Libertatea religioasă: darul oferit omenirii

Info Adventist 14 martie 2022

Libertatea religioasă este mai complexă decât se observă la prima vedere. Deși credința în libertatea religioasă este la fel de veche ca și religia însăși, abia în ultimii 250 de ani statele și comunitatea internațională și-au exprimat mai clar angajamentul de a apăra această libertate umană fundamentală.  „Experimentul american”, înscris în constituție în perioada 1789-1791, a articulat în mod clar o înțelegere esențială acestei libertăți prin separarea formală a Bisericii și a Statului și prin interzicerea adoptării oricărei „legi privind recunoașterea unei religii de stat sau interzicerea exercitării libere a religiei”.  La scurt timp, și alte constituții au reflectat o înțelegere similară, însă a fost necesar mai mult timp pentru a se dezvolta un consens privind libertatea religioasă în comunitatea internațională.

O organizație cu rol catalizator în a ajunge la acest consens internațional a fost International Religious Liberty Association [IRLA,Asociația Internațională pentru Libertate Religioasă], o organizație cu o istorie fascinantă, care datează de la înființarea sa în anul 1893. Asociația pentru libertate religioasă a fost creată după ce Senatul Statelor Unite a propus o lege care ar fi încălcat direct prevederile primului amendament al Constituției Statelor Unite.

În 1888, liderii adventiști au luat poziție împotriva a două proiecte de lege introduse în Senatul american de senatorul Henry W. Blair din New Hampshire. Primul proiect de lege cerea promovarea zilei de duminică, înțeleasă ca Ziua Domnului, ca zi de odihnă, a cărei respectare urma să fie impusă la nivel național. Cel de-al doilea proiect de lege propunea un amendament la constituție prin care se cerea ca școlile publice să predea „principiile religiei creștine”.

Unul dintre liderii pionierilor adventiști de ziua a șaptea, Alonzo T. Jones, viitor editor al revistei Adventist Review, s-a prezentat chiar în fața Congresului pentru a opri legea duminicală și prevederea de a face din America o națiune creștină. Era, așa cum a descris el în mod clar, o problemă de libertate religioasă.

Un an mai târziu, în 1889, adventiștii de ziua a șaptea au creat o asociație pentru a promova libertatea religioasă. Aceasta s-a numit „The National Religious Liberty Association” [Asociația Națională pentru Libertate Religioasă]. Această mișcare a fost amplificată în 1893, când asociația s-a extins și a devenit International Religious Liberty Association.

Implicarea actorilor politici și religioși la începutul existenței Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a devenit o alegere deliberată. Unii ar spune că acest lucru a fost o necesitate pentru ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să fie credibilă și relevantă în spațiul public. Promovarea libertății religioase era menită să fie în beneficiul tuturor. Adventiștii de ziua a șaptea înțeleg libertatea religioasă ca pe un drept universal al omului, care nu poate fi limitat la un grup cu excluderea altora.

Astăzi, implicarea comunității internaționale, inclusiv a instituțiilor globale și naționale, pentru a promova poziția fundamentală și centrală a libertății religioase este încă vitală.

Ce face ca această libertate să fie atât de importantă?

Un consens internațional din cauza unor evenimente tragice

Evenimente geopolitice globale importante au modificat istoria lumii noastre în mod semnificativ. Două războaie mondiale în secolul XX au determinat familia umană să își reevalueze busola morală.  Pierderile enorme de vieți omenești au pus la îndoială tradițiile acumulate de-a lungul secolelor: 16 milioane de morți în timpul Primului Război Mondial și 60 de milioane de morți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Întrebări critice care nu mai puteau fi ignorate se aflau în fața comunității internaționale. Care este valoarea vieții umane? De ce atâtea omoruri fără sens?

Care este măsura demnității umane? Cum pot fi privilegiate sau abuzate viețile din cauza unei evaluări bazate pe concepte ierarhice rasiale, etnice, culturale, politice sau chiar religioase?

