Conducerea demnă de un bărbat

Info Adventist 13 aprilie 2022

Ce spune Biblia despre conducerea masculină?

Nu vreau să mă laud, însă am câștigat câteva medalii la atletism. Eram specializat în săritura în înălțime, 200 de metri și ștafetă. La ștafetă se sublinia un lucru: să alergi pe culoarul tău. Dacă intri pe alt culoar, ești descalificat. Așa că permiteți-mi să vă spun despre ce nu este vorba în acest articol.

Acest articol nu este despre femei în funcții de conducere. Nu este despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să facă femeile. Femeile vor vorbi pentru ele însele. Acest articol este despre bărbați în conducere. Cine ar trebui și cine nu ar trebui să fim. Ce ar trebui și ce nu ar trebui să facem. Haideți să ne examinăm în mod corect, profund și onest și să avem încredere că femeile vor face același lucru.

Suntem adesea aspri cu ceilalți și blânzi cu noi înșine. Isus ne-a cerut în mod repetat să fim blânzi cu ceilalți și aspri cu noi înșine. El nu a spus niciodată că celălalt era fără vină, însă a întrebat: „Cum poţi zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?” (Matei 7:4[1]) și a sfătuit: „Acela (bărbat) dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea (femeie)!” (Ioan 8:7, NTLR[2]). Scopul nostru va fi să alergăm pe culoarul nostru, pentru că știu ce înseamnă să fii descalificat.

Eu și soția mea, Pattiejean, susțineam un seminar pentru tineri în Manchester, Anglia. În cadrul unui exercițiu, eu am mers cu tinerii bărbați într-o sală, iar Pattiejean a rămas cu tinerele femei. Sarcina era să enumerăm ce putem fi sau face pentru a îmbunătăți relațiile. Aveam flip chart-ul și markerul pregătit pentru bărbați. Nu eram, însă, pregătit pentru ceea ce aveau să spună.

„Trebuie să ne respecte.” „Trebuie să știe care e locul lor.” „Trebuie să stea liniștite când sunt cu prietenii.” „Trebuie să știe când să vorbească și când să tacă.” Fiecare persoană o făcea pe următoarea să fie și mai curajoasă până când a sosit timpul să se alăture femeilor. Bărbații au mărșăluit ca o armată. Întăriți de declarațiile celorlalți, scandau în timp ce mărșăluiau spre sală.

Tinerele femei au fost încântate de această activitate. Au enumerat cu entuziasm tot ceea ce vor fi și vor face pentru tinerii bărbați. Aveau să fie răbdătoare, atrăgătoare, harnice, ambițioase și credincioase. Apoi au auzit un sunet asemenea celui produs de o armată care mărșăluia.

Cuvintele bărbaților le-au umplut de consternare. Auzeau: „De data aceasta le vom spune noi”, „Acum ne vom face auziți”, „Acum ne vor asculta”. Dragostea lor a început să se scurgă. Când bărbații au intrat, au acoperit flipchart-ul. Zâmbetele au fost înlocuite cu încruntături, iar brațele altădată deschise erau acum încrucișate. Bărbații nu au mai văzut lista alcătuită de femei. Am plâns pe dinăuntru pentru că atât bărbații, cât și femeile au pierdut. Toți au fost descalificați.

Liderul și istoricul adventist Norman Miles spune povestea unui bărbat care a pătruns în casa unui quaker. Trezit de zgomotul produs de intrus, quakerul iubitor de pace și-a luat pușca și i-a declarat hoțului speriat: „Domnule, nu vreau să îți fac rău, dar sunt pe cale să trag în direcția ta”.

Acest articol va examina locul bărbaților în conducere dintr-o perspectivă biblică. Înțelegerea rolului nostru necesită înțelegerea misiunii noastre: „Refacerea în bărbați și femei a chipului Creatorului lor, readucerea la perfecțiunea în care fuseseră creați – iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare”.[3] Aici găsim cadrul, cele trei acte ale dramei biblice: creația, căderea în păcat și răscumpărarea. În călătoria noastră vom întâlni munți și văi, complimente și critici, aprecieri și dezamăgiri. S-ar putea să trag în direcția locului în care vă aflați, dar vă rog să înțelegeți – nu vreau să vă fac niciun rău.

Creația

Scriptura este clară – atât bărbații, cât și femeile au fost creați după chipul lui Dumnezeu și au primit în mod egal stăpânirea asupra Pământului. „Atunci Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste… tot Pământul…» Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, … bărbat şi femeie i-a creat.” Aici este prezentată în mod clar originea rasei umane, iar relatarea divină este atât de clar expusă încât nu există niciun prilej pentru concluzii eronate. Care este această concluzie incontestabilă? „Când a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intenționat ca aceasta să nu-i fie nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci să-i fie egală în toate lucrurile..”[4]

Richard Davidson comentează: „Geneza 1 ne învață că bărbatul și femeia formează în mod egal imaginea lui Dumnezeu. «Dumnezeu l-a creat pe om [ebr. ha’adam, „omenirea”] după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat»… Amândurora li s-a poruncit în mod egal și fără deosebire să stăpânească, nu unul asupra celuilalt, ci amândoi împreună asupra restului creației lui Dumnezeu, pentru gloria Creatorului.”[5]

Faptul că femeia a fost creată din coastă este un fapt pe care bărbații îl pot susține pe bună dreptate, dar își asumă greșit meritele. Indiferent de modul în care au fost împărțite rolurile la creație, nu există niciun indiciu de ierarhizare. Faptul că crearea Evei a urmat-o pe cea a lui Adam nu este determinant pentru rang, deși creația este, într-adevăr, relatată într-o ordine ascendentă a importanței.

Geneza 2 arată clar faptul că inițiativa Îi aparține lui Dumnezeu. Dumnezeu trimite un somn adânc peste om. El nu este conștient, receptiv sau responsabil. Nu era nevoie de cineva care să îl completeze sau de roluri concurente, ci de roluri complementare. Dumnezeu a creat un mediu în care bărbatul și femeia aveau nevoie unul de celălalt. „Răspunzând, Isus a zis: «Oare nu ați citit că la început Creatorul l-a conceput pe om să existe ca pereche formată dintr-un bărbat și o femeie?»” (Matei 19:4, BVA[6]). Astfel, „nici masculinitatea, nici feminitatea nu sugerează o diferență de rang sau de funcție”.[7]

Crearea femeii este esențială în discuția legată de bărbați în conducere, deoarece Scriptura face o legătură inseparabilă. „Atunci Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca Adam să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit»” (Geneza 2:18, NTLR). Werner Neuer interpretează greșit cuvântul „ajutor” și concluzionează că femeia este un asistent, un sprijin, ocupând o poziție secundară.[8] Cuvântul ebraic pentru „ajutor” este folosit foarte des în Vechiul Testament pentru a-L descrie pe Dumnezeu Însuși și, prin urmare, este un termen foarte puțin probabil să se refere la un rol subordonat al femeii: „Dumnezeu Ajutorul (‘ezer, Exodul 18:4) a oferit un ajutor (‘ezer, Geneza 2:18) pentru a-l elibera pe om din vidul singurătății”.[9]

În Grădina Edenului, conducerea era comună. Amândoi erau lideri și amândoi erau ajutoare. Ellen White afirmă: „Dumnezeu a făcut din bărbat o femeie, care să-i fie tovarăș și ajutor, care să fie una cu el, să-l înveselească, să-l încurajeze, să-i fie o binecuvântare, iar el, la rândul lui, să-i fie un ajutor puternic”.[10] În Grădină, conducerea le revenea în mod egal. „Ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare ca fiind inferioară, ci să stea lângă el ca fiind egali, să fie iubită și ocrotită de el.”[11] Conducerea în Grădină era o conducere reciprocă. Frances și Paul Hiebert afirmă că Adam și Eva se bucurau înainte de cădere de „o relație de deplină mutualitate în egalitate”.[12] Ellen White spune: „La creațiune, Dumnezeu a făcut-o să fie egală cu Adam. Dacă ei rămâneau ascultători de Dumnezeu — în armonie cu marea Sa lege a iubirii — aveau să fie totdeauna în armonie unul cu altul”.[13] Așadar, „idealul biblic al relațiilor dintre soț și soție nu este însă atât de mult egalitatea, cât mai degrabă reciprocitatea, împărtășirea la fiecare nivel al vieții”.[14]

Căderea în păcat

Geneza 3 prezintă o relatare a căderii în păcat a omenirii. Poziția lui Adam și a Evei după cădere este aceea de supunere a soției față de soț. „Dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine” (Geneza 3:16): „păcatul a adus discordie, iar unirea lor putea fi acum menținută și armonia păstrată numai cu prețul supunerii din partea unuia sau altuia. Eva a fost prima care a păcătuit. Ea a căzut în ispită datorită faptului că s-a despărțit de tovarășul ei, contrar poruncii divine. Datorită cererii ei a păcătuit Adam și de aceea ea a fost pusă sub stăpânirea soțului ei.”[15]

Numeroși teologi sunt de acord cu aceste idei. Walter Brueggeman comentează: „În grădina lui Dumnezeu, așa cum a vrut Dumnezeu, exista reciprocitate și egalitate. În grădina lui Dumnezeu de acum, în care a pătruns neîncrederea, există control și denaturare. Dar această denaturare nu este acceptată nici măcar pentru o clipă ca fiind voia Grădinarului”.[16]

David și Diana Garland declară: „Păcatul lor a adus consecințe nefaste asupra relației lor: soțul conduce acum peste soție. Această nouă turnură implică faptul că acesta nu era planul inițial al lui Dumnezeu cu privire la relația lor”.[17]

