O nouă aplicație își propune să îmbunătățească inițiativa adventistă de Implicare Totală a Membrilor

Info Adventist 1 noiembrie 2021

Această resursă, care funcționează pe bază de invitație, îi va ajuta pe misionarii digitali să creeze materiale și să împărtășească speranța în Isus.

Pe măsură ce mediul online devine centrul eforturilor de misiune ale membrilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din întreaga lume, Conferința Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a dezvoltat noua aplicație Adventist Teams.

Aceasta le va permite membrilor din întreaga lume să furnizeze și să distribuie în spațiul digital conținut biblic de înaltă calitate pentru prieteni și familie, au spus liderii Bisericii din spatele acestei inițiative.

Adventist Teams este rezultatul eforturilor depuse de Biserica Adventistă în dezvoltarea programului Implicarea Totală a Membrilor (ITM). Președintele Conferinței Generale, Ted N. C. Wilson, a declarat că este încântat de aplicația și așteaptă cu nerăbdare lansarea acesteia.

„Dorim ca Dumnezeu să binecuvânteze aplicația Adventist Teams, deoarece aceasta ajunge, prin membrii bisericii, la cei din jur și, da…. în toată lumea”, a spus Wilson. „Implicarea voastră personală va fi condusă de Domnul și va reprezenta o parte importantă a programului de Implicare Totală a Membrilor. Isus va reveni în curând… rămâneți aproape de El, de Cuvântul Său, de neprihănirea Lui și contribuiți la proclamarea soliilor celor trei îngeri din Apocalipsa 14 prin utilizarea aplicației Adventist Teams.”

Sam Neves, directorul adjunct al Departamentului Comunicare al Bisericii Adventiste, a subliniat că este de o importanță majoră ca fiecare adventist să fie echipat cu abilitățile și instrumentele necesare pentru a se implica online în împlinirea misiunii încredințate de Hristos și în proclamarea soliilor celor trei îngeri. „Misiunea noastră este să proclamăm lumii aceste trei avertismente finale. Chiar dacă modelele noastre de comunicare în masă sunt importante, Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi să fim cei care transmitem mesajul”, a spus Neves. „Până la urmă, Dumnezeu ar putea să apară pe cer și să anunțe revenirea în câteva secunde. Totuși El nu face acest lucru pentru că noi suntem cei care putem transmite cel mai bine dragostea Lui fără să provocăm frică.”

Din perspectiva lui Neves, acest „de ce” din spatele lui „cum” este esențial. „Adventist Teams”, a spus el, „este cel mai distractiv mod de a îndeplini această misiune împreună cu o echipă de oameni care gândesc la fel și care abia așteaptă revenirea lui Isus.”

Alyssa Truman, coordonatoarea Adventist Teams, a întărit acest gând. „Succesul eforturilor de misiune digitală depinde de cât de implicați și angrenați devin membrii bisericii”, a spus ea.

După o campanie de succes de transmitere a Evangheliei în mediul digital în 2020, organizată de Adventist World Radio cu sprijinul Departamentului Comunicare al Conferinței Generale, a devenit evident faptul că membrii bisericii au nevoie de un set de instrumente care să-i pregătească și să permită colaborarea în cadrul activităților de misiune digitală. De atunci, departamentul a început dezvoltarea aplicației Adventist Teams. Aceasta își propune să influențeze algoritmii tuturor platformelor de socializare, prin faptul că mii de adventiști vor utiliza și distribui conținut adventist de cea mai bună calitate.

Subiectele majore includ ziua de Sabat (sâmbătă), revenirea lui Isus și semnul fiarei ‒ toate aceste subiecte fiind foarte populare, dat fiind climatul actual al lumii.

„Intenția noastră a fost să găsim o modalitate de a continua să implicăm [membrii] și să-i ajutăm să găsească conținut excelent pe care să-l poată transmite prietenilor lor”, a spus Truman.

Aplicația nu este doar „o altă resursă” prin care biserica să facă misiune, ci este mai degrabă un instrument pentru fiecare dintre copiii lui Dumnezeu care se conectează în spațiul digital, a explicat Truman. „Dumnezeu a cerut fiecărui membru să proclame lumii soliile celor trei îngeri. Pentru cei care doresc să răspundă acestui apel, în special în lumea digitală, Adventist Teams este un instrument deosebit de util”, a spus ea.