Există principii – principii morale – care pot servi drept barometru sau puncte de referință în relațiile umane, în angajamentele statelor și în normele internaționale?

Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO), adoptată de Organizația Națiunilor Unite în 1948, a fost concepută pentru a juca un astfel de rol – o busolă cu privire la ceea ce contează cu adevărat în protejarea vieții, a drepturilor și a responsabilităților umane. Printre aceste drepturi, unul dintre cele mai importante, unul care stă de fapt la baza tuturor drepturilor, se numără libertatea religioasă sau de credință. Articolul 18 din DUDO prevede:

„Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi privat, prin învăţătura, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.”

Ceea ce urmează este o încercare de a explora dimensiunile libertății religioase sau de credință, la nivel personal, interpersonal, social, național și internațional.

Recunoașterea internațională și definirea libertății religioase

Libertatea religioasă sau de credință este recunoscută în mod explicit în dreptul internațional prin Carta ONU, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Acordurile de la Helsinki, Declarația privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și discriminare bazate pe religie sau credință, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia africană pentru drepturile omului și ale popoarelor și în statutele de organizare și funcționare ale multor alte instituții.

Cele mai cunoscute două declarații privind libertatea religioasă se regăsesc în articolul 18 al Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO) și în articolul 18 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Scopul suprem al libertății, al libertății religioase, dar și al altor libertăți, este iubirea.

În esență, libertatea religioasă sau de credință, conform nomenclaturii juridice internaționale, este un instrument indispensabil și incontestabil pentru delimitarea parametrilor a ceea ce înseamnă a fi om și uman. În timp ce luăm în considerare libertatea religioasă sau de credință din perspective juridice, politice, sociale și culturale, teza noastră fundamentală, care nu poate fi schimbată sau negociată, este că libertatea religioasă vorbește nu numai despre umanitatea fiecărei persoane, ci și despre sacralitatea ființei umane. Această presupoziție este pilonul fundamental al libertății religioase dintr-o perspectivă centrată pe credință. Aceasta este rădăcina spirituală a libertății religioase.

Aspectul experienței umane care determină locul acestei valori infinite a fiecărei persoane este conștiința umană. Nevoia de libertate și autodeterminare pentru fiecare ființă umană capabilă de o raționalitate matură este înrădăcinată în conștiența și în conștiința noastră umană.

Definirea termenilor

Libertatea religioasă este în primul rând o libertate. Ea face parte dintr-un grup de libertăți corelate, interdependente și indivizibile. Este, de asemenea, o libertate complexă care este inseparabilă și centrală pentru toate celelalte libertăți fundamentale.

„Logica constă în faptul că libertatea religioasă este o libertate complexă, adică există și alte libertăți integrate în ea. A permite libertatea religioasă presupune a permite libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și libertatea de conștiință. Dacă un regim acceptă libertatea religioasă, în mod natural are loc un efect multiplicator care presează regimul spre alte reforme. Ca atare, libertatea religioasă limitează guvernul (este o «libertate» până la urmă), protejând societatea de stat. Pluralismul social se poate dezvolta deoarece minoritățile religioase sunt protejate” (Hitchen, în Carter, 2017).

Libertatea religioasă poate fi definită ca fiind dreptul de a mărturisi, practica și răspândi propriile convingeri fără a fi constrâns, intimidat sau manipulat. Libertatea religioasă sau de credință include dreptul de a purta simboluri și de a le afișa în spațiul public. Este, de asemenea, dreptul de a poseda sau de a deține bunuri dedicate unor chestiuni religioase sau filosofice.

Prin urmare, libertatea religioasă sau de credință este dreptul de a înființa instituții ca expresie a convingerilor profunde. Libertatea religioasă include dreptul de a construi spații sacre menite să promoveze convingerile, viziunea asupra lumii și valorile proprii. Este, de asemenea, dreptul de a efectua rituri și ritualuri pentru a exprima propriile convingeri.

