Misionară pe Tik Tok

Acasă 25 septembrie 2020

O tânără aparținând Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Bahia, Brazilia, a făcut ceva remarcabil: videoclipurile ei pe subiecte creștine au atras 1.2 milioane de utilizatori ai aplicației Tik Tok.

Inspirația i-a venit lui Jey Reis în timpul unei predici. Ea utiliza deja Instagram-ul pentru a vorbi prietenilor ei despre Isus, când predicatorul a împărtășit o știre interesantă: „Tik Tok a fost cea mai descărcată aplicație în 2019.”

Jey crede că Duhul Sfânt i-a atins inima chiar atunci; astfel o carieră s-a născut.

Videoclipurile ei, în număr de mai mult de 300, care vorbesc în exclusivitate despre Isus au primit mai mult de 22 milioane de like-uri. Adventist South American News Agency a vorbit cu Jey Jey, nume pe care îl are pe rețelele de socializare, despre procesul inițiativei și despre rezultate:

Ce te-a motivat să începi să înregistrezi videoclipuri creștine pentru oameni și tineri?

În acest moment, Tik Tok are mai mult de 1.5 miliarde de utilizatori. În Evanghelia după Marcu 16:15 Isus spune: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Versiunea Dumitru Cornilescu). Unde altundeva să mă duc pentru a ajunge la toți, dacă nu într-un loc în care sunt 1.5 miliarde de oameni? Cred că internetul este un amvon pentru predicarea Evangheliei.

Cum stabilești subiectele? Discuți cu cineva, citești, sau te inspiri de la un alt influencer?

Videoclipurile mele sunt diverse. Am clipuri în care predic, cânt și glumesc, dar mereu având la bază un subiect creștin. Pentru a descoperi despre ce voi vorbi, caut inspirație de la Duhul Sfânt, bineînțeles, citind și Biblia. Am un program de studiu zilnic; caut foarte mult pe internet și mereu discut cu părinții mei despre diversele subiecte. Pornind de la aceste discuții apar cele mai bune idei pentru videoclipuri.

Cum te raportezi la reacțiile adolescenților care te percep ca pe un influencer?

Cel mai important lucru este să știu că nimic din tot ceea ce am nu este pentru slava mea. Toată gloria și cinstea este adusă lui Dumnezeu. Sunt un influencer care este influențat în totalitate de Isus. Astfel, încerc în fiecare zi să-i ajut pe cei care mă urmăresc în online să se împrietenească cu Dumnezeu.

Vorbește despre cineva care a urmărit videoclipurile tale și s-a hotărât să facă la fel.

Zilnic, primesc mesaje de la mulți oameni care îmi spun că i-am influențat, ajutându-i să vorbească despre Isus pe rețelele de socializare. [Au fost] chiar și câțiva pastori. Sunt foarte bucuroasă să știu că slujirea mea îi inspiră pe alții.

Sursă: