„În contextul incertitudinii actuale”: Amânarea sesiunilor Conferinței Generale

Info Adventist 7 iunie 2022

Nu este prima dată.

Adventiștii de ziua a șaptea sunt predispuși să considere că evenimentele actuale sunt excepționale. Atât liderii, cât și credincioșii adventiști declară în mod regulat că nu există precedent pentru vreun eveniment din prezent. În realitate, puține evenimente sunt cu adevărat fără precedent. Acesta este și cazul deciziei de a amâna cea de-a LXI-a sesiune a Conferinței Generale, programată pentru iunie 2020, amânată pentru mai 2021, iar apoi amânată din nou până în iunie 2022. Nu există un singur precedent, ci mai multe. Aceasta este a cincea oară când o sesiune a Conferinței Generale (CG) este amânată, prelungind în mod necesar mandatele liderilor CG și ai diviziunilor sale și amânând în mod necesar decizii ale Bisericii mondiale în chestiuni importante; este a doua oară când între sesiuni trec mai mult de cinci ani și a doua oară când o sesiune a CG este amânată cu mai mult de un an.

Primul Război Mondial

A trecut mai mult de jumătate de secol și 38 de sesiuni înainte ca sesiunea Conferinței Generale să fie amânată pentru prima dată. Inițial, sesiunile aveau loc anual; după cea de-a XXVIII-a sesiune, din anul 1889, acestea au devenit bienale, iar după cea de-a XXXVI-a, din anul 1905, au început să aibă loc o dată la patru ani. În anul 1913, cea de-a XXXVIII-a sesiune, din Takoma Park, s-a încheiat cu intenția ca următoarea să aibă loc în 1917, însă în anul următor a izbucnit Primul Război Mondial.

Comitetul Diviziunii Nord-americane a decis să îi solicite Conferinței Generale să „se roage și să analizeze” posibilitatea organizării celei de-a XXXIX-a sesiuni la începutul anului 1918, în loc de 1917. CG a făcut un sondaj prin corespondență în rândul liderilor din întreaga lume și „a constatat că votul prin corespondență a fost în unanimitate în favoarea amânării”. În consecință, Comitetul Conferinței Generale a decis „amânarea următoarei sesiuni, programate în vara anului 1917, până la cel mai apropiat moment convenabil”, datele urmând a fi stabilite ulterior, decizia fiind luată în aprilie 1917. Cea de-a XXXIX-a sesiune a avut loc în martie și aprilie 1918.

În Statutul de organizare al Conferinței Generale de la acea dată nu exista niciun fundament pentru a lua o decizie cu privire la amânare, dar Biserica se afla în niște circumstanțe fără precedent, în război fiind folosite și submarine, ceea ce făcea ca traversarea Atlanticului în anul 1917 să fie periculoasă. În mod ironic, circumstanțele nu se îmbunătățiseră foarte mult până în primăvara anului 1918, dar călătoria spre Statele Unite era mai sigură, iar liderii Bisericii nu s-au simțit capabili să amâne evenimentul de două ori. Astfel, cea de-a XXXIX-a sesiune a avut loc în primăvara anului 1918.

Marea Depresiune

Cea de-a XXXXII-a sesiune a CG s-a întrunit în luna mai 1930, la mai puțin de șase luni după prăbușirea bursei de pe Wall Street, care a dat startul Marii Depresiuni. Cu toate acestea, încă nu era clar cât de rău aveau să decurgă lucrurile. Dar, în anii 1930, ca urmare a caracterului interconectat al economiei mondiale, efectele Depresiunii s-au agravat și au perturbat funcționarea Bisericii Adventiste din toate regiunile.

