„De ce pleacă?” Strigătul de durere al părinților adventiști

Info Adventist 25 ianuarie 2022

Datele sunt clare. Rămășița este o specie pe cale de dispariție.

Poveștile ne pot emoționa profund, dar datele sunt cele care ar trebui să stea la baza deciziilor care duc la transformare. Acest articol scris de cel mai important statistician al Bisericii Adventiste trece în revistă date semnificative despre pierderile de membri și ne îndeamnă să ne gândim în mod creativ cum să îi ajutăm pe tineri și pe tinerii adulți să se implice în biserica din care fac parte. Editorii

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea își pierde tinerii. Acest lucru este valabil aproape peste tot, deși este valabil mai ales în țările avansate economic, seculare, cu culturi postmoderne sau postreligioase. Dar este un fapt peste tot: copiii noștri părăsesc credința noastră.

Mai întâi, datele. Pretutindeni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se confruntă cu rate mari de pierdere. Avem mai mult de 50 de ani de date detaliate despre cei care se alătură bisericii (prin botez și mărturisire de credință); despre decese; și despre cei care părăsesc biserica, fie că au fost excluși din rândul membrilor, fie că, atunci când sunt revizuite înregistrările membrilor, sunt declarați „dispăruți”. În această jumătate de secol, rata de pierdere este de 41%, fără a include decesele. Este vorba despre credincioși în viață care părăsesc familia bisericii noastre ‒ care este întotdeauna, într-o anumită măsură, voluntară, chiar și atunci când plecarea este involuntară (prin excludere), pentru că membrul a ales să acționeze într-un mod care a dus la separare. În alte cazuri (când credincioșii cer să fie scoși din rândul membrilor sau nu știm ce s-a întâmplat cu ei), deconectarea literală este în mod evident voluntară.

Examinarea datelor

Știm că doi din cinci membri ai bisericii aleg să părăsească Biserica Adventistă. Dar când pleacă ei, în ce moment al vieții lor?

Aici nu avem date atât de exacte, deoarece, până la adoptarea foarte recentă a sistemelor digitalizate de evidență a membrilor, nu am urmărit vârsta membrilor bisericii, ci doar dacă erau membri sau doar participanți. Până la sfârșitul acestui deceniu, pe măsură ce sistemele de evidență a membrilor vor fi adoptate pe scară largă, vom avea o imagine mai clară asupra vârstei membrilor care rămân și care pleacă. Cu toate acestea, avem câteva indicii despre numărul de tineri dintre cei 41% care pleacă.

În primul rând, avem informații din cercetările atent efectuate în rândul foștilor membri ai bisericii. Acest tip de cercetare este dificil de realizat, deoarece nu există o bază de date cu adresele foștilor adepți. Prin urmare, trebuie să fim prudenți în evaluarea rezultatelor. Cu toate acestea, este izbitor faptul că 62,5% au declarat că erau tineri adulți atunci când au încetat să mai fie membri ai bisericii[i]. De asemenea, merită remarcat faptul că acest studiu raportează date la nivel global.

În al doilea rând, dacă ne uităm în acele zone ale bisericii mondiale care au adoptat deja păstrarea înregistrărilor digitale ale membrilor, avem unele date privind vârsta. În timp ce o mare parte din Biserică păstrează încă înregistrările pe hârtie sau pe sisteme mai vechi și numără doar membrii, fără a urmări alte informații, suficiente unități organizaționale ale Bisericii au adoptat sisteme de înregistrare a membrilor care pot fi folosite ca eșantion reprezentativ la nivel mondial. Știm că tinerii (cei cu vârsta până în 35 de ani) reprezintă 51% dintre membrii Bisericii; iar cei cu vârsta de 18 ani sau mai puțin reprezintă 14%. Dar aceștia sunt cei care sunt deja membri, așa că procentul de tineri și tineri adulți din bisericile locale adventiste este mai mare (în unele locuri, mult mai mare), deoarece statisticile nu includ copiii și adolescenții care nu au fost botezați. Ceea ce nu știm este câți copii și adolescenți aleg să nu se boteze. Acolo unde nu au avut loc verificări ale membrilor, nu știm câți adolescenți și dintre cei peste 20 de ani, incluși în sistem, au părăsit deja, în mintea lor, Biserica și nu au fost încă înregistrați astfel în sistemele noastre.

