Info Adventist

În ciuda impedimentelor pandemiei, L-a regăsit pe Dumnezeu

Povestea întoarcerii lui Nicole la Dumnezeu

Nicole fusese la biserică pentru ultima dată cu mult timp în urmă.

Provocarea lui Nicole

Acum, însă, simțea un îndemn puternic caute biserica copilăriei ei. „Mi-am dat seama că lipsea ceva”, spune ea. „Era vorba despre relația mea cu Dumnezeu și despre faptul că știam că nu-mi trăiesc viața conformându-mă total planului Lui.”

Dar a face ceva în direcția aceasta era o provocare în sine. Bisericile din statul Delaware, unde locuia ea, asemenea bisericilor, magazinelor, locurilor de divertisment și altor locuri publice din multe alte state, erau închise. Era martie 2020, începutul carantinei ca urmare a instituirii stării de urgență în urma declanșării pandemiei de COVID-19. Dar hotărârea lui Nicole era neclintită. Și-a adus aminte de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Dover First, acolo unde, copil fiind, mergea ocazional. Nu o putea vizita în persoană, dar s-a gândit că poate găsește o transmisiune online.

Între timp, la Dover First

Atunci când serviciile de închinare față în față au fost oprite, comitetul bisericii nu a permis ca pandemia să închidă biserica. În schimb, s-a orientat rapid spre îmbunătățirea posibilităților de a transmite în direct.

„Când a început pandemia și totul s-a închis, prima mea preocupare a fost să mă asigur că biserica noastră rămânea conectată ca familie de credință”, spune Evan Knott, fost pastor al Dover First, acum director de comunicare al Conferinței Chesapeake. „Deși nu ne puteam întâlni personal, am dorit să fiu în biserică în fiecare săptămână împreună cu echipa tehnică, predicând Evanghelia online”.

Biserica a achiziționat un echipament nou de lumini și s-a extins de la o transmisiune cu o cameră la o configurare îmbunătățită de streaming cu trei camere. „Pentru un timp, transmisiunea în direct, care fusese un element secundar, s-a transformat într-un mod de existență a bisericii”, spune Knott. „Am vrut ca experiența închinării să fie de calitate și să fie familiară tuturor membrilor noștri; dar ca un beneficiu suplimentar, modernizarea configurației de streaming a făcut ca serviciile noastre de închinare să fie mai captivante pentru cei care urmăreau online.”

Binecuvântări una după alta

Și astfel a descoperit Nicole biserica Dover First, prezentă și vie pe Facebook. A început să urmărească online, săptămână de săptămână, serviciile de închinare. Și-a dorit să găsească biserica Dover First pentru că în copilărie îi plăceau serviciile de închinare, dar a rămas datorită predicilor și lecțiilor spirituale valoroase din fiecare săptămână.

Nicole a urmărit programul online toată vara, chiar dacă, în iunie 2020, biserica și-a reluat serviciile de închinare în interior, cu prezență limitată și distanțare fizică.

Însă mai apoi și-a dat seama că nu mai putea rămâne în anonimat. Dumnezeu o chema să iasă din zona ei de confort și să facă următorul pas. „Dumnezeu nu vrea să trăim în izolare”, spune ea. „Am simțit îndemnul Duhului Sfânt și am știut că Dumnezeu avea pregătite planuri mari pentru mine.” Nu avea nicio idee cum avea să folosească Dumnezeu răspunsul ei la chemarea Lui.

Anotimpul uraganelor din 2020 și-a făcut drum spre Dover, Delaware, producând o tornadă care a distrus atât biserica, cât și școala creștină Dover First, pe care o administra biserica.

A doua zi, când pastorul Knott a examinat distrugerile provocate, a fost, potrivit propriei relatări, extrem de descurajat: „Întâi fusese pandemia, iar acum venise tornada. Veneau parcă una după altă, fără ca biserica noastră să aibă timp să își tragă sufletul”.

Apoi și-a verificat telefonul. Acolo, era un mesaj:

Stimate pastor Evan şi credincioși ai bisericii Dover First,

Am vrut să-mi iau un răgaz ca să mă prezint și ca să vă mulțumesc pentru transmiterea live a serviciilor bisericii. Le-am urmărit și le-am ascultat de acasă. În urmă cu mulți ani, am frecventat biserica Dover First. Sunt chemată să îmi încep călătoria cu Hristos și să-L pun din nou pe primul loc. Sau, poate, pentru prima dată în viață…

Cu sinceritate, Nicole J.

Pentru pastorul Knott nu exista nimic mai bun decât să primească un email ca acesta. „Chiar atunci când simțeam că parcă totul mergea prost, Dumnezeu continua să lucreze pe nevăzute.” El a răspuns mesajului lui Nicole și a invitat-o să urmeze cursul de studiere a Bibliei și să frecventeze biserica Dover First. Ea s-a hotărât să meargă la biserică Sabatul următor și a fost încântată de la început: „Îmi aduc aminte că am fost întâmpinată încă de la intrare. Mi s-a urat bun venit și mi-au fost oferit studiile biblice trimestriale. A fost minunat!”

A parcurs un set de studii It Is Written Bible săptămână după săptămână pe parcursul unui curs virtual de studii biblice, împreună cu pastorul bisericii. După ce a terminat cele 25 de lecții și primit răspuns la o sumedenie de întrebări, s-a hotărât să fie botezată în biserica pe care, copil fiind, o frecventase cu zeci de ani în urmă.

„Mă bucur foarte mult de familia bisericii mele”, spune Nicole. „De la întâlnirile în aer liber și mesele împreună până la predicile nemaipomenite, pot să spun că părtășia a avut asupra mea un impact incredibil. Familia bisericii mele este cea mai bună!”

Nicole înțelege că parcursul ei spiritual este doar la început și că botezul nu este finalul drumului. „Partea cea mai plină de satisfacții a acestei călătorii este că nu o fac singură”, spune ea. „Îl am pe Isus, care este mereu cu mine; El mă călăuzește și mă înțelege. El este Prietenul meu cel mai bun, iar harul Lui îmi este de ajuns. Sunt mângâiată să știu că acest Pământ nu este casa mea.”

Sursa: Adventist Review