În cei trei ani de după falimentul Wall Street, nivelul zecimii din Statele Unite a scăzut cu 37%, iar cel al darurilor, cu 42% (deși numărul membrilor a crescut cu 23%). Trezorierul CG J.L. Shaw a fost nevoit să găsească 200.000 de dolari (echivalentul de astăzi a 4 milioane de dolari) pentru a organiza sesiunea, chiar dacă el și președintele C.H. Watson încercau cu disperare să mențină misionarii din străinătate în câmpurile misionare reducând personalul din Diviziunea Nord-americană și salariile celor rămași. În afara Statelor Unite, cel puțin patru dintre cele 11 diviziuni ale Bisericii la nivel mondial pur și simplu nu aveau fonduri pentru a trimite „delegații”. Amânarea sesiunii i-a oferit CG încă doi ani pentru a economisi banii necesari pentru organizarea evenimentului, iar diviziunilor, pentru a găsi banii necesari pentru a trimite delegați. Cu toate acestea, când, la consiliul de toamnă din 1932, Watson a ridicat problema reprogramării, el a convocat mai întâi o sesiune executivă formată doar din președinții diviziunilor și din membrii comitetului executiv de la sediul CG pentru a le prezenta situația.

Cu toate acestea, membrii comitetului au înțeles raționamentul nu doar pentru că au recunoscut „imposibilitatea diviziunilor din Europa și din alte regiuni de a trimite delegații dacă sesiunea avea să aibă loc în anul 1934”, ci și pentru că singura modalitate de a organiza sesiunea ar fi să „reducă fondurile obișnuite”. Comitetul CG a votat „ca următoarea sesiune a Conferinței Generale să fie amânată până în anul 1936”. Dar Statutul de organizare al CG prevedea un mandat de patru ani, astfel că mandatele multor „membri ai personalului Conferinței Generale” ar fi expirat înainte de 1936. Prin urmare, comitetul executiv a votat ca acestora să li se ceară „să își continue activitatea” până la data la care sesiunea a fost reprogramată.

Prin amânarea sesiunii din 1934, liderii Bisericii au acționat, din nou, în singurul mod rezonabil, dar au făcut-o, din nou, în lipsa unei prevederi a Statutului de organizare în acest sens. Când, în cele din urmă, în lunile mai și iunie 1936 a avut loc cea de-a XXXIII-a sesiune, a fost amendat articolul VIII din Statutul de organizare al CG pentru a-i permite comitetului executiv să amâne o sesiune cu până la doi ani „atunci când contextul internațional pare (…) să facă imperios necesară amânarea convocării sesiunii”. Deși, probabil, nimeni nu a ghicit acest lucru, următoarele două sesiuni aveau să fie amânate în conformitate cu noile prevederi ale articolului VIII.

Al Doilea Război Mondial

Liderii Bisericii aveau intenția de a organiza cea de-a XXXXIV-a sesiune a CG la patru ani după cea de-a XXXXIII-a sesiune, la sfârșitul primăverii sau la începutul verii anului 1940. În septembrie 1939 a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial. În luna următoare, în cadrul consiliului de toamnă, administratorii au propus pentru discuție problema continuării „demersurilor pentru organizarea sesiunii [CG] în anul 1940, dată fiind incertitudinea actuală”. S-a pus, de asemenea, problema organizării unei „conferințe formate din reprezentanți”, date fiind dificultățile de deplasare ale delegaților din diviziunile aflate în afara Statelor Unite. Deoarece nu s-a ajuns la un acord, a fost numit un subcomitet, dar acesta a recomandat ca, „din cauza preponderenței războiului [și] a faptului că nu putem avea o delegație reprezentativă din partea diviziunilor noastre din străinătate”, sesiunea „să se amâne cu un an”. Această recomandare a fost apoi aprobată.

După 12 luni, războiul nu se încheiase și s-a discutat posibilitatea „unei noi amânări”. Cu toate acestea, după ce un alt subcomitet a luat opțiunea în considerare, comitetul executiv a decis, fără alte explicații, să continue demersurile pentru desfășurarea sesiunii în mai-iunie 1941.