Totuși, știm că vârsta medie a celor câteva milioane de membri din diversele baze de date din întreaga lume este de 38 de ani și 2 luni. În schimb, într-un sondaj din 2008 al Diviziunii Nord-americane (NAD) cu privire la membrii Bisericii din America de Nord, mediana vârstei acestora era de 51 de ani [valoarea care împarte distribuția în funcție de vârstă în două jumătăți]! Studiul a concluzionat că, în raport cu populația din SUA și Canada, „adventiștii sunt suprareprezentați în rândul celor cu vârsta de peste 55 de ani”, în general „subreprezentați în rândul celor cu vârsta sub 45 de ani” și în special subreprezentați în rândul așa-numiților mileniali (persoane născute între 1977 și 1994 ‒ astăzi între 20 și 40 de ani).[ii]  Dovezile recente arată că situația nu s-a îmbunătățit din 2008: în cadrul Sondajului global al membrilor Bisericii din 2018, 58% dintre respondenții din NAD aveau peste 55 de ani, iar vârsta medie a respondenților era de 57 de ani[iii].

Între datele înregistrate și realitate

Acum, este adevărat că sistemul de membri eAdventist, care este folosit de NAD, arată un număr mai mare de adolescenți și tineri de douăzeci și ceva de ani decât o fac sondajele. Cu toate acestea, în timp ce botezurile sunt adăugate în mod regulat în eAdventist, în multe cazuri, nu s-a realizat un audit al datelor. Mulți dintre tinerii care au fost botezați și care sunt înregistrați ca fiind membri nu mai frecventează și, în mintea lor, nu mai sunt adventiști de ziua a șaptea. Înregistrările noastre oficiale nu sunt actualizate. Baza de date înregistrează teoria; sondajele, realitatea. Cu alte cuvinte, este evident că Biserica din America de Nord are o problemă majoră în a-i păstra pe tineri în Biserică.

Știm că acest fenomen este departe de a fi unic. Deoarece NAD a comandat de mult timp cercetări și a fost una dintre primele care a adoptat sistemele digitale, putem oferi mai multe detalii.

Și în al treilea rând, ne întoarcem la statisticile existente și de lungă durată privind numărul de membri ai Bisericii. Știm, din statisticile colectate de Biserică începând cu 1965, că rata mortalității (adică numărul de decese la o mie de locuitori într-o populație) a Bisericii din Diviziunea Euro-Asia, Diviziunea Intereuropeană și Diviziunea Transeuropeană depășește rata mortalității din rândul populației generale din acea diviziune. Ce indică acest fapt aparent greu de înțeles? Înseamnă că Biserica este în vârstă. În teorie, dat fiind avantajul stilului de viață adventist, rata mortalității adventiste ar trebui să fie mai mică decât cea a populației generale ‒ de fapt, ar trebui să reprezinte aproximativ 75% din rata mortalității la nivelul populației generală. Dacă este mai mare, trebuie să fie din cauză că Biserica este îmbătrânită. Astfel, chiar dacă softul de înregistrare a membrilor este încă în curs de implementare pentru înregistrările membrilor în aceste trei diviziuni, statisticile pe care le avem ne spun că Biserica din Europa este o biserică îmbătrânită, o biserică încărunțită. Fie tinerii noștri botezați pleacă, fie copiii noștri adventiști nu se mai botează ‒ sau ambele.

Dacă ne uităm la o uniune din Diviziunea Asia de Nord – Pacific, Uniunea Japoneză de Conferințe, regăsim aceeași situație: rata mortalității în rândul credincioșilor adventiști este mai mare decât rata mortalității naționale. Cu toate acestea, Japonia se remarcă prin faptul că are cea mai bătrână populație din lume, cu 28% dintre japonezi cu vârsta de peste 65 de ani. Deși pentru Japonia nu dispunem încă de statistici detaliate privind vârsta, știm că membrii sunt mai în vârstă decât această țară, cea mai în vârstă din lume.

America de Nord, Europa și Japonia ‒ trei regiuni în care o Biserică îmbătrânită se confruntă cu un viitor incert și are nevoie de injecția de vitalitate a tinerilor pentru ca viitorul să fie luminos.

Căutarea motivelor

Așadar, toate dovezile pe care le avem, din statisticile mai vechi, generale, ale membrilor, din statisticile noi și detaliate ale membrilor și din sondajele efectuate în rândul membrilor și al foștilor membri ai Bisericii, ne spun că noi, în calitate de adventiști de ziua a șaptea, avem o problemă în a ne păstra tinerii. Ne pierdem copiii. Și acest lucru este adevărat peste tot.

Cu siguranță, în unele regiuni, Biserica este foarte tânără ‒ în special în America Latină, în Africa Subsahariană și în unele părți din Asia de Sud-Est. Dar acest lucru se datorează în mare parte succesului evanghelistic. Probabil că nu există nicio regiune a Bisericii mondiale care să nu sufere pierderi semnificative de membri tineri ai Bisericii.

Care sunt motivele? Dacă datele ne spun că avem o problemă, care este cauza? Aici nu avem un răspuns sigur, însă datele din sondajele la nivel global referitoare la membrii Bisericii din 2013 și 2018 sunt utile.