Ellen White afirmă: „Dacă principiile cuprinse în Legea lui Dumnezeu ar fi fost urmate de neamul omenesc căzut, această sentință, deși apărută ca un rezultat al păcatului, s-ar fi dovedit totuși o binecuvântare pentru ei; dar faptul că bărbatul a abuzat de supremația ce i-a fost dată a făcut adesea ca soarta femeii să fie foarte amară, făcându-i viața o povară.”[18]

Odată cu trecerea timpului, imaginea originală a devenit tot mai îndepărtată și mai puțin distinctă. Distorsiunile au dus nu numai la abuzul de putere, ci și la abuzul de privilegii. Garland și Garland afirmă: „Modelul ierarhic al căsătoriei [era] ceva mai prejos decât intenția lui Dumnezeu pentru omenire… Modelul ierarhic este, mai degrabă, o pervertire a intenției lui Dumnezeu.”[19]

Ellen White mai afirmă: „Domnul Isus nu a fost corect reprezentat în relația Sa față de biserică de către relația multor bărbați față de soțiile lor, pentru că ei nu țin calea Domnului. Ei susțin că soțiile lor trebuie să le fie supuse în toate lucrurile. Însă scopul lui Dumnezeu nu a fost ca bărbatul să stăpânească, în calitate de cap al familiei, atunci când el însuși nu este supus lui Hristos. El trebuie să fie sub conducerea Domnului Hristos, ca să poată reprezenta relația dintre Hristos și biserica Sa. Dacă bărbatul este grosolan, dur, furtunos, egoist, aspru și tiran, atunci el nu ar trebui să rostească niciodată cuvintele: «Soțul este capul nevestei» și că ea trebuie să i se supună în toate lucrurile; căci nu el este Domnul, el nu este bărbatul în adevăratul sens al cuvântului”.[20]

Căderea omenirii în păcat a denaturat idealul lui Dumnezeu. După cum susține Gilbert Bilezikian: Afirmația „«va stăpâni peste tine» nu trebuie privită ca fiind voia lui Dumnezeu, așa cum nici moartea nu poate fi privită ca fiind voia lui Dumnezeu pentru oameni”.[21] Așadar, stăpânirea este introdusă ca o consecință a căderii în păcat. Geneza 3:16 devine descrierea făcută de Dumnezeu, nu recomandarea Sa. Phyllis Trible afirmă: „Interpretăm greșit textul dacă presupunem că aceste judecăți sunt ordine. Ele descriu, nu recomandă. Ele se opun, nu tolerează… Această declarație [Geneza 3:16] nu reprezintă permisiunea pentru supremația masculină, ci mai degrabă o condamnare a acelui model. Oprimarea și supremația sunt deformări ale creației”.[22]

Trebuie să acordăm o atenție deosebită pentru a fi siguri că declarațiile și citatele trec testul „legii și … mărturiei” (Isaia 8:20), deoarece există extreme în ambele direcții. Într-adevăr, după cum afirmă Mary Stewart Van Leeuwen: „Adeptele feminismului și adepții patriarhismului au în egală măsură nevoie de răscumpărare”.[23]

Răscumpărarea

Lumea este martoră la războaie – și se întreabă de ce. Iacov întreabă: „De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4:1). Deși e posibil să condamnăm intimidarea și hărțuirea în afara bisericii, trebuie să examinăm și comportamentul abuziv din interiorul ei. Ellen White le leagă în mod îngrijorător pe cele două. „Mi s-au dat instrucțiuni speciale pentru poporul lui Dumnezeu, deoarece sunt asupra noastră vremuri primejdioase. În lume, sporesc nimicirea și violența. În biserică, puterea omenească câștigă ascendență; aceia care au fost aleși să ocupe poziții de încredere socotesc că este dreptul lor de a domni”.[24]

„Puterea omului” este pasiunea de a conduce pe care unii o consideră drept divin, ceea ce duce la cele mai rele abuzuri. Isus a spus că „la început n-a fost așa” (Matei 19:8), iar El ne întoarce la planul inițial al lui Dumnezeu. Care a fost planul inițial? Ellen White declară: „Femeia trebuie să simtă poziția pe care Dumnezeu a desemnat-o la început pentru ea, și anume egala soțului ei”.[25]

Înainte de a putea fi exercitată o conducere iubitoare în biserică, aceasta trebuie să fie demonstrată în cămin: „Refacerea și înălțarea oamenilor încep în cămin”.[26] Aici, accentul biblic nu se pune atât de mult pe supunerea soției, ci pe schimbarea radicală de comportament așteptată din partea soțului. „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23).

