebui să continuăm în aceeași direcție.”

Cum ne petrecem Crăciunul

Această experiență de slujire i-a făcut să-și schimbe perspectiva asupra Crăciunului și au început să privească oportunitatea oferită de sărbătorile de iarnă cu alți ochii.

„Ne-am simțit atât de bine slujind împreună, încât tradiționalul Crăciun, cu maldăre de cadouri, nu-și mai găsea locul”, explică Brenda. „Am lucrat împreună, ca familie, pentru a face din Crăciun un timp pentru slujire și pentru sărbătorirea nașterii lui Iisus, și nu pentru cadouri și activități care să ne țină tot timpul ocupați. Am încercat să renunțăm la decorațiuni și să ne mulțumim cu mai puțin.”

Brenda spune că noua lor viziune i-a ajutat să privească mai puțin la ei și mai mult la alții. „În ziua de Crăciun sunăm la ușile vecinilor și le cântăm la instrumente. Facem prăjituri și le împărțim. Câțiva ani le-am oferit prietenilor muzică, mâncare și servicii de curățenie pentru sărbătorile de Crăciun. Ori de câte ori suntem în oraș, organizăm o cină în familie și invităm prieteni care nu au unde să se ducă.”

Numărarea binecuvântărilor

Familia Weiss a creat o tradiție de Crăciun. Membrii ei alcătuiesc liste cu binecuvântările primite. În proiectul de Crăciun în familie din Peru,  din anul 2019, voluntarii Maranatha au făcut zale de hârtie pe care au scris lucrurile pentru care îi sunt recunoscători lui Dumnezeu, după care au agățat „ghirlandele” obținute de tavan.

„Dacă avem copii în vizită, citim relatarea despre nașterea lui Iisus și o punem în scenă.  Facem costume din material textil și folosim un disc zburător pentru aureola îngerului”, ne destăinuiește Brenda. „În loc să intrăm în frenezia cumpărării de cadouri, căutăm imagini cu lucrurile pe care dorim să le facem în anul următor. Împăturim foile care conțin acele imagini și apoi le schimbăm între noi, ca niște cecuri în alb, care promit înfăptuirea visurilor noastre.”

Această decizie deliberată a familiei le-a schimbat perspectiva asupra Crăciunului. „Am hotărât să jucăm jocuri și să ne bucurăm unii de prezența celorlalți, în loc să cumpărăm, să împachetăm sau să despachetăm cadouri”, explică Brenda. „Am devenit preocupați mai mult de alții și mai puțin de noi prin slujirea pe care o oferim și prin schimbarea adusă sărbătorii noastre. Ne propunem să mergem regulat în călătorii misionare pentru a avea o perspectivă reală asupra vieții. În călătoriile noastre misionare am văzut oameni fără multe lucruri, care sunt fericiți și dispuși să-și împartă cu noi viața și ceea ce au. Când decidem să-i ajutăm pe alții, constatăm că noi suntem cei binecuvântați.”

Amintirile familiei

De-a lungul anilor, aceste călătoriile misionare și-au lăsat amprenta asupra istoriei familiei Weiss. Aceasta înseamnă aventuri de natură nu doar socială, ci și spirituală. Adrienne a fost botezată în timpul unui proiect în Nicaragua de către tatăl ei, în anul 2012. Ashton și Corbin au fost botezați în timpul unui proiect în Kenya, în anul 2016. „Era un tanc de apă tulbure, prin care nu se putea vedea mai nimic, cu toate că pe el exista o etichetă pe care scria: apă curată”, își amintește Brenda zâmbind.

Ultimul lor proiect de Crăciun în familia de până acum, a fost în Peru, în anul 2019. Ashton, acum în vârstă de 17 ani, își amintește cum și-au schimbat perspectiva în timp ce slujeau în acel an. „Am văzut oameni care locuiau în case minuscule, făcute în principal din pământ și resturi de carton”, povestește el. „Bucuria curată și fericirea pe care le manifestau când primeau ceva sau când doar ne rugam cu ei ne-au făcut să înțelegem cât de binecuvântați suntem cu toții.”

„Am pregătit 150 de pungi cu cozonac și jucării pentru familiile care locuiau într-o mahala”, adaugă Corbin. „În ziua de Crăciun, voluntarii au fost duși sus, pe munte, în niște autobuze prea late pentru străzile pe unde treceam. Autobuzul în care eram împreună cu familia mea s-a oprit undeva, la jumătatea drumului. Am coborât din autobuz și, în timp ce împărțeam cozonacii, deodată am realizat ce făceam. Le arătam acelor oamenii cum este Hristos”, subliniază el.

Relațiile contează

Pentru Brenda, petrecerea timpului împreună cu voluntarii este o bucurie, întrucât interacţionează cu localnicii, făcând din slujire o prioritate. „Ne bucurăm când lucrăm pentru că vedem cum ceea ce facem schimbă oameni.”

Pentru Kenneth, lucrul acesta înseamnă mai mult decât bani. „Nu contează banii, ci relațiile; nu contează banii, ci inimile schimbate. Când pornesc într-o călătorie misionară, valorile oamenilor se ajustează. Au o relație mai apropiată cu Dumnezeu, nu mai sunt atât de materialiști”, subliniază Kenneth.

Brenda este de acord. „După ce ne-am întors din Zimbabwe, în 2011, am scris cum am mers acolo pentru copiii mei, însă am constatat că eu am fost cea care s-a întors schimbată. Ne-am hotărât, ca familie, că trebuie să facem în mod regulat călătorii misionare ca o vaccinare împotriva culturii noastre materialiste.” Brenda crede că acesta este un vaccin care transformă viața pentru totdeauna. Ea povestește ce a scris Adrienne după o călătorie misionară în Zambia, unde a coordonat activitățile pentru copii, în urmă cu câțiva ani. „În toată această călătorie am aflat lucruri noi despre mine”, a mărturisit ea. „După ce m-am întors în Statele Unite, mi-a fost tare dor de Africa.”

Despre autor: Marcos Paseggi este corespondent pentru Adventist Review.

Sursa: Adventist Review