Fiecare credincios are o poveste

Info Adventist 31 mai 2022

Am coordonat recent un atelier de scriere intitulat „Fiecare membru este un scriitor” pentru un prieten care lucrează în domeniul comunicării în Conferința Ontario a Bisericii Adventiste din Canada. Atelierul, pe care îl mai susținusem de multe ori, a reprezentat o introducere în redactarea știrilor. Acesta a acoperit principii simple care să îi ajute pe participanți să spună o poveste și le-a oferit chiar și începătorilor câteva instrumente simple cu care să lucreze.

Îmi place ideea că fiecare membru este un scriitor și sunt de acord că este posibil, dar vreau să dezvolt puțin tema noastră: Fiecare credincios are o poveste. Din fericire, având în vedere munca mea, mă pasionează poveștile. Și cred în puterea mărturisirii. A trecut ceva timp de când am scris despre mărturisire, dar de fiecare dată când particip la un eveniment precum atelierul din Canada, îmi amintesc de puterea poveștilor oamenilor. În cadrul serviciului de închinare din biserică, al școlii de Sabat sau al întâlnirilor de rugăciune ar trebui să existe posibilitatea de a vorbi despre ceea ce face Dumnezeu.

Este ușor să ne lăsăm captivați de studierea Bibliei, de împărtășirea adevărurilor, de citirea studiului biblic sau de ascultarea cuvintelor și gândurilor marilor predicatori care ne deschid Biblia. Cu toate acestea, subestimăm adesea puterea mărturiei personale. Ellen White spune că, în calitate de membri ai trupului lui Hristos, trebuie să fim „misionarii Săi, oameni ai luminii peste tot în lume, ca să [fim] semne pentru popor, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii” (Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 631).

Apostolul Pavel a făcut chiar acest lucru. În scrisorile sale, el s-a folosit de mai multe ori de propriile greutăți și lupte – chiar și de povestea convertirii sale – pentru a descrie ceea ce făcea Dumnezeu în viața sa și pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, nu pe el.

Pavel și-a împărtășit povestea cu mulțimea ostilă din Ierusalim. A fost apoi întemnițat, dar a avut ocazia de a-i relata povestea vieții sale împăratului Agripa. De fiecare dată când a avut ocazia, Pavel a evidențiat ceea ce Dumnezeu făcea în el. Pavel, care se descria pe sine ca fariseu al fariseilor (cel mai bun), cunoștea Scripturile, dar nu se temea să facă referire la propriile experiențe cu Dumnezeu.

Dacă ne hotărâm să luăm în serios această chemare – de a transmite poveștile lui Dumnezeu din viața noastră în viețile celor din jurul nostru – ea ne provoacă în cel puțin două moduri.

În primul rând, prin faptul că ne face mai conștienți de lucrarea lui Dumnezeu în viețile noastre. Atunci când ne amintim și vorbim despre ceea ce a făcut Dumnezeu, pășim pe urmele vechilor israeliți, care au fost încurajați să vorbească despre modul în care Dumnezeu i-a salvat din Egipt.

„Să le întipărești [poveștile despre ceea ce a făcut Dumnezeu] în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (Deuteronomul 6:7).

Amintirea evenimentelor prin care ne-a condus Dumnezeu și căutarea dovezilor influenței Sale asupra vieții noastre reprezintă un impuls important pentru propria noastră credință atunci când lucrurile devin dificile sau când Dumnezeu pare că tace. De asemenea, poate fi o binecuvântare pentru alții care trec prin circumstanțe similare. Pe măsură ce relaționați cu ei, ei sunt mai deschiși să împărtășească propriile povești, să aibă încredere și să I se deschidă lui Dumnezeu.

A doua noastră provocare este să umblăm cu Dumnezeu în fiecare zi – Duhul Sfânt să lucreze în viețile noastre – astfel încât să putem avea de spus povești recente. Povestea convertirii noastre este importantă, dar dacă acesta ar fi fost singurul moment în care Pavel L-a întâlnit pe Dumnezeu, atunci repovestirea ei ar fi putut deveni plictisitoare. În schimb, Pavel a avut o mulțime de dovezi ale lucrării Duhului Sfânt pe care să se bazeze. El putea să enumere provocările și dificultățile din viața sa și locurile în care Dumnezeu l-a protejat sau l-a salvat.

În calitate de creștini, nu ar trebui să uităm niciodată convertirea noastră, însă călătoria nu ar trebui să se oprească aici. Provocarea mea este să caut Duhul Sfânt în viața mea – să îmi doresc mărturii și povești de credință proaspete pe care să le împărtășesc cu cei pe care îi întâlnesc în fiecare zi.

Putem să ne alăturăm autorului cărții Plângerile lui Ieremia, care, în mijlocul jalei pentru tot ceea ce pierduse Israelul, a fost capabil să recunoască faptul că „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (3:22-23).

Autor: Jarrod Stackelroth/ Adventist Record

Sursa: Adventist Review