Conceptele cheie aici sunt conducerea și supunerea. Cuvântul grecesc pentru „cap” (kephale), folosit de aproximativ 75 de ori în Noul Testament, nu implică niciodată sensul de dominare. Poziția de cap a soțului nu indică superioritate, iar supunerea soției nu indică inferioritate. Soțul are rolul de cap, dar este vorba despre o iubire agape, dezinteresată, o iubire care se sacrifică. Pentru soție, supunerea înseamnă să aleagă în mod liber să accepte această iubire asemănătoare iubirii lui Hristos. Supunerea, așadar, nu este față de dorințele soțului, ci față de dragostea soțului. Elizabeth Achtemeier consideră că Efeseni 5 este „ingenios” în definirea conducerii și a supunerii. „A păstrat viziunea tradițională a bărbatului ca fiind capul familiei, dar această calitate de cap este doar o funcție, nu o chestiune de statut sau de superioritate. Înțelegerea rolului de cap și a relației soției cu acesta a fost transformată radical”.[27]

În opinia lui S. Miletic: „Textul doar pare simplu. El conține toate elementele unei concepții androcentrice cu privire la lume și viață și ar putea fi ușor de înțeles greșit ca fiind o justificare a dominației patriarhale. Este în mare măsură o «oaie în haine de lup». Prin urmare, trebuie citit mai degrabă în lumina mesajului său teologic despre puterea de a trăi pentru ceilalți, decât ca o justificare a dominației masculine, ea însăși în contradicție absolută cu natura iubirii agape.”[28] Și pentru William Barclay: „Fundamentul pasajului nu este controlul; este iubirea”.[29]

Conducerea nu este a unui bărbat, ci a unui soț. Exemplul soțului în ce privește conducerea în casă, reflectând conducerea lui Hristos, trebuie să exemplifice autoritatea spirituală în biserică exercitată de bărbat și de femeie. Supunerea nu aparține unei femei; ea aparține unei soții. Exemplul de supunere al soției în casă, oglindind supunerea lui Hristos, are rolul de a exemplifica supunerea spirituală în biserică exercitată de bărbat și de femeie. Exemplul soțului și al soției de unitate în casă, oglindind unitatea Trinității, este pentru a exemplifica unitatea spirituală în biserică exercitată de conducători și credincioși, bărbați și femei.

Conducerea în cămin nu echivalează cu conducerea în biserică. Un bărbat poate fi conducătorul familiei sale acasă, dar soția sau copiii lui pot fi conducătorii săi în societate sau în biserică. „În Scriptură citim: «Astfel, omul se va separa de tatăl și de mama lui și se va uni cu soția lui; iar cei doi vor fi un singur corp.» Acum, eu aplic acest text la relația dintre Cristos și Comunitatea Sa; și trebuie să vă spun că modul în care se realizează această unire este un mister care comportă o semnificație profundă.” (Efeseni 5:31-32, BVA).

Ce este „nou”?!

Două declarații din Scriptură pun bazele a ceea ce ar trebui și nu ar trebui să fie conducerea caracterizată de dragoste: „Între voi să nu fie așa” (Matei 20:26) și „cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34). În contextul în care se găsesc, aceste declarații subliniază faptul că trebuie să existe o diferență radicală între conducerea din biserică și conducerea din lume.

Ellen White a comentat despre „porunda cea nouă” a lui Isus de a iubi așa cum iubește El (Ioan 13:34): „Porunca aceasta era nouă pentru ucenici, deoarece ei nu se iubiseră unii pe alții așa cum îi iubise Hristos. … Porunca de a se iubi unii pe alții avea un înțeles nou în lumina jertfei Sale. Toată lucrarea harului este o slujire continuă, plină de iubire și de strădanii pline de lepădare de sine și jertfire de sine.”[30]

Garland și Garland sunt de acord: „Cu siguranță că nu era nimic nou în a le spune soților să își iubească soțiile, dar această iubire a căpătat o nouă dimensiune atunci când standardul este iubirea lui Hristos pentru poporul Său. … Hristos a iubit prin sacrificiul Său; El a fost dispus să plătească costul suprem și să o prețuiască pe cea iubită chiar și atunci când aceasta era nedemnă de această iubire (Romani 5:8). El a iubit fără condiții. El a simțit eșecurile iubitei Sale și totuși S-a dăruit pe Sine pentru a le depăși. Aceasta este dragostea pe care se așteaptă ca soțul să o aibă pentru soția sa și este o cerință impresionantă, fără pereche în lumea antică.”[31]

Dacă ne lipsește noutatea adusă de Noul Testament, am pierdut totul. El aducea un nou standard al iubirii, radical diferit de obiceiurile și cultura vremii. Acest nou standard avea potențialul de a elimina în liniște abuzurile unei societăți înrobite, fără a pleda pentru o revoluție socială. „O astfel de iubire este fără egal.”[32]

Există o nouă reciprocitate în relații. Trebuie să existe o supunere reciprocă dacă se dorește o relație autentică (Efeseni 5:21). Soțiile trebuie să-și respecte în continuare soții, dar soții trebuie acum să-și iubească soțiile așa cum Hristos a iubit Biserica (versetele 25 și 33). David Field meditează asupra faptului că „Pavel nu pare să fi rezolvat vreodată cu adevărat conflictul dintre o concepție cu privire la femei care să fie în concordanță cu noile sale viziuni creștine și concepția pe care a moștenit-o din trecutul său iudaic”.[33] În realitate, atunci când Pavel a vorbit despre bărbați în conducere, el s-a confruntat cu dificultatea de a pune vin nou în burdufuri vechi. Isus s-a confruntat cu aceeași dificultate: „Un ucenic nu este mai presus de învăţătorul său, dar orice ucenic pregătit va fi ca învăţătorul lui.” (Luca 6:40, NTLR). Aceasta este conducerea.

