Creștinii nu convertesc

Info Adventist 18 mai 2022

Doar Duhul Sfânt convertește.

Ne lipsește cu desăvârșire abilitatea de a converti oameni. Trei decenii de evanghelizare publică m-au învățat multe lecții importante, iar aceasta este de departe cea mai importantă. Când am început, credeam că cei mai buni evangheliști învingeau întotdeauna cu cele mai bune argumente, că spuneau de la amvon cuvintele potrivite, mulți credeau, iar la apel răspundea un număr impresionant de oameni.

Știu că și alții cred același lucru deoarece numeroși oameni m-au rugat să vorbesc cu prietenii lor. „Frate pastor”, m-a implorat o femeie cu sufletul la gură într-o vineri seara, „prietenul meu este acum la un bar. Mergeți, vă rog, să vorbiți cu el!”

Și mai dureros: „Soțul meu este necredincios. Ați putea trece pe la noi în seara aceasta să vorbiți cu el?” Adevărul este că, probabil, aș fi interesat să mă împrietenesc cu el pe termen lung deoarece și eu sunt un păcătos recâștigat: acesta este tribul din care a provin și eu și încă îl iubesc. Însă, fără intervenția divină (ea are loc), niciun argument nu l-ar putea câștiga în cele 45 de minute în care îl întâlnesc.

Nu funcționează și nu a funcționat niciodată așa. Dacă asmuți pastorul pe prietenii și familia ta este mult mai probabil să apară resentimente decât credință iar, în general, pastorii înțelepți vor refuza să o facă. Persoanele dragi vor ști cine și de ce l-a trimis pe pastor și este o rețetă aproape garantată de creștere a rezistenței. Gândiți-vă la vânzătorii prin telefon – vă întrerup adesea din ceea ce faceți și încearcă să folosească argumente care induc în eroare pentru a vă face să fiți interesați de produsul lor. Vă plac acele apeluri?

Pastorilor nu li se înmânează la școală o fișă cu fraze secrete care convertesc garantat. Este adevărat că sunt căi înțelepte și mai puțin înțelepte de a spune anumite lucruri în conversații, iar limbajul folosit este important – dar nu există o discuție magică care îi face pe oameni să fie dintr-o dată interesați.

Istoria apologeticii creștine ne dă de gândit. În primii ani de existență a bisericii s-au făcut eforturi considerabile de a-i convinge pe romani că creștinii nu reprezentau o amenințare la adresa Imperiului Roman, ci erau cetățeni valoroși. Iustin Martirul, de exemplu, i-a scris împăratului pentru a-l convinge să ignore zvonurile răutăcioase despre credincioși și să analizeze el însuși dovezile: „Am venit… să vă implorăm să judecați dvs. după o cercetare corectă care să nu fie influențată de prejudecăți sau de o dorință de a le face pe plac oamenilor superstițioși, nici indusă de un impuls irațional sau de zvonuri răutăcioase care prevalează de mult timp.”[1]

Alții s-au concentrat asupra problemei sincretismului religios: gnosticii încercau să armonizeze învățăturile școlilor tainelor păgâne cu învățăturile Bibliei. Cu toate acestea, pe măsură ce trecem de primele secole, în general, apologeții au urmat două școli de gândire: empirism și raționalism.

Empiriștii au argumentat că existența lui Dumnezeu putea fi demonstrată în mod convingător pe baza dovezilor primite prin intermediul simțurilor.[2] Toma de Aquino, poate cel mai cunoscut susținător al aceste abordări, a oferit cinci dovezi pentru existența lui Dumnezeu, patru dintre ele fiind plagiate de la Aristotel. Argumentul său cheie, cunoscut ca argumentul cosmologic, avea la bază ideea de cauză și efect; ceva trebuie să fi pus universul în mișcare, iar acel ceva a fost Dumnezeu.

Pe de altă parte, raționaliștii credeau că Dumnezeu poate fi descoperit prin intermediul rațiunii. Anselm de Canterbury ne oferă un exemplu excelent al acestei abordări, cu argumentul său ontologic. Imaginați-vă o ființă, spunea el, în comparație cu care nu se poate concepe o ființă mai mare. Dacă acea ființă există doar în mintea ta, atunci încă te mai poți gândi la ceva mai mare: un Dumnezeu care să existe în realitate. (Acest argument a fost demontat fără milă în ultimul mileniu.)

Aproape întregul corp al apologeticii creștine se încadrează în una dintre aceste tabere (sau în ambele),[3] până ajungem la Reforma protestantă, care a văzut o întoarcere la o abordare biblică. „Prin urmare”, învăța Luther, „trebuie să confruntăm cu Scriptura scrierile tuturor învățătorilor și să judecăm și să dăm un verdict cu privire la ei pe baza acestei surse. Căci doar Scriptura este adevăratul domn și învățător al tuturor scrierilor și învățăturilor de pe Pământ”.[4] Scriptura, au insistat reformatorii, era singurul argument de care ai nevoie.

