Lăsați în urmă: perspectiva victimelor colaterale ale suicidului

Info Adventist 11 aprilie 2022

Ce spune Biblia despre suicid?

M-am confruntat pentru prima dată cu suicidul pe vremea când eram pedagog asistent la internatul de la Avondale College din Australia. Într-o zi, pedagogul băieților s-a așezat lângă mine în timpul altarului de dimineață și m-a întrebat în șoaptă: „Ți-l amintești pe Johnny*?” Am dat afirmativ din cap. Plecase acasă la jumătatea anului academic.

„Ei bine”, a continuat pedagogul, „azi-noapte s-a dus cu mașina pe dealuri și și-a pus capăt zilelor”.

M-am gândit imediat la ce am fi putut face dacă am fi fost conștienți de depresia lui. Am fi putut schimba cursul deciziei sale? Apoi a venit gândul sfâșietor… Ce se va întâmpla cu el? Care este destinul său veșnic?

După aproape 20 de ani, am primit mai multe întrebări. „David, ce îi voi spune fratelui meu? Ce pot să spun la înmormântare? Nu există nicio speranță dincolo de mormânt pentru fiul său. Și-a luat singur viața.” Întrebările veneau din partea unui pastor îndurerat. Apoi, am primit aceeași întrebare din partea unui angajat întristat al școlii, în urma deciziei tragice a unui elev din clasa a VIII-a. Și din nou, aceeași întrebare de la un soț tulburat.

Ce credem despre sinucidere? Ce ne învață Biblia? De unde provine acceptarea creștină comună a faptului că sinuciderea este un păcat de moarte? Este ea cu adevărat biblică?

Sinuciderea este văzută ca o moarte autoprovocată, intenționată.[1] Una dintre cele mai bune cărți creștine despre sinucidere a fost scrisă de Lloyd și Gwendolyn Carr ca urmare a sinuciderii nurorii lor, imediat după ce aceasta împlinise vârsta de 30 de ani. Atitudinea dominantă pe care au întâlnit-o în comunitatea creștină era că adevărații creștini nu se sinucid. Cartea The Fierce Goodbye: Hope in the Wake of Suicide oferă o perspectivă biblică și istorică la aparentul truism care predomină în comunitatea creștină și, de asemenea, în cadrul adventismului.

În Biserica creștină timpurie, după anul 100 d.Hr., s-a dezvoltat o teologie a martirajului, susținând credința că adevărata ucenicie era moartea martirică. Era atât de puternică încât un guvernator roman le-a spus creștinilor că „dacă voiau să moară, ar trebui să se ducă și să se arunce în prăpastie, în loc «să îi tot deranjeze pe magistrați pentru a-i executa»”[2].

Acesta este contextul în care Augustin (415 d.Hr.) a făcut apel la porunca „Să nu ucizi” ca interzicând în mod expres sinuciderea. Aceasta a fost, de asemenea, încercarea Bisericii de a elimina teologia martirajului. Aquino, în secolul al XIII-lea, a întărit legătura dintre sinucidere și păcatul de moarte cu trei argumente cheie din surse nebiblice:

  1. Sinuciderea este o negare a iubirii de sine pentru viață, inerentă fiecărei ființe (Iosephus).
  2. Este dreptul statului să refuze privilegiile sinucigașilor (Aristotel). 
  3. Din moment ce viața este dată de Dumnezeu, numai Dumnezeu o poate lua înapoi (Iosephus).[3]  

Astfel, Biserica a hotărât că sinuciderea era un păcat de moarte, iar o persoană care se sinucidea nu putea fi înmormântată în cimitirul bisericii și nu ar fi ajuns în rai. Atunci a pătruns această perspectivă în creștinism.

Suicidul reprezintă un motiv de îngrijorare din ce în ce mai mare. O creștere de 30 % a ratei sinuciderilor în Statele Unite între 2000 și 2016, a făcut ca aceasta să devină a zecea cauză principală de deces în țară.[4] În Statele Unite, sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, ea dublându-se în ultimul deceniu în rândul fetelor.[5] În Australia, statisticile sunt similare, un aspect dând de gândit – sinuciderea este principala cauză de deces în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani.[6]

Poate e surprinzător faptul că, aparent, o conștientizare din ce în ce mai mare a nevoii de sprijin în timpul izolării cauzate de pandemie a menținut rata sinuciderilor în limite normale, cel puțin în Australia.[7] Datele publicate de statele cele mai populate – Victoria, Queensland și New South Wales – până în septembrie 2021 nu furnizează dovezi ale unei creșteri față de anii precedenți.[8] 