Există o nouă ordine a relațiilor. Liderul este acum servitorul. Cel mai mare este acum cel mai mic. Ultimul este acum cel dintâi. Nu mai există evreu sau păgân, bărbat sau femeie, celibatar sau căsătorit. Distincțiile există, dar semnificația lor este supusă misiunii bisericii. Alegerea se înclină în fața chemării, preferința se supune priorității, iar emoția cedează în fața devotamentului.

Modelul de conducere din Noul Testament se suprapune idealului lui Dumnezeu de la creație. Eradicarea supremației sau a supunerii în familie și în biserică, eclipsarea toleranței și a egalității în familie și în biserică și atingerea mutualității în supunere. Acest model biblic de conducere nu discriminează și nici nu îl înalță pe unul deasupra celuilalt. Egalitatea nu este călcată în picioare; ea este depășită. Autoritatea nu este centrată pe om; ea este centrată pe Hristos.

Între soț și soție există o interdependență care a fost întreruptă la căderea în păcat și consolidată prin răscumpărare. Această interdependență maritală trebuie să fie reprodusă în biserică. Accentul acum nu se pune pe căderea femeii din Geneza 3, ci pe chemarea femeii din Faptele apostolilor 2. Nu este vorba despre gen, ci despre Cel care îi trimite.

Rolul bărbatului?

Sunt rolurile de conducere bazate pe gen – sau, mai rău, sunt drepturi? David Williams afirmă: „Numeroase persoane din societatea noastră consideră că rolul determinat de norme sociale al soților și al soțiilor a fost stabilit de Dumnezeu pentru toate culturile, societățile și epocile”. El notează că versetul „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri” (Efeseni 5:22) este cel mai faimos pasaj folosit pentru a justifica abuzul soților asupra soțiilor și observă: „multe femei acceptă violența ca parte a crucii pe care Dumnezeu le-a rânduit-o în viață”. El afirmă că unii soți cred că Scriptura le conferă dreptul de a folosi forța abuzivă în efortul de a le „porunci copiilor lor și casei lor după ei” (cf. Geneza 18:19).[34]

Există o minunată interdependență de roluri între bărbați și femei. Da, „mama este regina casei, iar copiii, supușii ei”[35], dar „copiii sunt și ai lui, așa cum sunt ai ei, și el trebuie să fie în egală măsură interesat de bunăstarea lor”[36]. Da, soțul este preot și mama este învățătoare, dar Ellen White îi numește pe tați și pe mame preoți și capi ai familiei. „Părinții care sunt capi ai familiei, preoți ai căminului, învățători și conducători, trebuie” „să se supună celei mai înalte Autorități”.[37]

Astfel, Garland și Garland susțin, de asemenea: „Scriptura nu stabilește așteptări specifice cu privire la roluri și nu oferă un manual pentru căsătorie. Ceea ce este clar este că Dumnezeu nu ordonează rolurile în relații în funcție de gen. În acest spirit, cuplurile pot – trebuie – să aleagă să își ordoneze viețile pentru a se potrivi contextului lor și misiunii la care au fost chemate”.[38]

Dorința de supremație a bărbatului trebuia să se transforme în iubire care preia inițiativa. „Luaţi-vă la întrecere în ce priveşte respectul pe care vi-l acordaţi reciproc” (Romani 12:10, NTLR). H. Page Williams afirmă: „Vorbesc adesea cu bărbați care spun: «Când soția mea își va schimba atitudinea, atunci o voi schimba și eu pe a mea». Dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, bărbații trebuie să inițieze dragostea, iar liderul masculin trebuie să inițieze reconcilierea. Nu este vorba de a ceda, ci de a fi sincer și de a prelua conducerea în responsabilitatea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu.”[39]

Nu ar trebui să existe o linie pe care femeile nu o pot trece. Mai ales noi, bărbații, nu ar trebui să tragem această linie. În Marea Luptă dintre Hristos și Satana, simbolul distrugerii este bărbatul. „Prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur” (Romani 5:17). În această Mare Luptă, simbolul mântuirii este femeia. „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12:17). Prin urmare, este ironic faptul că ne întrebăm dacă femeile se pot alătura bărbaților în proclamarea Evangheliei.