Personal, sunt recunoscător pentru scrierile empiriștilor și ale raționaliștilor deoarece mi-au oferit numeroase ocazii de a medita profund la credința mea. Dar sunt deja un credincios care a fost convins. În comparație cu abordarea biblică, aceste tipuri de argumente au dus la relativ puțini convertiți de-a lungul secolelor. De ce? Pavel o spune foarte clar în prima sa scrisoare către corinteni: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni2:13-14).

Pavel a înțeles ceva crucial: predicatorii nu convertesc. El subliniază că „înțelepciunea omenească” nu va fi niciodată suficientă; pentru lucrurile spirituale este necesară o înțelegere spirituală. „Omul firesc” nu poate ajunge la linia de sosire folosind doar rațiunea. Rațiunea umană a fost deformată de căderea în păcat, iar mintea neînnoită este în dezacord cu Dumnezeu. Cele mai bune argumente ale noastre par prostești pentru cei care nu sunt convinși.

Pavel cu siguranță știa. Când a fost oprit pe drumul spre Damasc, principalul apel al lui Hristos nu a avut la bază educația sa (care era solidă) sau logica: „Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Faptele Apostolilor 9:5), a spus Isus. Cu alte cuvinte, Saul se lupta cu convingerea. Duhul lucrase la inima lui cu mult înainte de convertirea sa dramatică.

Apologeții Scripturii depind de puterea de convingere a Duhului Sfânt pentru a-și susține cauza, deoarece înțeleg că noi nu putem produce convingerea.  Scripturile oferă cel mai convingător argument pentru a-L accepta pe Hristos, iar acest lucru se întâmplă din motive întemeiate: atunci când le prezinți oamenilor Scriptura – chiar și celor care nu au fost niciodată expuși la ea, așa cum se întâmplă tot mai des – dacă au auzit vocea Duhului Sfânt, dintr-o dată recunosc acea voce în cuvintele Bibliei. Cel care a inspirat Scriptura este Cel care i-au șoptit ușor conștiinței lor. „Duhul Sfânt, care îi dăduse mărturie lui Natanael în rugăciunea sa solitară sub smochin”, ni se spune, „îi vorbea acum cuvintele lui Isus”.[5]

Credința, scria Ellen White, „Este un asentiment intelectual față de cuvintele lui Dumnezeu, care angajează inima într-o consacrare de bunăvoie și în slujire adusă lui Dumnezeu, Cel care a dat înțelegerea, a impresionat inima, a atras la început atenția spre Hristos, ca să-L vadă pe crucea Golgotei”.[6]

Dacă vă gândiți la propria convertire, veți observa acest lucru. Cu mult timp înainte ca un lucrător biblic, un evanghelist sau un pastor să vă invite să Îl acceptați pe Hristos, auzeați deja vocea Lui. Vă deranja și erați curios. Erați interesat înainte de a fi abordat de o ființă umană. Dumnezeu ne trimite să îi ajutăm pe oameni să facă legătura între diferitele elemente și să îi invităm să facă parte din familie.

Așa procedează în fiecare caz în parte. Citiți cartea Faptele Apostolilor și verificați dacă vreuna dintre relatările notabile legate de convertiri au pornit de la un interes rece. (Pont: nu). În Ziua Cincizecimii, audiența lui Petru era formată din „oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer” (Faptele apostolilor 2:5). Filip fusese interesat de studierea cărții lui Isaia cu mult înainte ca Dumnezeu să-l trimită să îi facă o invitație. Anania a fost trimis la Saul după întâlnirea acestuia cu Hristos. Corneliu, primul convertit dintre neamuri menționat, era „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui” (Faptele Apostolilor 10:2).

Ucenicii lucrau cu oameni al căror interes fusese deja stârnit; aceștia erau oameni cu înclinații spirituale. Lucrez în domeniul evanghelizării publice de trei decenii și pot spune că așa au stat lucrurile cu toți cei pe care i-am văzut botezați – iar în acest moment, studiul meu de caz include zeci de mii de persoane. În mod invariabil, nu eu sunt cel care i-a făcut să fie interesați; interesul era deja prezent. De fapt, în momentul în care îi întâlnesc pe mulți dintre acești oameni, ei sunt deja la jumătatea drumului spre biserică.

Ce înseamnă acest lucru în raport cu lucrarea misionară? Este simplu: noi nu ne ocupăm de convertirea oamenilor, ci de căutarea celor pe care îi convertește Dumnezeu. Ellen White a descris acest lucru astfel: „Să nu considerați că răspunderea de a-i convinge și de a-i converti pe ascultători zace asupra voastră. Numai puterea lui Dumnezeu poate să înduplece inima oamenilor. Voi trebuie să țineți sus cuvântul vieții, ca toți să aibă prilejul să primească adevărul dacă vor”[7] și „înarmați-vă cu smerenie, rugați-vă ca îngerii lui Dumnezeu să poată veni alături de voi și să impresioneze mințile, pentru că nu voi trebuie să întrebuințați Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să vă întrebuințeze pe voi. Duhul Sfânt face ca adevărul să fie impresionant”.[8]

