O invitație la Implicarea Totală a Credincioșilor

Info Adventist 14 iunie 2022

Sabatul în timpul unei sesiuni de tip hibrid.

În ciuda dificultăților cauzate de desfășurarea unei sesiuni hibrid și a amânării cu doi ani, cea de-a LXI-a sesiune a Conferinței Generale [CG] a ajuns la final odată cu sosirea Sabatului. „Chiar dacă au fost impuse restricții care au provocat incertitudine și chiar panică, în calitate de credincioși adventiști de ziua a șaptea putem fi ancore care să ofere stabilitate și stâlpi de speranță care îi direcționează pe oameni spre Marele Medic”, a declarat pastorul Ted Wilson, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial.

Oferindu-le delegaților și participanților posibilitatea de a participa online din întreaga lume, sesiunea din acest an a fost redusă de la 10 la șase zile. Acest lucru a făcut ca programul delegaților să fie plin, aceștia participând la mai multe sesiuni de lucru de luni până joi. Din cauza diferențelor de fus orar, programul a fost ajustat astfel încât fiecare participant să se bucure de un Sabat de închinare.

Sheri Clemmer, membră a echipei de organizare a sesiunii, a declarat: „Atunci când în St. Louis este abia vineri, va fi deja Sabat pentru un delegat dintr-o altă parte a lumii. Delegații nu participă la sesiuni de lucru în Sabat”, ci, a adăugat ea, „Sabatul este o zi ce închinare”.

Și așa a fost. Prin intermediul muzicii din diverse culturi, al rapoartelor de misiune ale diviziunilor din întreaga lume, al predicilor care au transmis mesaje importante și motivatoare și al raportului cu privire la Implicarea Totală a Credincioșilor, participanții au fost martorii „intervenției miraculoase a lui Dumnezeu în viața bisericii”, după cum a spus Willie Oliver, directorul Departamentului Viața de Familie din cadrul CG. Multe diviziuni au sărbătorit mai multe realizări, precum creșterea numărului total de membri și numeroasele botezuri care au avut loc din anul 2015 până în prezent.

„În 10 ani… numărul membrilor noștri s-a dublat. Erau mai puțin de 3.100 de adventiști”, a declarat Rick McEdward, președintele Uniunii de Misiuni Africa de Nord și Orientul Mijlociu. „Acum sunt puțin peste 6.200 de membri. Acest lucru ne liniștește, deoarece marea investiție a Bisericii mondiale produce schimbări în viețile oamenilor.”

Filberto Verduzco, trezorierul Diviziunii Interamericane, completează: „Datorită credincioșiei și conducerii Duhului Sfânt, misiunea continuă să avanseze în comunitățile mici și în orașele medii și mari. Este, cu siguranță, un miracol și o manifestare a harului divin deoarece, în ciuda dificultăților de ordin medical, social și economic cu care se confruntă lumea, Biserica avansează și continuă să facă pași enormi”.

De asemenea, zecimile și fondurile pentru Biserica la nivel mondial au crescut în ciuda dificultăților financiare cu care se confruntă numeroase țări din întreaga lume. Trezorierul Diviziunii Nord-americane, Randy  Robinson, a menționat: „În timpul pandemiei ne-am întrebat cum aveam să continuăm să finanțăm misiunea. Prin harul lui Dumnezeu și prin generozitatea poporului Său, fondurile au continuat să intre și da, chiar au crescut, pentru a continua să ne concentrăm împreună asupra misiunii și a planului strategic „Voi merge”.

În cele din urmă, Dumnezeu a fost slăvit pentru providența Sa în creșterea Bisericii Adventiste. Deși fiecare diviziune se confruntă cu obstacole în transmiterea speranței Evangheliei precum intoleranța față de creștinism, lipsa de resurse precum alimentele, apa și sistemele de salubritate și sisteme de credință opuse, a fost subliniată semnificația critică a „Implicării Totale a Credincioșilor”. Ziua de închinare le-a reamintit ascultătorilor nevoia de adventiști dedicați care sunt dispuși să fie folosiți de Hristos pentru a transmite mesajul Său de speranță într-o lume care suferă.

„Principala noastră sarcină este să întoarcem inimile oamenilor către Dumnezeu Creatorul”, a declarat Mihail Kaminskiy, președintele Diviziunii Euro-Asia. Naratorul raportului Diviziunii Euro-Asia a adăugat: „fiecare dintre noi are o misiune de îndeplinit. Cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu și cu vindecarea transformatoare a iubirii Sale, avem ceea ce este necesar pentru a merge”.

Colaborarea tuturor membrilor este vitală. În acest Sabat, să ne reamintim că Implicarea Totală a Credincioșilor presupune implicarea fiecărei persoane pentru împlinirea misiunii încredințate de Hristos. Directorul adjunct al Departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală din cadrul CG, Jim Howard, a remarcat: „Oriunde te-ai afla și oricare ar fi statutul tău, Dumnezeu te cheamă”. Când sesiunea din acest an se încheie, Isus ne invită să ne implicăm. El revine în curând.

Aici puteți urmări înregistrarea programului de închinare și a rapoartelor misionare de vineri și sâmbătă.

Autor: Angelica Sanchez

Sursa: Adventist News Networkși Departamentul Comunicare