Întreabă-te dacă descrierea care urmează vorbește despre lideri spirituali: „Maria a fost prima care a predicat despre Isus cel înviat…. Dacă acolo unde acum este una singură, ar fi douăzeci de femei care ar face din misiunea aceasta sfântă lucrarea lor îndrăgită, am vedea mai multe suflete convertite la adevăr.”[40] „Mântuitorul va reflecta lumina feței Sale asupra acestor femei jertfitoare de sine și aceasta le va da o putere care o va întrece pe aceea a bărbaților. Ele pot face în familii o lucrare pe care bărbații nu o pot face, o lucrare care influențează viața lăuntrică. Ele se pot apropia de inima acelora pe care bărbații nu-i pot influența. Lucrarea lor este trebuincioasă.”[41] „Putem spune cu toată certitudinea că îndatoririle specifice ale femeii sunt mai sacre, mai sfinte decât acelea ale bărbatului.”[42]

Suntem înmărmuriți de talentul femeilor și suntem bucuroși și onorați să conducem împreună. Ellen White spune: „În acest moment, cauza lui Dumnezeu are nevoie în mod special de bărbați și femei care posedă abilități de slujire asemenea lui Hristos, abilități administrative și o mare capacitate de muncă, care au inimi blânde, calde și înțelegătoare, bun simț și o judecată imparțială; … care se străduiesc în mod constant să înalțe și să refacă omenirea decăzută”[43]. „Când trebuie să fie făcută o lucrare mare și hotărâtă, Dumnezeu alege atât bărbați, cât și femei, iar dacă talentele lor nu sunt combinate, lucrarea va pierde.”[44] Scriptura evidențiază roluri diferite, dar nu susține niciodată ranguri diferite.

Ucenicia

Flagelul războiului comis de bărbați este egalat în rău doar de flagelul femicidului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că astăzi mai pot fi găsiți bărbați integri. Nu numai că îți poți ține capul sus, dar să știți că și femeile evlavioase observă acest lucru – chiar și în mijlocul propriei lor dureri. „Să ne amintim, de asemenea, că există bărbați în această lume care încă joacă admirabil rolul de cap al familiei și de protector și trebuie să recunoaștem și să apreciem acești bărbați și să sperăm sincer că ceilalți se vor strădui să le urmeze exemplul.”[45]

Poate că, în cele din urmă, asta ne dorim – ca oamenii să ne urmeze exemplul. Pavel a spus: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Corinteni 11:1). „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi” (Filipeni 4:9). „Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia” (1 Tesaloniceni 1:6- 7). Urmașii intră în legătură cu liderii și devin ucenici.

Poate că „ucenicia” a fost subapreciată, iar leadership-ul supraapreciat. Scopul urmașilor și al liderilor este de a deveni ucenici. „El le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni»” (Matei 4:19). Becky De Oliveira afirmă: „Preferința pentru lideri în detrimentul urmașilor este, cu siguranță, evidentă în biserica creștină. Există un număr nesfârșit de seminare create și de cărți publicate cu scopul de a instrui indivizii despre cum să fie lideri, dar există foarte puține materiale disponibile care să vorbească despre ceea ce înseamnă să fii un bun urmaș.”[46]

Lunden și Lancaster sunt de acord: „Știm cu toții că se așteaptă ca liderii să fie vizionari, decisivi, comunicativi, energici, dedicați și responsabili. Dar cum rămâne cu urmașii? Caracteristicile urmașilor de succes sunt foarte diferite de ale liderilor? Nu chiar”.[47] Cu toate acestea, suntem infatuați de leadership, chiar și atunci când spunem „lideri slujitori”? De ce nu îi numim „slujitori care conduc”[48]? Domnul și Conducătorul nostru spune: „şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:27-28). Modelul de conducere nu poate fi judecat în afara modelului familiei. Criteriul distinctiv pentru slujirea creștină nu este cine poate conduce, ci cine poate sluji. Scriptura nu cunoaște nicio ierarhie. Adepții sunt uneori lideri, liderii sunt adesea urmași, iar ambii sunt întotdeauna ucenici „rânduiți de Dumnezeu să aducă roade”.

Împreună, bărbații și femeile trebuie să refacă și să reflecte chipul lui Dumnezeu prin slujirea lor unită în răscumpărare.

Aceasta este nevoia lumii. „Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de bărbați și femei care să nu se lase cumpărați sau vânduți, care să fie cinstiți și credincioși în adâncul sufletului lor, care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, a căror conștiință este la fel de bine orientată către datorie, precum este acul busolei către pol, care vor lua poziție neclintită pentru adevăr, chiar dacă s-ar prăbuși cerurile.”[49]

Numai dacă înțelegem înălțimea uniunii într-un singur trup în creație și profunzimea implicațiilor denaturării chipului lui Dumnezeu la căderea în păcat putem înțelege amploarea lucrării necesare pentru restaurarea chipului Lui în răscumpărare. Chipul lui Dumnezeu a fost desfigurat de păcatele independenței și indulgenței. El trebuie să fie reprodus printr-o slujire reciprocă în unitate. Bărbatul și femeia au fost împreună la căderea în păcat. S-au despărțit unul de celălalt și s-au ascuns de Dumnezeu. Acum, bărbații și femeile trebuie să fie împreună în refacerea Lui. Nu poate fi altfel.