Cum funcționează aplicația Adventist Teams?

Oricine poate folosi aplicația ‒ nu trebuie să fie un expert în mediul digital sau un utilizator de Facebook, Twitter sau Instagram (ca să numim doar câteva dintre numeroasele platforme de socializare disponibile). Odată ce un nou utilizator a fost invitat și s-a înregistrat, acesta poate începe să parcurgă diferitele resurse disponibile de la nivelul local al Bisericii până la cel mai înalt nivel, precum și cele oferite de Hope Channel, Adventist Media și Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), pentru a găsi materiale relevante și utile pentru publicul vizat.

Truman a continuat spunând: „Indiferent dacă [membrii] caută resurse privind convingerile doctrinare, sănătatea sau familia, încercăm mereu să găsim noi resurse interesante pe care să le poată împărtăși.” Cei care dezvoltă aplicația caută mereu conținut care să fie corect din punct de vedere doctrinar și gestionează o varietate de cereri și întrebări din partea publicului despre cum să trăim o viață mai bună pe Pământ, aici și acum, și despre cum să ne pregătim pentru eternitate.

Pe lângă faptul că furnizează resurse deja create care pot fi distribuite, aplicația le va permite utilizatorilor să împărtășească propriile materiale create, despre acestea Truman afirmând că sunt menite să „transmită Evanghelia, iar membrii din întreaga lume le pot împărtăși cu alți membri”. În esență, aplicația Adventist Teams este o platformă unică ce conține materiale demne de încredere și relevante pentru o lume care are nevoie de Isus și de o cunoaștere mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu și a inimii Lui, a explicat ea.

Dezvoltarea discipolilor, dezvoltarea liderilor

Truman a subliniat că „este de cea mai mare importanță să contribuim la dezvoltarea mai multor lideri în biserică, oameni care îi inspiră și îi motivează pe alții să-și împărtășească credința”. Ea a spus că această aplicație are mai multe scopuri: de a crea, de a fi o sursă, de a distribui, de a inspira și de a mobiliza. Ea a adăugat: „Adventist Teams funcționează pe bază de invitație, astfel încât oamenii sunt încurajați să-i invite și pe alții să li se alăture și să se implice personal în a-i ajuta și încuraja să proclame vestea bună în lume”.

Potrivit lui Truman, există diferite niveluri de conducere în cadrul aplicației. Aceste niveluri vin cu avantaje suplimentare, stimulente și responsabilități corespunzătoare. Acestea pot fi obținute de un misionar digital individual sau prin munca unei echipe. „Nu poți fi un lider dacă nu îi inspiri și nu îi susții pe alții”, a spus Truman, „și nici nu poți fi lider dacă nu conduci prin exemplu”.

Motivarea unei generații de misionari digitali

Pentru Truman și Neves este un proiect profund personal, dar ei cred că este o pasiune împărtășită de milioane de adventişti din întreaga lume. „Ca membru laic al bisericii, una dintre provocările cu care m-am confruntat dorind să-mi împărtășesc credința a fost să găsesc resurse pe anumite subiecte pe care să le pot distribui atunci când oamenii adresează întrebări”, a spus Truman.

„Se știe că chiar acum, în această lume, în acest climat social, suntem chemați să slujim în spațiul online”, a adăugat ea. „Această slujire poate consta în distribuirea conținutului deja existent și interacțiunea online cu cercul de prieteni și familia cu care Dumnezeu ne-a pus într-un contact special sau ar putea consta în recrutarea de persoane talentate și creative și crearea de materiale pentru a împlini misiunea care ne-a fost încredințată de Isus.

„Avem atât de mulți membri incredibil de talentați care doresc să-și folosească talentele”, a continuat ea. „Acum vom avea un loc în care acești oameni creativi să creeze conținut pe care să-l împărtășească cu biserica mondială, permițând astfel ca acesta să ajungă la mai mulți oameni.”

Autor: Ruth Hodge, Adventist News Network

Sursa: Adventist Review