„Nevoia spirituală de unitate a bisericii și autoritatea biblică de a îndeplini misiunea încredințată de Dumnezeu”

Info Adventist 16 februarie 2018

Discursul pastorului Ted N.C. Wilson, Președintele Bisericii Adventiste mondiale, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Summitului Mondial de Leadership, susținut sâmbătă, 6 februarie 2018 în Lisabona, Portugalia:

Ce privilegiu pentru noi ca în cadrul acestui Summit Mondial de Leadership să ne concentrăm asupra unuia dintre lucrurile pe care Isus și le-a dorit și care este menționat în Ioan 17 – unitatea Bisericii Sale pentru îndeplinirea misiunii Sale.

Tema aleasă, „Nevoia spirituală de unitate a bisericii și autoritatea biblică de a îndeplini misiunea încredințată de Dumnezeu”, ne amintește de dorința lui Hristos ca biserica Sa să fie una, după cum El și Tatăl sunt una.

Sentimentul unității care emană din Dumnezeire este copleșitor. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt formează în permanență o unitate și lucrează împreună fără a exista divergențe – sunt Una. Au format o unitate la creație (Geneza 1:26), la botezul lui Hristos (Matei 3:16-17), pe Muntele Schimbării la Față (Matei 17:5), la cruce (Matei 27:50-54) și așa mai departe. Cele trei persoane ale Dumnezeirii sunt unite în toate deciziile pe care le iau.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu dorește ca Biserica Sa să fie în armonie cu voința și instrucțiunile Sale. Psalmul 133 împărtășește această speranță pentru poporul lui Dumnezeu: „Iată ce bine și ce plăcut este când frații locuiesc împreună în armonie! Este ca untdelemnul de preț pe creștetul capului, coborând pe barbă, pe barba lui Aaron, coborând pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, ca roua coborând pe munții Sionului, căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea, viața veșnică” (NTLR).

Este evident că Dumnezeu, vorbind prin David, Și-a exprimat dorința enormă ca poporul Lui să fie unit. Această unitate nu era o manifestare simbolică a „comuniunii”, ci mai degrabă o adevărată fuziune a scopului, misiunii și datoriei care se realizează  numai în urma concentrării asupra voii lui Dumnezeu. Ori de câte ori ne îndepărtăm de această formulă, „unitatea” noastră va fi incompletă și vom fi dezbinați.

Adevărata noastră unitate cerească poate fi realizată numai atunci când ne supunem cu umilință indicațiilor primite de la Dumnezeu prin îndemnurile Duhului Sfânt și prin înțelegerea voii Sale prin scrierile inspirate ale Bibliei și prin sfatul inspirat al Spiritului Profeției. Prin rugăciune și studiu, Dumnezeu deschide ușa discuțiilor conduse de rugăciune și iispirație divină, ajutându-Și Biserica să știe cum să avanseze în îndeplinirea celei mai mari sarcini încredințate oamenilor care trăiesc în timpul sfârșitului – proclamarea lui Hristos și a Întreitei Solii Îngerești, unindu-ne astfel în misiunea pe care Cerul a încredințat-o bisericii lui Dumnezeu de pe Pământ.

Citim în Mărturii pentru comunitate, vol. 9, pag. 19: „Într-un sens special, adventiștii de ziua a șaptea au fost puși străjeri și purtători de lumină. Lor le-a fost încredințată ultima avertizare pentru o lume ce piere. Asupra lor luminează lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le-a fost dată o lucrare de cea mai mare însemnătate – proclamarea primei, celei de-a doua și celei de-a treia solii îngerești. Nu e o altă lucrare de o așa mare importanță. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenția.”

Cea mai mare nevoie a noastră este de a ne opri și de a-L cunoaște pe Dumnezeul nostru și dorințele Lui. De nenumărate ori, în încercările noastre de a împlini ceea ce ne imaginăm că dorește Dumnezeu  de la noi, nu reușim să facem ce zice Psalmistul:„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.”(Psalm 46:10). Încercând să ne găsim propria cale spre unitate fără a ne opri și a urma călăuzirea lui Dumnezeu, vom ajunge într-o stare de confuzie și dezorganizare. Pentru a putea asculta voia lui Dumnezeu trebuie să Îi purtăm un respect adânc Lui, dar și Cuvântului Său, să respectăm organizația Bisericii, instituită de El, și să avem umilința de a sta și de a asculta instrucțiunile lui Dumnezeu. Umilința este un element cheie al unității.

Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, din 2 Corinteni 13:11, ne amintește: „desăvârșiți-vă, îmbărbătați-vă, fiți cu un cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi”. Cât de important este să fim „cu un cuget”!

Acest lucru este reflectat și în Filipeni 2:1-4: „Așadar, dacă este vreo încurajare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtășie cu Duhul, dacă este vreo afecțiune și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un duh și un gând! Nu faceți nimic din ambiție egoistă, nici din îngâmfare, ci, în smerenie, considerați-i pe alții mai presus decât voi înșivă. Fiecare dintre voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci și de ale altora” (NTLR).

Acest „un gând” și acest „un duh” au la bază acea „smerenie” și acea umilință care sunt atât de necesare unității. Desigur, umilința poate fi atinsă doar atunci când acceptăm în noi spiritul lui Hristos pentru a împlini porunca din Filipeni 2:5 care ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus”.

Biserica creștină timpurie a luat toate aceste lucruri în serios și, în umilința spiritului, a permis Duhului Sfânt să preia controlul. Rezultatele sunt menționate în Faptele Apostolilor 2:46, unde cadrul este descris astfel: „În fiecare zi continuau să se întâlnească în același gând în Templu, frângeau pâinea acasă, luau parte la masă cu bucurie și simplitate a inimii” (NTLR). Datorită dedicării lor față de Dumnezeu și umilinței și simplității inimii, erau „în același gând”. Aceasta este urmarea adevăratei supuneri în fața lui Dumnezeu și același lucru se va întâmpla și cu Biserica Lui în timp ce încheie proclamarea Întreitei Solii Îngerești.

Manualul Bisericii Adventiste ce Ziua a Șaptea conține câteva sfaturi extraordinare pentru fiecare dintre noi cu privire la unitate (vedeți paginile 23, 59, 71, 120, 127 și 167). O declarație minunată este făcută la pagina 67 (2015): „Creștinii trebuie să depună toate eforturile ca să evite tendințele care i-ar diviza și ar aduce dezonoare cauzei Evangheliei. «Planul lui Dumnezeu este ca toți copiii Săi să fie strâns uniți. Nu așteaptă ei să trăiască împreună în același cer? […] Aceia care refuză să lucreze în armonie Îl dezonorează foarte mult pe Dumnezeu» (8M 240). Biserica trebuie să descurajeze orice acțiune care ar amenința armonia dintre membrii ei și trebuie să încurajeze fără încetare unitatea.”

Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este considerat cel mai important, iar smerenia întâlnită în Biserica creștină timpurie se regăsește și în inimile noastre prin locuirea Duhului Sfânt, rezultatul este o unitate autentică.

Ce este unitatea autentică? Este ceva ce vine dintr-o supunere din inimă față de Dumnezeu și față de ceilalți membri ai bisericii noastre în timp ce lucrăm împreună urmând instrucțiunile Cuvântului, ale Spiritului Profeției și ale Duhului Sfânt. Unitatea care rezultă de aici depășește cu mult orice convingeri personale după ce problemele au fost revizuite cu atenție de biserica mondială, iar deciziile au fost luate. Această unitate depășește cu mult și orice „drepturi” legale ce ar putea fi exercitate. Obligațiile morale și spirituale față de Dumnezeu, față de Biserica Sa și față de misiunea Sa depășesc cu mult orice opinii legale sau independente ale unui membru sau ale unei entități din cadrul bisericii.

Se poate argumenta că o organizație a bisericii care este înregistrată ca entitate legală depășește sfera decizională a Misericii mondiale, a Conferinței Generale sau a Diviziunilor, așa cum prevede Statutul de Organizare al Conferinței Generale. În Statutul de Organizare al Conferinței Generale se indică la secțiunea B 15 10, votată de Comitetul Executiv al Conferinței Generale, din care fac parte reprezentanți din toată lumea, următoarele: „Toate organizațiile din orice parte a activității mondiale vor adera strict la Statutul de organizare al Conferinței Generale. Activitatea fiecărei organizații va fi administrată în conformitate deplină cu regulamentele Conferinței Generale și, respectiv, ale diviziunilor.” În timp ce anumite drepturi legale sunt specifice unei entități legale, înregistrată în mod corespunzător, în organizația bisericii și în activitățile generale de lucru există o putere care înlocuiește orice prevedere juridică, iar aceasta este obligația morală și spirituală care le revine tuturor entităților Bisericii Mondiale și care este condusă de Duhul Sfânt, Cel care ajută biserica să rămână concentrată asupra misiunii încredințate de cer.