Bărbații și femeile au zădărnicit și au părăsit împreună planul lui Dumnezeu prin acțiunile lor greșite de la căderea în păcat. Bărbații și femeile trebuie să refacă și să reflecte chipul lui Dumnezeu prin slujirea lor unită în răscumpărare. Etichetele sunt eradicate, statutul este eliminat, iar Isus este capul tuturor. Este vorba despre restaurarea lui Adam și a Evei. Este finalizarea Marii Lupte. Este consumarea poveștii de dragoste a Pământului. Este intimitatea la cel mai înalt nivel. Este incluziunea cea mai amplă. Este iubirea supremă.

Scoate-ți haina

Cea mai vie amintire pe care o am despre tatăl meu, Maurice Brown, este a unei ierni petrecute în Birmingham, Marea Britanie. Ne întorceam spre casă de la mătușa mea Ruby împreună cu mama și cei patru frați și surori. Ningea abundent când am ajuns pe acea stradă din centrul orașului numită amenințător Hill Street [Strada Dealului]. Aveam o mașină puternică, dar Fordul nostru Zodiac nu era suficient. Roțile au început să se învârtă pe loc, apoi am simțit cum alunecam înapoi. Tata a tras repede frâna de mână, după care a strigat „Stați aici!”. Apoi a sărit din mașină, și-a dat jos haina și a pus-o sub una dintre roți. Sărind înapoi în mașină, a reușit să o conducă până în vârful dealului.

Tata are acum 90 de ani și se bucură de pensie în Mandeville, Jamaica. Asemenea lui Moise, vederea nu i-a slăbit şi puterea nu i-a trecut. Îi rămânem îndatorați tatălui nostru, veșnic recunoscători pentru ziua în care am fost martorii grijii și compasiunii unui om care ne-a dus în siguranță acasă. Nu-mi amintesc dacă mama a vorbit cu tatăl meu înainte ca el să sară din mașină, dar, în calitate de lector de asistență socială la Universitatea Oxford Brookes, sunt sigur că Carmen Brown a avut ceva de spus.

Mama mea nu era adepta filosofiei „Total Woman” [Femeia desăvârșită], conform căreia femeia ar trebui să își mulțumească și să își păstreze partenerul prin respectarea formulei: „Adaptează-te la stilul lui de viață. Acceptă-i prietenii, mâncarea și stilul de viață ca și cum ar fi ale tale”.[50] Nici nu și-a însușit analogia care compară soțul cu managerul unei companii, iar soția cu asistenta managerului, „care își împărtășește sugestiile cu privire la managementul companiei, dar nu se supără dacă nu li se dă curs”[51].

Mama a fost soție, mamă, conferențiar și activistă – iar părinții mei au făcut ca bunica să vină să locuiască cu noi. Ellen White spune: „Adventiștii de ziua a șaptea nu trebuie să micșoreze în nici un fel lucrarea femeii. Dacă o femeie îi încredințează treburile gospodărești unei ajutoare credincioase și înțelepte și își lasă copiii în grija unei surori, în timp ce ea se angajează în lucrare, conferința ar trebui să aibă înțelepciunea de a înțelege dreptul ei de a primi un salariu”.[52] „Subiectul acesta nu a fost lăsat la dispoziția oamenilor. Domnul este cel care l-a clarificat.”[53]

Suntem într-un vehicul care alunecă spre distrugere. Cauzele sunt numeroase și complexe. Se aud voci furioase asurzitoare și sunt întinse numeroase degete acuzatoare. Însă Dumnezeu îi cheamă pe bărbați să își facă partea pentru a opri alunecarea și a duce vehiculul la destinație. Nu suntem chemați să renunțăm la conducere, ci să abandonăm totalitarismul. Dumnezeu ne cere să înlocuim abuzul cu slujirea.

Este timpul ca bărbații să dezbrace haina privilegiilor și autoritarismului și să o lase jos. Forța noastră să nu constea în putere și în mândrie. „Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească” (Matei 20:25-28). Bărbați, haideți să ne scoatem hainele.

Autor: Jeffrey Brown, Secretar adjunct al Asociației Pastorale din cadrul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și editor adjunct al revistei Ministry, o publicație internațională pentru pastori.

Sursa: Adventist Review


[1] Dacă nu se menționează altfel, textele biblice sunt preluate din Biblia sau Sfânta Scriptură, traducerea Dumitru Cornilescu, revizuită în anii 2010 și 2014.

[2] NTLR – Biblia sau Sfânta Scriptură, Noua Traducere în Limba Română.

[3] Ellen G. White, True Education (Nampa, Idaho: Pacific Press Pub. Assn., 2000), pag. 11.

[4] Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, pag. 484 în orig.

[5] Richard Davidson, Flame of Yahweh: Sexuality in the Old Testament (Grand Rapids: Baker Academic, 2012), pag. 12.

[6] BVA – Biblia în Versiune Actualizată, 2018.

[7] Gilbert Bilezikian, Beyond Sex Roles: What the Bible Says About a Woman’s Place in Church and Family (Grand Rapids: Baker Book House, 1985), pag. 21.

