Ministrul sudanez al cultelor vizitează sediul Bisericii Adventiste și poartă discuții cu privire la colaborare

Info Adventist 24 iunie 2021

Liderii adventiști se declară dispuși să lucreze împreună, sprijinind coexistența religioasă.

Luni, 24 mai 2021, Ted N. C. Wilson, președintele Conferinței Generale (GC) a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și delegați ai GC s-au întâlnit cu Nasr-Eddin Mofarah, ministrul cultelor din Republica Sudan.

Mofarah a fost însoțit de Amira Agarib, adjunctul șefului misiunii diplomatice a Republicii Sudan în Satele Unite ale Americii, și Putrus Komi, consilier pentru probleme legate de creștinism al ministrului cultelor. Alături de Wilson, printre reprezentanții GC s-au numărat reprezentanți din cadrul departamentelor Sănătate și Slujirea femeii, din sistemul adventist de sănătate și din cadrul Agenției Adventiste de Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA).

Șeicul Muhammed Yousif, reprezentant al Sudanului în Washington, D.C., a declarat: „Totul a început cu un apel telefonic. Ministrul și-a exprimat dorința de a vizita sediul Bisericii Adventiste în timpul călătoriei sale în Statele Unite ale Americii”.

Vizita lui Mofarah vine ca urmare a dorinței Sudanului de a se reintegra în comunitatea internațională. O componentă vitală a acestui proces este efortul deliberat al noului guvern sudanez de a dovedi lumii deschiderea spre multiculturalism și o coexistență pașnică a diferitelor religii.

Ganoune Diop, director pentru relații oficiale și libertate religioasă al Bisericii Adventiste mondiale, a declarat: „Pe plan geo-socio-politic al problemelor și relațiilor internaționale, Republica Sudan se află la o răscruce în lunga, bogata și complicata sa istorie. Liderii țării au dorința reînnoită de a vedea că economia națională înflorește și fac pași hotărâți în angajamentul față de justiție prin redeschiderea locurilor de închinare și acordarea de libertăți religioase.”

O țară cu bogate resurse minerale, Sudanul are nevoie și să se dezvolte în ceea ce privește siguranța alimentară, asistența medicală, infrastructura și stabilitatea economică în general. În acest scop, guvernul poartă discuții cu organizații internaționale politice și umanitare. Acestea includ vizitarea liderilor religioși din întreaga lume, iar, în acest context, Mofarah a cerut o audiență cu Ted Wilson.

Potrivit pastorului Wilson, „aceasta a fost o solicitare foarte neobișnuită a guvernului sudanez. Cum am fi putut să nu-i dăm curs? Sperăm că guvernul sudanez va înțelege mai bine activitățile bisericii noastre din țară și va dezvolta relații cu aceasta.”

După ce Diop a făcut împreună cu ministrul un scurt tur al sediului GC și i-a prezentat istoria Bisericii Adventiste, cei doi s-au întâlnit cu președintele Wilson în biroul său, unde acesta i-a întâmpinat folosind câteva cuvinte arabe învățate în timpul copilăriei petrecute în Egipt. Apoi i-a urat delegației bun venit la sediul Bisericii Adventiste.

Diop a spus: „El [Wilson] a fost inspirat să adreseze cuvintele potrivite oaspeților noștri, care au fost vădit impresionați. Același lucru s-a întâmplat și în timpul dineului oficial, atunci când pastorul Wilson a împărtășit gânduri din cartea lui Mica”.

Președintele Wilson a citat Mica 6:8, unde se regăsesc instrucțiuni pentru toți oamenii cu privire la modul în care să își trăiască viața: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

În discursul lui de la începutul dineului, Diop li s-a adresat lui Mofarah și colegilor lui, spunându-le că printre valorile care se află la baza existenței Bisericii Adventiste se numără pasiunea pentru salvarea vieții oamenilor și devotamentul față de sănătate și vindecare.

El a adăugat: „Desigur că pentru noi, o comunitate religioasă, salvarea oamenilor urmărește prelungirea vieții aici și acum, însă avem și speranța vieții veșnice”.

Diop a continuat să explice modul în care Biserica Adventistă a slujit și continuă să slujească în solidaritate cu lumea întreagă: în îngrijirea sănătății, educație, asistență umanitară, drepturile omului, slujirea femeilor, a tinerilor și a copiilor, servicii pentru supraviețuitorii violențelor de orice fel și în alte domenii. El a subliniat faptul că ADRA activează în Sudan de 40 ani.

El a mai spus: „Am făcut tot ce am putut pentru a stabili relații bune cu acești lideri. Le recomandăm liderilor locali să exploreze cum îi putem ajuta să își îndeplinească mai eficient propriile obiective naționale, împărtășind, în același timp, mărturia și misiunea noastră creștină”.

Diop a adăugat că liderii bisericii se roagă ca această vizită să se concretizeze și prin angajamente viitoare pozitive cu Republica Sudan, de care ar beneficia din plin mulți oameni.

Wilson a declarat: „Darul Duhului Sfânt este atât de evident în modul în care lucrează biserica lui Dumnezeu peste tot în lume, și în special în locurile cu foarte multe provocări. Ne așteptăm ca acesta să fie și cazul Sudanului, iar lucrurile să evolueze prin binecuvântarea măreață a lui Dumnezeu”.

Reprezentanții Bisericii Adventiste mondiale au considerat că întâlnirea a fost un succes, observând că ministrul şi anturajul lui au fost interesaţi şi implicați în activităţile desfășurate de-a lungul întregii zile, exprimându-și aprecierea pentru orice ar putea să facă Biserica pentru a ajuta țara lor, în special în domenii precum sănătatea și starea de bine a locuitorii ei.

Wilson a spus: „Îi aducem laude lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a ne fi întâlnit aici în prezența Sa. Echipa noastră a făcut o lucrare bună de pregătire și am putut să împărtășim sfaturi din Biblie; de asemenea, ne-am rugat pentru membrii grupului. Îi aducem laude lui Dumnezeu pentru libertatea religioasă și de conștiință restabilite și promovate de guvernul sudanez, sub călăuzirea Duhului Sfânt”.

Wilson a adăugat că liderii Bisericii intenționează să construiască pe această bază relații productive și mutual benefice și să colaboreze cu liderii locali ai Bisericii, pe măsură ce lucrurile avansează.

Diop a spus: „Noi, cei de aici, de la Conferința Generală, îi susținem în totalitate pe liderii Uniunii Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Ei sunt cei care acționează la faţa locului, prin intervenții locale de dimensiuni globale, în concordanță cu nevoile curente şi comune atât ale Sudanului, cât și ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea”.

Sursa: Adventist Review