Unii pot susține că Biserica Mondială nu are puterea juridică de a impune  conformarea. Să fim foarte clari: biserica în ansamblu, inclusiv entitățile sale, operează pe baza adevărurilor eterne, a principiilor biblice, a valorilor spirituale și a eticii cerești care depășește cu mult orice aspecte legale pământești. Biserica este guvernată sub conducerea Duhului Sfânt și a convingerilor biblice și a misiunii pe care o acceptăm din mâna lui Dumnezeu. Ca urmare a puterii călăuzirii Duhului Sfânt, biserica, instituțiile, conducătorii ,organizațiile și membrii ei sunt motivați de o binecuvântată bunăvoință colegială, generată de misiunea mișcării adventiste, așa cum este prezentată de Cuvântul lui Dumnezeu și de Spiritul Profeției. Acest lucru ne unește și plasează relația dintre noi deasupra oricărei referiri la aplicarea legală. Indiferent de opinii, există o supunere față de călăuzirea lui Dumnezeu, așa cum este exprimată în Biserica Sa Mondială și în deciziile sale ca reprezentantă a trupului din toate părțile lumii.

Atunci când orice organizație, ca parte a trupului lui Hristos, biserica Sa, cere să facă voia sa, contrar voinței întregului trup, acea organizație acționează independent și cu bună știință împotriva dorinței lui Dumnezeu pentru o biserică unită în îndeplinirea misiunii exprimată în Ioan 17. Impresionanta pledoarie prezentată în Ioan 17:20-23 ne imploră prin înduioșătoarele cuvinte: „Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – Eu în ei și Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”.

Ce cerere uimitoare din partea lui Hristos pentru noi, cei care astăzi facem parte din mișcarea Sa din ultimele zile, care provenim din culturi și popoare de pe tot globul – un grup divers unit în Hristos și în misiunea încredințată de El bisericii. Presupoziția că poate exista unitate în diversitate poate fi folosită în mod abuziv pentru a masca adevăratele intenții de a lua calea dezbinării în numele diversității. Ioan 17, 2 Corinteni 13:11, Filipeni 2:1-4 și Faptele Apostolilor 2:46 nu exemplifică și nu susțin o imitație a unității permițând diferitelor părți ale trupului să acționeze după cum găsesc de cuviință în timp ce mimează o unitate declarată în timp ce le lipsește substanța unei unități în misiune și în duh sub călăuzirea Duhului Sfânt și motivată de El.

Mărturii pentru comunitate, vol. 9, pag. 145, la secțiunea intitulată „Unitate în diversitate”, menționează: „S-ar putea să li se pară unora că diferența  dintre darurile lor și darurile conlucrătorilor lor e prea mare pentru a le îngădui să se unească într-un efort armonios… Talentele lor, oricât de diverse, pot fi toate sub controlul aceluiași Duh. În orice cuvânt și faptă, se vor da pe față bunătate și iubire; și când fiecare lucrător își ocupă cu credincioșie locul rânduit lui, rugăciunea lui Hristos pentru unitatea urmașilor Săi va primi răspuns, și lumea va ști că aceștia sunt ucenicii Lui. În simpatie și încredere plină de iubire, lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să se unească unul cu altul. Acela care face sau spune ceva, care tinde să-i separe pe membrii bisericii lui Hristos, lucrează contra intențiilor Domnului. Cearta și dezbinarea în biserică, încurajarea bănuielii și necredinței, Îl dezonorează pe Hristos. Dumnezeu dorește ca  servii Săi să cultive afecțiunea creștină unul față de altul. Adevărata religie unește inimile nu numai cu Hristos, ci și pe unul cu altul, în cea mai gingașă unire. Când știm ce înseamnă a fi astfel uniți cu Hristos și cu frații noștri, o influență înmiresmată va însoți lucrarea noastră oriunde am merge.”

Tot în cadrul acelui capitol, la paginile 146 și 147, se spune simplu: „Cei care sunt cu adevărat convertiți se vor strânge în unitate creștină[… ]Până la sfârșitul timpului, Hristos trebuie să fie cel dintâi. El e izvorul vieții și tăriei, al neprihănirii și sfințeniei. Și El este toate acestea pentru că cei care poartă jugul Său învață de la El să fie blânzi și umili. Datoria și plăcerea oricărei slujiri este de a-L înălța pe Hristos înaintea oamenilor. Acesta este scopul oricărei lucrări. Faceți să apară Hristos; faceți ca eul să fie ascuns înapoia Lui. Aceasta este jertfirea de sine, care are valoare. O astfel de jertfire de sine primește Dumnezeu.”