Este, de asemenea, dreptul de a sărbători și/ sau de a rezerva momente sacre pentru a exprima supunerea exclusivă față de Dumnezeu: de exemplu, o zi în care totul este supus suveranității lui Dumnezeu – timpul, reflecțiile și activitățile sau odihna, ca în iudaism sau în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Această libertate înseamnă următoarele realități:

1. Un principiu politic. La cel mai elementar nivel, libertatea de gândire, de conștiință, religioasă sau de credință este un principiu politic care stă la baza altor principii politice, cum ar fi consimțământul celor guvernați, guvernarea limitată, statul de drept, democrația și guvernarea reprezentativă.

2. O prevedere legală în dreptul internațional, consacrată în DUDO și de Uniunea Europeană, agențiile Uniunii Africane, OSA, ASEAN, alte instituții internaționale și constituții naționale.

3. O libertate complexă. Presupune libertatea de gândire, de conștiință, de credință, de opinie, de expresie, de întrunire și de asociere.

4. Un drept al omului. Aspectele legate de calitatea de drept sunt subliniate adesea, dar presupune chiar mai mult.  Aspectul uman nu trebuie neglijat din motive antropologice, teologice, filosofice și existențiale.

5. Un semn al umanității noastre, nu numai datorită raționalității noastre, ci și datorită simțului nostru de responsabilitate morală și etică. Mai mult, poziția centrală a libertății religioase, întemeiată pe libertatea de conștiință, îi permite să ofere o bază normativă pentru ceea ce înseamnă să fii o ființă umană. Aceasta are doar dimensiuni individuale, cât și sociale, cum ar fi coexistența pașnică și cooperarea.

6. Un simbol al interconexiunii noastre, datorită a ceea ce avem în comun, nu doar conștiența, ci și conștiința umană.

7. Un sigiliu al sacralității. În religiile monoteiste, ființele umane sunt sacre, temple ale divinității, create după chipul lui Dumnezeu; sau reprezentanți ai divinității; sau conectate la divinitate, așa cum afirmă în religiile asiatice.

8. Un apel la solidaritate, toleranță și respect, care are la bază caracterul sacru al fiecărei ființe umane.

9. Un imperativ moral. Libertatea de conștiință, religioasă sau de credință descurajează autoritarismul sau totalitarismul. Ea se opune călcării în picioare a demnității umane, reducerii ființelor umane la obiecte care pot fi dominate, domesticite sau subjugate.

10. O expresie a valorii incomensurabile a fiecărei ființe umane. Libertatea religioasă sau de credință este un semn care semnifică necesitatea de a proteja ființele umane de a fi instrumentalizate, folosite, abuzate și dezumanizate. Ființele umane au o valoare infinită.

Excluderea ariei de aplicare

Astfel, libertatea religioasă sau de credință este un semn al umanității noastre și un simbol al interconexiunii familiei umane. Este, în mod intrinsec, un apel la solidaritate umană. Această libertate, bazată pe inviolabilitatea conștiinței umane, este, de asemenea, un antidot împotriva călcării în picioare a demnității umane și împotriva abuzurilor căpeteniilor, domniilor și stâpânirilor.

Ca atare, este menită să încurajeze toleranța în demnitatea diferențelor, fără a fi nevoie de uniformitatea convingerilor. Promovarea libertății religioase înseamnă a le oferi oamenilor fundamentul pentru respectarea fiecărei ființe umane. Libertatea religioasă ar trebui să însemne promovarea responsabilității bazate pe imperativul solidarității umane. Ea ne poziționează pentru a-i vedea pe ceilalți cu o atitudine binevoitoare, pentru a îmbrățișa valoarea lor infinită, misterioasă, incomensurabilă și care nu poate fi cuantificată.