În sondajul din 2018, 7 din 10 respondenți (N = 55.554) au fost de acord în mare sau în foarte mare măsură cu afirmația: „Am putut să vorbesc cu unul sau cu ambii mei părinți despre probleme religioase.”[iv] Acest lucru sugerează că există o comunicare intergenerațională rezonabil de bună în ceea ce privește credințele, deși, bineînțeles, cei care nu mai sunt membri ai Bisericii și care ar fi putut fi în imposibilitatea de a vorbi cu părinții lor dacă ar fi avut îndoieli nu au participat la sondaj. Dar, totuși, acest rezultat sugerează că trebuie să căutăm o cauză în altă parte.

Una dintre cele mai frapante constatări ale sondajelor globale referitoare la membrii Bisericii din 2013 și 2018 a fost incidența foarte scăzută a închinării în familie.

Figura 1. Frecvența închinării în familie, Sondaj global referitor la membrii bisericii din 2013 (N = 26,809)[v]

În 2013, doar 36% dintre respondenți au avut parte zilnic de închinare în familie și chiar și cei care au avut parte de ea mai mult de o dată pe săptămână au fost sub 60% din total. Mai mult, unul din șase respondenți a declarat că nu a avut niciodată parte de închinare în familie. În două diviziuni, cei care nu avuseseră niciodată parte de închinare în familie au depășit 20%[vi].

Recunoscând natura esențială a închinării regulate în familie, planul strategic Reach the World al Bisericii Mondiale a stabilit al doilea indicator cheie de performanță ca fiind o „creștere semnificativă a numărului de membri ai bisericii care se implică în mod regulat în studiul Bibliei în cadrul închinării în familie”. Dar, deși în cei cinci ani dintre 2013 și 2018 s-a înregistrat o creștere a numărului de membri ai bisericii implicați în studiu biblic regulat, frecvent și personal, care a fost rezultatul pentru închinarea în familie?

Figura 2. Frecvența închinării în familie, Sondaj global referitor la membrii bisericii din 2018 (N = 56.850)[vii]

Procentul celor care au declarat că se închină zilnic a crescut, dar numai cu un punct procentual. Însă proporția celor care au răspuns „niciodată” a crescut la 21 la sută. Sondajul din 2013 a fost, ca dimensiune, la jumătate față de cel din 2018 și a avut o marjă de eroare de +/- 3 procente, în timp ce marja de eroare a sondajului din 2018 a fost de +/- 1 procent. Astfel, din punct de vedere statistic, rezultatul din 2013 ar fi putut fi de 19 la sută, iar cel din 2018 de 20 la sută, o creștere de 1 punct procentual în loc de 5. Indiferent de nuanțele statistice, cifra a crescut în mod incontestabil. Între timp, procentul celor care au declarat că se închină în familie de mai multe ori pe săptămână a scăzut. În concluzie, stabilirea unei creșteri a închinării regulate în familie ca obiectiv strategic al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial nu a avut niciun efect. De fapt, se simte ca și cum am fi regresat.

Răspunsul la o nouă întrebare din sondajul referitor la membrii bisericii din 2018 (care nu a fost inclusă în 2013) a fost, de asemenea, demn de remarcat. Aceasta a întrebat dacă, în copilărie, „altarul de dimineață sau de seară cu unul sau ambii părinți a fost o practică obișnuită în familia mea” (N = 55 687). Procentul celor care nu au fost de acord sau nu au fost deloc de acord a fost de 21%, puțin mai mare decât procentul celor care au fost complet de acord, care a fost de doar 20%. „De acord” și „complet de acord” au reprezentat împreună mai puțin de jumătate din total. Alți 20% au ales „nu se aplică”, aproape sigur pentru că au fost crescuți în afara bisericii. Dar celelalte răspunsuri la această întrebare sugerează nu numai că închinarea regulată în familie nu este o practică obișnuită a vieții spirituale în prezent, ci că nu a mai fost de mult timp.

Revenind la întrebarea noastră anterioară, aceste constatări despre închinare în familie ne determină să ne întrebăm: Cercetarea a găsit oare elementul concludent? Am identificat motivul pentru care nu reușim să păstrăm mulți tineri? Se justifică un anumit grad de precauție. Vedem dovezi ale unei tendințe de declin în ceea ce privește închinarea în familie și o altă tendință de pierdere a membrilor, în special din rândul tinerilor. Dar nu putem spune cu certitudine că una o cauzează pe cealaltă: ar fi nevoie de mai multe dovezi pentru a ajunge la această concluzie. Este notabil faptul că cei chestionați în 2013 și 2018 au fost, în marea lor majoritate, membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (97,25 %, cu câțiva vizitatori chestionați pentru că participau la Școala de Sabat sau la serviciul divin atunci când au fost distribuite chestionarele). Care ar putea fi cifrele echivalente pentru închinarea în familie în rândul foștilor adventiști? Dacă ar fi și mai proaste, atunci am avea dovezi mai ferme ale unei relații de cauzalitate. Acesta ar fi un bun proiect de cercetare pentru viitorii cercetători adventiști.

