O escatologie abuzivă?

Info Adventist 23 septembrie 2020

Un articol recent publicat online a cerut Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea să renunțe și chiar să își ceară scuze pentru mesajul său cu privire la evenimentele finale. Potrivit articolului, nu numai că mesajul nostru a traumatizat mulți credincioși, mai ales în perioada copilăriei, însă niciunul dintre evenimentele prezise – legea duminicală, persecuția, semnul fiarei și așa mai departe – nu s-a întâmplat până acum.

Expresia cheie este „până acum”. Desigur, nici măcar subsemnatul, care s-a alăturat bisericii în urmă cu aproximativ 40 de ani, nu a crezut vreodată că împlinirea lor avea să întârzie atât de mult timp. Dar vom abandona credința cu privire la revenirea lui Iisus pentru că are loc mai târziu decât ne așteptam (consultați 2 Petru 3:4)?

Ellen White a scris despre faptul că, după cădere, Tatăl și Fiul le-au dezvăluit îngerilor din cer că Iisus urma să moară pe cruce. „Iar ei [îngerii] urmau să fie martori ai umilirii și ai suferințelor Sale. Și, în timp ce asistau la suferințele Sale și la ura oamenilor față de El, ei aveau să fie încercați de cele mai profunde emoții și și-ar dori ca, prin dragostea lor pentru El, să Îl salveze și să Îl izbăvească de ucigașii Săi, dar că nu trebuiau să se amestece pentru a împiedica ceea ce se întâmpla sub ochii lor, ci că ei aveau să acționeze doar la învierea Sa; li s-a spus că planul de salvare era conceput și primise deja aprobarea Tatălui Său.”[i] Această scenă a avut loc imediat după cădere și, cu toate acestea, îngerilor li s-a spus să nu se amestece în ceea ce urma să se întâmple la cruce – cu aproximativ 4000 de ani mai târziu? Chiar așa?! Dumnezeu le spune ce să nu facă cu patru mii de ani înainte de eveniment? Nu avea suficient timp să le spună cum să acționeze?

Pe lângă faptul că este o altă perspectivă uimitoare prezentată de Spiritul Profetic, această scenă descrie o realitate radical diferită de ceea ce noi, ființe în carne și oase dintr-o lume căzută cvadridimensională experimentăm aici. Suntem ființe create în timp, însă Dumnezeu este Creatorul timpului. Noi existăm în timp, însă Dumnezeu există atât în timp, cât și deasupra și în afara lui – o limită pe care mintea noastră nu o poate depăși indiferent de câte formule matematice complicate despre entropie sau a doua lege a termodinamicii sau a relativității generale am crea. Matematica umană va explica mai ușor măreția celei de-a IV-a simfonii a lui Beethoven decât să depășească limita cronologică dintre cer și Pământ.

Prin urmare, trebuie să fim atenți atunci când aplicăm concepțiile noastre înguste, limitate și dureros de subiective cu privire la momentul în care credem că ar trebui să acționeze Dumnezeu. (Se poate spune: „Dacă timpul lui Dumnezeu este atât de diferit de al nostru, nu putem interpreta în același fel și cele șase zile ale creației, concluzionând că sunt ere ale Pământului?” Frumoasă încercare, însă, în primul rând, fiecare dintre zilele biblice sunt încadrate de fraza „a fost o seară și apoi a fost o dimineață” – Geneza 1:5,8,13,19,23,31 – care arată că acestea sunt zile asemenea celor pe care le trăim, o seară și o dimineață, așa cum sunt descrise adesea în Biblie – consultați Levitic 24:3;  Numeri 9:21; 1 Samuel 17:16. În al doilea rând, Sabatul zilei a șaptea, cel care a urmat primelor șase, este o zi de 24 de ore, oferită ca semn al primelor șase și confirmă că zilele sunt literale, nu ere. Nu în ultimul rând, evenimentele descrise în Geneza 1 și 2 au avut loc pe Pământ, în timpul acestei lumi, nu în cer, în dimensiunea temporală a cerului, oricare ar fi aceasta.)

Priviți și cele mai importante profeții biblice: copiii lui israel au fost în Egipt timp de 400 de ani (Geneza 15:13), profeția lui Daniel despre prima venire a lui Iisus s-a împlinit după 490 de ani (Daniel 9:24-27); stăpânirea Romei papale a durat 1 260 de ani (Daniel 9:25; Apocalipsa 12:6,14; 13:5); curățarea sanctuarului ceresc a început după 2 300 de ani (Daniel 8:14). Acestea sunt, din perspectiva noastră, perioade îndelungate, însă aceasta este problema, perspectiva noastră, care este la fel de deformată ca orice altceva care ne este aparține. Pentru fiecare dintre noi, la nivel personal, individual, sfârșitul tuturor lucrurilor nu este niciodată mai îndelungat decât un moment de tăcere, o frântură din întunericul liniștit de după moarte, după care experimentăm pe deplin viața veșnică pe care ne-a promis-o Iisus. Deoarece timpul trece atât de repede, și sfârșitul fiecăruia dintre noi vine repede (Până la urmă, sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, nu-i așa?) – indiferent cât durează îndeplinirea profeției.

Dar traumele suferite de copii? Ce e cu ei? Daniel nu ar fi trebuit să avertizeze cu privire la acea „vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta” (Daniel 12:1) pentru că speria copiii? Sau, pentru a proteja copiii, Iisus nu ar fi trebuit să ne spună despre „războaie și vești de războaie” (Matei 24:6) și despre „cutremure de pământ” și „foamete” (vers. 7) și că urmașii Săi aveau să fie „urâți de toate neamurile pentru numele” Său (vers. 9)? Și nu ne învață cartea Apocalipsei că urmează „să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:15)?

Iertați-ne pentru că, în calitate de adventiști de ziua a șaptea, predicăm ceea ce este scris în Biblie.

Deoarece nu am auzit întreita solie îngerească până la vârsta de 23 de ani, nu vreau să minimalizez frica pe care s-ar putea ca unii să o fi simțit la vârsta de 8 ani, atunci când au fost învățați despre evenimentele finale. Desigur, poate încercările cu care ne vom confrunta în zilele din urmă ar trebui prezentate într-un limbaj potrivit copiilor atunci când le sunt prezentate acestora. Este o observație corectă și pertinentă. Dar să ne aruncăm mesajul profetic pentru că unii tineri adventiști (cu siguranță nu toți) s-au speriat că vor fi torturați pentru respectarea Sabatului?! Nu puteți vorbi serios.

 

Despre autor: Clifford Goldstein, redactor al Studiilor biblice pentru Școala de Sabat majori. Cea mai recentă carte a sa poartă titlul Baptizing the Devil: Evolution and the Seduction of Christianity [Botezarea diavolului: Evoluționismul și seducția creștinismului].

Sursa: Adventist Review

[i] Ellen G. White (1858) Spiritual Gifts, vol. 1. Battle Creek, Michigan: Seventh-day Adventist Pub. Assn., p. 25.