Acest spirit de jertfire de sine și și o umilință autentică născute dintr-o legătură cu Hristos este ceea ce fiecare dintre noi are nevoie astăzi pentru a diminua tendința existentă în noi de a ne lupta pentru opiniile și convingerile noastre în ciuda acțiunilor deciziilor votate de biserica mondială – rămășița, Biserica lui Dumnezeu pe pământ. Opoziția față de deciziile organizației Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea reprezentată de Conferința Generală aflată în sesiune sau de Comitetul Executiv al Conferinței  Generale ce are rolul de biserica rămășiței lui Dumnezeu, având ca fundament „conștiința”, pare a se confrunta cu un zid de dovezi din Scriptură sau din Spiritul Profeției, indicând faptul că gândirea independentă trebuie supusă deciziilor organizației.

Prin intermediul unui sfat  adresat tuturor, în Minte, caracter, personalitate, vol. 1, pag. 323, ni se spune: „dacă conștiința este călăuzită de impresii și păreri omenești, care nu sunt influențate și modelate de harul lui Hristos, mintea se află într-o condiție nesănătoasă. Lucrurile nu sunt înțelese în adevărata lor lumină. Imaginația intră în acțiune, iar ochiul minții vede lucrurile într-o lumină falsă și deformată.”

În cartea Faptele Apostolilor, la paginile 163 și 164 citim un sfat asupra căruia ar trebui să medităm fiecare dintre noi: „Întotdeauna au fost în biserică dintre aceia care sunt mereu înclinați către independență. Se pare că ei nu pot înțelege că independența spiritului face ca instrumentul omenesc să aibă prea multă încredere în sine și să se încreadă în propria sa judecată mai degrabă decât să dea respect sfatului și să prețuiască mai mult judecata fraților săi, mai ales a celor aleși de Dumnezeu în slujba de conducere a poporului Său. Dumnezeu a investit biserica Sa cu autoritate și putere deosebită pe care nimeni nu este îndreptățit să o nesocotească sau să o disprețuiască; căci acela care face aceasta disprețuiește glasul lui Dumnezeu.”

Mărturii pentru comunitate, vol. 9, paginile 260 și 261, ne oferă tuturor instrucțiuni profunde: „când, într-o Conferință Generală, judecata fraților adunați din toate părțile câmpului este exercitată, independența particulară și judecata personală nu trebuie menținute cu încăpățânare, ci supuse. Niciodată nu ar trebui ca un lucrător să considere ca o virtute păstrarea stăruitoare a poziției sale de independență, contrară deciziei organizației generale… Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții bisericii Sale din toate părțile Pământului, când sunt adunați în sesiunea Conferinței Generale, să aibă autoritate… [investită de Dumnezeu] în biserica Sa, în judecata și vocea Conferinței Generale, întrunite pentru a plănui prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.”

Să nu uităm niciodată adevărata misiune a Bisericii atunci când ne implicăm în diverse programe ca: Spune Lumii , Redeșteptare și reformă, Misiunea în marile orașe, Lucrarea medicală, Implicarea totală a membrilor, și numeroase alte initiative care contribuie la finalizarea lucrării lui Dumnezeu prin puterea Sa. Trebuie să fim uniți în misiunea noastră de a împlini această sarcină pe care Cerul ne-a încredințat-o. Cartea Calea către Hristos, la pagina 81, spune: „Biserica lui Hristos este instrumentul folosit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Misiunea ei este de a duce lumii Evanghelia.” Haideți să rămânem uniți în această misiune și în eforturile noastre de a îndeplini sarcina încredințată de Cer.

Să ne amintim întotdeauna de rugăciunea lui Dumnezeu pentru unitatea bisericii Sale în timp ce Îl înălțăm pe Hristos și Întreita Sa Solie Îngerească – toate avându-și fundamentul în El și doar în El, așa cum se exprimă și Pavel, în Epistola către Efeseni 4:1-6: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți.”

Cu siguranță, puterea lui Hristos asupra fiecăruia dintre noi și asupra Bisericii Sale și supunerea noastră față de această putere sunt  deosebit de importante  în împlinirea nevoii spirituale de unitate a bisericii și a autorității biblice de a îndeplini misiunea de  proclamarea revenirii  iminente  a lui Isus, atunci când unitatea va fi deplină. Fie ca Dumnezeu să ne călăuzească pe parcursul acestui Summit Global de Leadership pentru îndeplinirea acestui deziderat.

 

Sursa: Adventist News Network