Unii ar putea crede că acest lucru restrânge considerabil câmpul pentru că, dintr-o dată, nu mai suntem preocupați de toată lumea. Această abordare ar fi greșită; sunt, în continuare, preocupat de toți, dar le acord prioritate celor la care este prezentă convingerea. Ceilalți? Îi păstrați în viața dvs. pentru a fi acolo atunci când va apărea și la ei. Pentru a folosi o ilustrație folosită de Ellen White, nu culegem fructele de pădure verzi, ci pe cele care sunt coapte. Mai târziu trecem peste aceleași tufe pentru a vedea dacă s-au mai copt și altele.[9]

De aceea nu funcționează metodele de promovare a evenimentelor misionare de tipul momeală. Dacă vreți să vorbiți despre profeții biblice, promovați profețiile. De ce? Deoarece vreți audiența potrivită pentru ceea ce urmează să spuneți. Este mult mai bine să aveți o audiență mică, dar interesată, decât o audiență numeroasă care a venit pentru altceva.

Cu câțiva ani în urmă, un membru al bisericii mi-a povestit cu entuziasm despre planurile sale de a atrage publicul la biserică. „Angajăm un artist cu baloane și un magician creștin”, a spus el. „Sigur vor veni oameni.” Da, s-ar putea să vină, însă sunt oamenii potriviți? Ei nu sunt proști; dacă le promiteți un spectacol și abordezi teme biblice, s-ar putea să fie câțiva oameni interesați, dar aceia ar fi venit la prezentările biblie și dacă le-ați fi promovat ca atare, iar pe lângă ei ar fi venit și alții.

Niciun alt concept nu mi-a adus mai multă ușurare în procesul de mărturisire. Obișnuiam să cred că dacă făceam apel la audiență și nu eram destul de convingător, apelul eșua. Nu voiam să fiu predicatorul acela singuratic și trist care stă în față, implorând cu blândețe timp de 25 de minute: „Este măcar o persoană aici gata să ia atitudine?” În cele din urmă mi-am dat seama de faptul că eu nu conving publicul, ci fac apel la cei pe care îi convinge Duhul Sfânt. Odată ce am înțeles acest concept, răspunsul la apeluri s-a îmbunătățit imediat.

Dacă procedați astfel, este imposibil și să îi faceți pe oameni să ajungă la saturație. Am auzit credincioși care se plâng că au făcut prea multe activități misionare și, ca urmare, oamenii nu mai răspund. Acest lucru se poate întâmpla în special atunci când devenim obsedați de rapoartele trimise conferinței; unii evangheliști, simțind presiunea performanței, încep să insiste prea mult la oameni neinteresați. Și, bineînțeles, niciun argument nu îi va convinge, așa că îi pierdem.

Însă dacă ne concentrăm asupra lucrării cu cei interesați – roadele coapte – nu vom ajunge la saturație. Ne putem întoarce la fiecare câteva luni și să găsim mai mult de cules. De fapt, nu vom rămâne niciodată fără oameni interesați. Căutați unde lucrează Dumnezeu și alăturați-vă Lui – nu puteți greși.

„Predică Cuvântul”, i-a spus Pavel lui Timotei, „fii pregătit la timp potrivit sau nepotrivit” (2 Timotei 4:2). Chiar dacă audiența nu este prea receptivă, schimbarea materialului nu o va face mai receptivă. Convingerea este treaba lui Dumnezeu, nu a noastră, și nici măcar cel mai mare apologet nu L-a întrecut vreodată pe Dumnezeu în probleme de convingere.

Veți fi încântați când veți descoperi, mai ales după doi ani de pandemie, cât de mult interes continuă să trezească Duhul Sfânt. Trebuie să ne rugăm să vedem cu ochii Cerului pentru a-i putea vedea pe oameni așa cum îi vede Dumnezeu. „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi ogoarele; ele sunt albe, gata pentru seceriş!” (Ioan 4:35).

Autor: Shawn Boonstra, director și vorbitor al Voice of Prophecy, cu sediul în Loveland, Colorado, Statele Unite ale Americii.

Sursa: Adventist Review


[1] Iustin Martirul, „Justice demanded”, First Apology, cap. II.

[2] Veți găsi această abordare în primul capitol al Epistolei către Romani, acolo unde Pavel argumentează (Romani 1:20) că păcătoșii nu au scuze, deoarece în creație există suficiente dovezi pentru a demonstra faptul că Dumnezeu este real. Ar trebui să observăm, totuși, că Pavel le scrie credincioșilor.

[3] Este o generalizare, există variații ale acestor teme.

[4] Martin Luther, Luther’s Works, vol. 32: Career of the Reformer II, ed. George W. Forell (Philadelphia: Fortress Press, 1958), pag. 11, 12.

[5] Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 140 în orig.

[6] Ellen G. White, Credința și faptele, pag. 25 în orig.

[7] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 7, pag. 35 în orig.

[8] Idem, vol. 6, pag. 57 în orig.

[9] Consultați capitolul „Culesul fructelor – Un vis” din Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 136-139 în orig. Am citit acest pasaj de sute de ori și de fiecare dată descopăr ceva nou.