Cu toate acestea, statisticile emergente și realizate pe grupuri mici din America arată o creștere îngrijorătoare, cel puțin 25 % dintre tineri indicând faptul că au luat în calcul sinuciderea de la începutul pandemiei de COVID-19, fiind afectați de izolare și restricții.[9] O perspectivă fascinantă cu privire la efectului izolării este evidențiată prin următoarele: „Conform unei metaanalize realizate în colaborare cu Julianne Holt-Lunstad, profesor de psihologie și neuroștiințe la Universitatea Brigham Young, lipsa legăturilor sociale sporește riscurile pentru sănătate la fel de mult ca fumarea a trei sferturi dintr-un pachet de țigări pe zi… în fiecare zi „.[10] 

Carol Graham a generalizat analiza sa, afirmând că țările și comunitățile mai sărace și mai vulnerabile au fost mai sensibile la traume emoționale și la impactul negativ al pandemiei de COVID-19. Ea a remarcat un comentariu făcut de Karen Deep Singh în octombrie 2020: „Lockdownul a dus la sărăcirea a milioane de alți indieni și la exacerbarea uneia dintre cele mai mari rate de sinucidere din lume.”[11] În contextul actual de stres pandemic acut din India, va fi îngrozitor să analizăm statisticile la final, după aproape doi ani.

Biblia consemnează șase exemple de sinucideri, toate sugerând că „moartea onorabilă” este preferabilă fie torturii, fie umilinței publice.[12] Este tratată în diferitele relatări ca fiind pur și simplu o altă moarte, fără nicio judecată morală. Ele nu indică faptul că este un păcat. Cele șase exemple sunt Abimelec (Judecători 9), Samson (Judecători 16), regele Saul (1 Samuel 31), Ahitofel (2 Samuel 17), Zimri (1 Regi 16) și Iuda (Matei 27). Acolo unde a fost posibil în aceste exemple, ei au fost îngropați în mormântul familiei.

Să luăm în considerare exemplul lui Samson din Judecători 16. El a ales să își ia viața și să elimine odată cu el mulți dușmani. Cu toate acestea, Evrei 11:32 consemnează numele lui Samson în lista eroilor credinței. Aceasta este o mângâiere incredibilă pentru cei care au pierdut o persoană dragă din cauza sinuciderii.

În multe cazuri, persoanele care se gândesc la sinucidere sunt deprimate, suferă de un dezechilibru chimic și nu sunt în deplinătatea facultăților mintale. În loc ca Biserica să aibă puterea de a determina destinul etern al cuiva, este foarte pertinentă întrebarea adresată de Avraam lui Dumnezeu în legătură cu judecata iminentă care urma să se abată asupra Sodomei și Gomorei în Geneza 18:25: „Cel ce judecă tot Pământul nu va face oare dreptate?” Lasă judecata pe seama lui Dumnezeu.

După cum au concluzionat soții Carr, deși nu există niciun motiv biblic valid pentru condamnarea sinuciderii de către Biserică, nu încurajăm acest act. „Creștinii își pot lua și își iau viața, dar chiar și în această situație, harul lui Dumnezeu este de ajuns.”[13]

Autor: David McClintock, Adventist Record

Sursa: Adventist Review

*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității.


[1] Davidson în James T. Clemons, ed. Perspectives on Suicide (Westminster, Kentucky: John Knox Press, 1990), pag. 11.

[2] G. Lloyd și Gwendolyn C. Carr, The Fierce Goodbye: Hope in the Wake of Suicide (Downers Grove, Illinois: InterVarsity Press, 1990), pag. 96.

[3] Ibid., pag. 77.

[4] apa.org/monitor/2019/01/numbers

[5] verywellmind.com/college-and-teen-suicide-statistics-3570768

[6] aihw.gov.au/reports/australias-health/suicide-and-intentional-self-harm

[7] aihw.gov.au/suicide-self-harm-monitoring/data/covid-19

[8] aihw.gov.au/suicide-self-harm-monitoring/data/suspected-deaths-by-suicide/data-from-suicide-registers

[9] washingtonpost.com/health/2020/11/23/covid-pandemic-rise-suicides/

[10] Rebecca Dolgin, „The Impact of COVID–19 on Suicide Rates”, www.psycom.net/covid-19-suicide-rates

[11] Carol Graham, „The human costs of the pandemic: Is it time to prioritize well-being?” (November 17, 2020) brookings.edu/research/the-human-costs-of-the-pandemic-is-it-time-to-prioritize-well-being/

[12] Carr, pag. 55.

[13] Ibid., pag. 97.