După sesiunea din 1941, se intenționa revenirea la intervalul de patru ani dintre sesiuni, prevăzut de Statutul de organizare al CG. În anul 1943 s-a stabilit perioada în care urma să aibă loc cea de-a XXXXV-a sesiune – mai-iunie 1945. Cu toate acestea, în iarna anului 1945 s-a intensificat neliniștea cu privire la organizarea unui eveniment internațional de anvergură deoarece, deși sfârșitul războiului era în mod clar la orizont, ostilitățile continuau, precum și măsurile de limitare a călătoriilor, raționalizarea alimentelor și restricțiile privind convențiile, impuse de autoritățile din Statele Unite.

A fost convocat un consiliu special în luna februarie „pentru a analiza dacă ar trebui sau nu să continuăm demersurile pentru desfășurarea sesiunii… din luna mai”. Deși mai mulți membri ai comitetului CG au vorbit despre faptul că ar fi fost dezamăgiți dacă sesiunea nu ar fi putut avea loc, s-a ajuns la un consens pentru amânare deoarece (din nou) reprezentativitatea „diviziunilor noastre din străinătate” ar fi fost foarte limitată. În cele din urmă, a existat „un acord general că, dacă o amânare ar servi cel mai bine intereselor activității noastre la nivel mondial, atunci ar trebui amânată”. Ca urmare, s-a votat ca „sesiunea Conferinței Generale care ar fi trebuit să aibă loc în luna mai a acestui an să fie amânată cu un an”.

Secolul al XXI-lea

Acesta este, așadar, istoricul reprogramării sesiunilor CG și, în consecință, a prelungirii mandatelor celor aleși în cadrul sesiunilor. În continuare, doar comitetul executiv are autoritatea să amâne o sesiune și să prelungească mandatele liderilor, care acum nu mai sunt de patru, ci de cinci ani. Decizia de a amâna o sesiune a CG nu s-a luat niciodată cu ușurință sau în mod nechibzuit și nici fără o oarecare durere.

Cu toate acestea, confruntați cu circumstanțe cu adevărat excepționale – două războaie mondiale și Marea Depresiune – liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea nu s-au sfiit să ia decizii dificile în interesul Bisericii în ansamblu. Printre motivele invocate s-au numărat cheltuielile într-o perioadă în care resursele erau limitate, imaginea publică a Bisericii și imposibilitatea de a avea diviziunile reprezentate corespunzător.

Pandemia de Covid-19 nu este fără precedent, dar este excepțională, iar dificultățile ridicate sunt similare celor care au determinat generațiile anterioare de lideri ai Bisericii să amâne patru sesiuni ale CG.

Liderii Bisericii din prezent au acționat cu hotărâre și compasiune (având în vedere riscul de infectare) în amânarea sesiunii din anul 2020, iar apoi amânarea din 2021 pentru anul 2022 și în convocarea unei sesiuni extraordinare în luna ianuarie 2022 pentru a permite „prezența” delegaților la sesiunea din iunie 2022 și prin intermediul mijloacelor electronice. Liderii Bisericii au profitat, de asemenea, de ocazie pentru a regândi modul în care au loc sesiunile confesiunii. Nimeni nu a fost mulțumit de cele două amânări, deoarece toți așteptau cu nerăbdare să se întrunească la Indianapolis în anul 2020, dar Biserica a luat cea mai responsabilă decizie și, făcând acest lucru, liderii Bisericii au pășit – cu atenție, grijă și rugăciune – pe urmele liderilor din trecut, privind, în același timp, spre viitor și spre „fericita noastră nădejde”.

Amânarea sesiunilor CG nu trebuie să presupună întârzierea acelei împliniri viitoare pe care o dorim sincer: revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru.

Autor: David J.B. Trim, istoric și director al Biroului pentru arhive, statistică și cercetare din cadrul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Silver Spring, Maryland, Statele Unite.

Sursa: Adventist Review