Dar există un ultim aspect pe care aș dori să îl subliniez: eșecul nostru sistemic de a ne închina împreună ca familii nu ajută în ceea ce privește problema abandonului tinerilor. Dacă mai multe familii ar începe să aibă timp de devoțiune împreună, în mod regulat, cu siguranță ar ajuta mult. Ellen White a mărturisit despre puterea închinării în familie separat de studiul biblic individual, personal, al fiecăruia. Ea a scris: „Legăturile din familie ar trebui să aibă o putere înălțătoare, sfințitoare; atunci religia lui Hristos va dobândi caracterul său propriu în cămin; atunci privilegiile închinării în familie își vor exercita influența înălțătoare, divină, în loc să rămână solitare, ca un singur act îndeplinit în anumite momente.”[viii] Cât de adesea părinții sau chiar copiii se gândesc la închinarea în familie ca la o datorie? Ellen White ne spune că este un privilegiu ‒ și când ne gândim la hemoragia înspăimântătoare de tineri adventiști din această biserică, cu siguranță avem nevoie de mai multă „influență divină și ziditoare a acesteia”.

Nu putem fi mulțumiți când ne gândim la implicațiile veșnice ale închinării în familie. Trebuie să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe tinerii adventiști să rămână în familia Bisericii Adventiste ‒ să fie binecuvântați prin faptul că fac parte din ea, în timp ce sunt o binecuvântare pentru ea prin vigoarea și pasiunea lor. Trebuie să existe ‒ fără îndoială ‒ și un răspuns administrativ la problema tinerilor, dar cred că cel mai bun punct de plecare este, pentru fiecare dintre noi, grija față de copii sau nepoți, petrecând timp la închinare cu ei.

Atunci când ne rugăm împreună, studiem împreună Cuvântul lui Dumnezeu și cântăm împreună, și când o facem cu entuziasm, vom deveni modele de urmat care oferă o alternativă inspirată la o lume rănită și care rănește la rândul ei, la o lume care a pierdut din vedere speranța. Familia care se închină împreună ar putea foarte bine să rămână împreună ‒ pentru eternitate.

Post-scriptum

Numerele pot avea un efect de anestezic asupra noastră. Cu toate acestea, asocierea cifrelor cu persoane reale transformă datele importante de cercetare în povești cu care rezonăm și care ne afectează personal. Cu toții ne amintim un adolescent sau un tânăr adult care a încetat să mai vină la biserică. Ați găsit modalități creative de a ajunge la cei care părăsesc biserica și de a le împlini nevoile? Împărtășiți-ne experiențele dumneavoastră la [email protected]. Editorii

Autor: Dr. David Trim, director al Biroului de Arhive, Statistică și Cercetare al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Sursa: Adventist Review


[i] David Trim, „Foundational Research”, prezentare la Summitul de Formare și Retenție al Diviziunii Transeuropene  (2018), https://www.adventistresearch.info/wp-content/uploads/NR2017TED_2.pdf, slide 13.

[ii] Monte Sahlin și Paul Richardson, Seventh-day Adventists in North America: A Demographic Profile (Diviziunea Nord-americană, 2008), http://circle.adventist.org/files/icm/nadresearch/NADDemographic.pdf, pag. 5, 6 (citat la pag. 5).

[iii] Petr Činčala et al., North American Division Report: Global Church Member Survey 2017-2018 (2018) www.adventistresearch.info/wp-content/uploads/2017-2018-GCMS-NAD-final-public-report-pages.pdf, pag. 19, cf. Karl G. D. Bailey et al., 2017-2018 Global Church Member Survey: Meta-Analysis Final Report (2019), http://documents.adventistarchives.org/Resources/Global%20Church%20Membership%20Survey%20Meta-Analysis%20Report/GCMSMetaAnalysis%20Report_2019-08-19.pdf, pag. 19.

[iv] Bailey et al., pag. 25.

[v] David Trim, „Seventh-day Adventist Global Data Picture: Report on Global Research 2011-2013”, prezentare în cadrul Consiliului anual din 2013, https://www.adventistresearch.info/wp-content/uploads/AC-2013-Statistical-Report-revised-1.pdf, slide 27.

[vi] Ibid., slide 28.

[vii] Bailey et al. pag. 36, 37.

[viii]  Scrisoarea 145, 1893 (8 Martie 1893). (Sublinierea aparține autorului.)