Ce ne spune credința

Dintr-o perspectivă religioasă, libertatea religioasă sau de credință este înțeleasă în primul rând ca un atribut divin. Numai o ființă total autonomă și care nu depinde de nimic din afara sa poate pretinde libertatea absolută. Cu toate acestea, ideea de creație după chipul lui Dumnezeu, reflectată în limbajul cărții Geneza, lasă loc pentru reflectarea unor atribute divine comunicabile, cum ar fi libertatea.

Din perspectiva credinței, libertatea religioasă este cel mai bine înțeleasă ca parte a imaginii lui Dumnezeu. Ea este profund legată de problema liberului arbitru. Justificarea importanței liberului arbitru și a libertății de alegere constă în faptul că nu poate exista un legământ autentic fără libertatea de a alege să intri într-o relație. Iubirea nu poate fi forțată. Dumnezeu ne dă posibilitatea de a alege. Noi nu am fost creați ca niște roboți, mașini programate care vor face automat lucrurile așteptate de la ei în anumite circumstanțe.

Astăzi, în lumea noastră, există o conștientizare din ce în ce mai mare a necesității unui spațiu în care să se ajungă la un consens cu privire la importanța tuturor ființelor umane. Există o conștientizare din ce în ce mai mare a valorii vieții umane, a misterului vieții umane, a factorului incontestabil al demnității umane a fiecărei persoane. Această conștientizare este – evident – puternic contestată de ideologiile suprematiste, dar face totuși parte din ethosul lumii.

Cu toate acestea, „există o nevoie urgentă de mai multă claritate conceptuală în ceea ce privește libertatea religioasă sau de credință, nu numai pentru a apăra acest drept împotriva atacurilor dușmănoase din exterior, ci și pentru a consolida consensul cu privire la semnificația libertății religioase sau de credință chiar în cadrul comunității drepturilor omului” (Heiner Bielefeldt, 2013, pag. 35).

Această nevoie de consens este evident adevărată și relevantă pentru comunitățile religioase, precum și pentru o parte a societății civile. Importanța unică a conștiinței umane, spațiul sacru interior care caracterizează fiecare ființă umană, legând însăși existența noastră și relațiile cu ceilalți de principii și valori etice și morale, are nevoie în mod clar de o recunoaștere publică mai amplă. Fără o astfel de recunoaștere și protecție, oamenii sunt vulnerabili la a fi instrumentalizați și retrogradați la obiecte care sunt folosite și abuzate.

Judecarea, criticarea, catalogarea oamenilor și lipsa de respect față de caracterul sacru al vieții lor reprezintă un abuz inacceptabil.

Libertatea religioasă sau de credință funcționează ca un semn și un memento permanent al necesității de a relaționa cu fiecare persoană cu respect în fața misterului existenței ei.  Această lume interioară misterioasă este bogată în frumusețe și comori ascunse, dar prezintă și traume și răni care fac viața dificilă pentru mulți.

Fiecare poveste umană este complexă. Nimeni nu ar trebui să funcționeze ca procuror, juriu și judecător într-o „sală de judecată”, dând sentințe împotriva altora pentru că sunt diferiți sau pentru că nu se încadrează în sistemul nostru de referințe și preferințe. Pentru a accepta dreptul celorlalți de a exista în demnitatea diferențelor avem fiecare nevoie să ne oprim o clipă, să renunțăm la indecența autoproclamată de a-i judeca pe alții fără a le cunoaște poveștile; trebuie să-i ascultăm.

Atunci când este crezută și îmbrățișată ca parte a stilului de viață, libertatea religioasă face parte dintr-o atitudine binevoitoare față de fiecare persoană întâlnită. Ea devine parte integrantă a unui stil de viață caracterizat de o atitudine umilă în fața misterului celuilalt. Fiecare ființă umană pe care o întâlnești se află într-o legătură misterioasă unică cu Creatorul. Această relație este sacră și intimă. Ea poate fi în diferite stadii, dar este totuși ireductibilă la orice categorisire. Prin urmare, ea nu ar trebui să fie niciodată profanată de intruziuni perturbatoare din partea nimănui. Acest spațiu sacru unic pe care îl reprezintă conștiința este de neînlocuit și ireproductibil și nu ar trebui încălcat. Judecarea, criticarea, catalogarea oamenilor și lipsa de respect față de caracterul sacru al vieții lor reprezintă un abuz inacceptabil, indiferent dacă aceste acte au loc la nivel global, național, local sau personal.  Toți oamenii au primit un dar sacru: copii, tineri, adulți, persoane în vârstă și membri ai tuturor raselor, etniilor și religiilor.