[8] Vezi Werner Neuer, Man and Woman in Christian Perspective (Wheaton, Ill.: Crossway Books, 1990), pag. 74.

[9] F. Hiebert și P. Hiebert, „The Whole Image of God”, în C. Kettler și T. Speidell, eds., Incarnational Ministry (Wipf & Stock Pub., 2009), pag. 272.

[10] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 99 în orig.

[11] Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 46 în orig.

[12] Hiebert și Hiebert, pag. 31.

[13] Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 58 în orig.

[14] B. Kisembo, L. Magesa, și A. Shorter, African Christian Marriage (London: Geoffrey Chapman, 1977), pag. 107.

[15] Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 58 în orig.

[16] Walter Brueggeman, Genesis: An Interpretation (Atlanta: John Knox Press, 1982), pag. 15.

[17] David Garland și Diana Garland, Beyond Companionship: Christians in Marriage (Louisville, Ky.: Westminster John Knox Press, 1986), pag. 29.

[18] Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 58 în orig.

[19] Garland și Garland, pag. 30.

[20] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 117 în orig.

[21] Bilezikian, pag. 41.

[22] Phyllis Trible, „Depatriarchalizing in Biblical Interpretation”, Journal of the American Academy of Religion 41, nr. 1 (martie 1973): 41.

[23] Mary Stewart Van Leeuwen, Gender and Grace (Downers Grove, Ill.: InterVarsity Press, 1990), pag. 208.

[24] Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, pag. 270 în orig.

[25] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 231 în orig.

[26] Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 349 în orig.

[27] Elizabeth Achtemeier, The Committed Marriage (Philadelphia: Westminster Press, 1976), pag. 86.

[28] Stephen Francis Miletic, „One Flesh”—Eph. 5:22-24, 5:31: Marriage and the New Creation (Rome: Editrice Pontificio Instituto Biblico, 1988), pag. 118.

[29] William Barclay, The Letters to the Galatians and Ephesians (London: Geoffrey Chapman, 1977), pag. 107.

[30] Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 677 în orig.

[31] Garland și Garland, pag. 36.

[32] Ellen G. White, Calea către Hristos, pag. 15 în orig.

[33] David Field, „Headship in Marriage: the Husband’s View”, în Shirley Lees, ed., The Role of Women: When Christians Disagree (Leicester, UK: InterVarsity Press, 1984), pag. 49.

[34] Vezi Marcos Paseggi, „Adventists Can Do Much to Confront Domestic Violence, Harvard Professor Says”, Adventist Review online, 16 octombrie 2020, acolo unde Paseggi rezumă o prezentare susținută în cadrul Comitetului Executiv al Conferinței Generale de profesorul de sănătate publică David Williams, disponibil în limba română la: https://adventist.ro/adventistii-pot-contribui-la-combaterea-violentei-domestice/.

[35] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 232 în orig.

[36] Ibid., pag. 211 în orig.

[37] Ellen G. White, Manuscript Releases (Silver Spring, Md.: Ellen G. White Estate, 1993), vol. 19, p. 317.

[38] Garland și Garland, pag. 75.

[39] H. Page Williams, Do Yourself a Favor: Love Your Wife (Plainfield, N.J.: Logos International, 1973), pag. 22.

[40] Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 471 în orig.

[41] Ellen G. White, Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, pag. 27 în orig.

[42] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 231 în orig.

[43] Ellen G. White, Manuscript Releases (Silver Spring, Md.: Ellen G. White Estate, 1990), vol. 2, pag. 88.

[44] Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 469 în orig.

[45] „Femicide in SA: Are These the Solutions?” Breaking Flash News [BFN] Today, 3 septembrie 2019.

[46] Becky A. De Oliveira, „Where You Go, I Will Follow”, Journal of Applied Christian Leadership 3, nr. 1: 2.

[47] S. C. Lunden și L. C. Lancaster, „Beyond Leadership . . . The Importance of Followership”, The Futurist, May-June 1990, pag. 18; în Bill Knott, „Can We Trust Our Leaders? Whom Is It Safe to Follow?” Adventist Review, iunie 2021, pag. 18, 19.

[48] Sung Kwon, „The Leader as Servant”, English Compass, 27 iulie 2015, http://www.englishcompass.org/articles/the_leader_as_servant; cf. Skip Bell, ed., Servants and Friends: A Biblical Theology of Leadership (Berrien Springs, Mich.: Andrews University Press, 2014).

[49] Ellen G. White, True Education, pag. 38-39.

[50] Marabel Morgan, The Total Woman (Old Tappan, N.J.: Fleming H. Revell, 1973), pag. 87.

[51] Sherrill Burwell, „Improving and Strengthening Black Male-Female Relationships”, în Lee N. June, ed., The Black Family: Past, Present, and Future. Perspectives of Sixteen Black Christian Leaders (Grand Rapids: Zondervan, 1991), pag. 91.

[52] Ellen G. White, Slujitorii evangheliei, pag. 453.

[53] Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 493.