Ce s-ar întâmpla dacă am îmbrățișa libertatea religioasă?

Libertatea religioasă sau de credință a fost dificil de îmbrățișat din cauza implicațiilor pe care le presupune asupra modului în care trăim și relaționăm cu ceilalți. Dar dacă această libertate ar fi îmbrățișată, nu ar mai exista genociduri, cuceriri, subjugarea oamenilor, dominația asupra altor popoare, traficul de persoane și sclavia. Nu ar exista anexiuni teritoriale care să priveze grupurile de oameni și indivizii de teritoriile în care locuiesc și de resursele lor.

Statele nu ar folosi legile împotriva blasfemiei și a convertirii pentru a mustra, a reprima, a persecuta, a întemnița și a ucide disidenții. Dacă nimeni nu ar fi rănit, rănit, umilit și ostracizat pentru că are o credință diferită, demnitatea diferențelor ar fi promovată.

Pe de altă parte, dreptul de a fi diferit nu ar fi folosit pentru a forța societățile să legitimeze alegerile personale care nu sunt în concordanță cu credințele altor oameni. Libertatea de credință nu ar trebui să fie folosită niciodată pentru a forța o credință asupra altora.

În sfera religioasă, religiile lumii ar folosi puterea mărturiei și a persuasiunii pașnice pentru a-și împărtăși convingerile. Nu ar exista constrângere, convertiri forțate sau intimidare pentru a împiedica convertirile. În locul convertirilor forțate și al dominației militare pentru a subjuga populațiile indigene, creștinii L-ar înălța pe Hristos. Misiunea, spre deosebire de unele momente din istoria sa dureroasă, ar fi doar o însărcinare de a mărturisi despre Prințul Păcii și despre chemarea Sa la împăcarea cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Perspectiva biblică

O dimensiune incontestabilă a libertății religioase este dezvăluită în cel de-al cincilea capitol al cărții Galateni. Apostolul Pavel argumentează că întreaga credință creștină se bazează pe ideea de libertate. El a scris: „Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi din nou jugului sclaviei” (versetul 1, NTLR). El repetă această premisă în versetul 13:

„Voi aţi fost chemaţi la libertate, fraţilor, dar nu folosiţi libertatea pentru fire, ci, în dragoste, slujiţi-vă unul pe altul. Căci întreaga Lege se poate rezuma la o singură poruncă: «Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi».”

În acest context, punctul culminant al argumentației apostolului Pavel își încheie argumentația cu o descriere a rodului Duhului. Scopul final al libertății, al libertății religioase, dar și al altor libertăți, este iubirea. Mai precis și mai cuprinzător, scopul libertății este rodul Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Galateni 5:22-23).

Dacă aceste lucruri sunt crezute; dacă acest copac ajunge la maturitate; dacă acest rod apare, vedem clar că avem responsabilități individuale, interpersonale, sociale, politice, economice și spirituale pentru îndeplinirea cărora trebuie să acționăm.  Credința nu ne cere mai puțin.

Persoane din tradiții religioase și filosofice numeroase și diferite se pot mobiliza pentru a promova o astfel de libertate esențială și incontestabilă, pentru coexistența pașnică, pentru vindecarea relațiilor umane și pentru sănătatea societății prin demnitatea diferențelor.

Autor: Ganoune Diop, directorul departamentului Relații Oficiale și Libertate Religioasă al Bisericii Adventiste la nivel mondial

Sursa: Adventist Review