Spargeți „bula”

Info Adventist 12 noiembrie 2021

Cuvintele pot să ajungă la inimă!

Puteți să înțelegeți fraza care urmează? „GC HR vă invită la o prezentare ARM, urmată de o întâlnirea GCLC. Nu uitați să vă înregistrați prin intermediul UltiPro.”

Dacă ați lucrat vreodată în clădirea din Old Columbia Pike 12501, Silver Spring, Maryland, S.U.A, cunoscută ca sediul central al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, ar trebui să înțelegeți exemplul de mai sus. Aproape oricine altcineva va depune eforturi să îl înțeleagă. Iată traducerea adnotată: „Biroul de resurse umane al Conferinței Generale vă invită la o prezentare a Adventist Risk Management [agenția de asigurări a Bisericii], care va fi urmată de întâlnirea Consiliului de conducere al Conferinței Generale [care îi include pe toți directorii de departamente, directori adjuncți și asistenți, alți directori etc.]. Participanții trebuie să se înregistreze online, prin intermediul programului folosit de biroul de resurse umane.”

Funcția limbajului

Limbajul este un factor important al identității de grup. Acesta nu este nici pozitiv, nici negativ. Fanii fotbalului sau al baseball-ului folosesc între ei un limbaj diferit de pasionații de computere, de jocuri video sau de grădinărit, chiar dacă toți comunică în aceeași limbă. Limbajul ne ajută să îi clasificăm pe cei care fac sau nu parte dintr-un grup.

Jargonul, sau limbajul folosit într-un grup, contribuie, de asemenea, la crearea și consolidarea conexiunilor și a relațiilor. Când vorbim și înțelegem corect jargonul, simțim că aparținem unui grup și îi recunoaștem pe cei care aparțin sau nu acelui grup. Comunitățile unite împărtășesc adesea un limbaj și valori similare. Germania se mândrește cu multe dialecte regionale. Acestea sună diferit de germana standard, care se predă la școală. Îmi aduc aminte de simțământul lipsei de apartenență de pe vremea când ne-am mutat pentru prima oară într-un sat din sudul Germaniei, unde am crescut, pentru că limbajul meu suna diferit de al oricărui altcuiva din acel loc. Limbajul include sau exclude.

Adesea, folosim jargonul sau abrevierile ca prescutări pentru mesaje mai complexe, cu riscul ca limbajul comun să nu coincidă, de fapt, cu înțelesul și convingerile comune. Grupurile religioase dezvoltă, adesea, o terminologie foarte specifică, care poate fi neinteligibilă pentru cei care nu aparțin grupului.

Limbajul și misiunea

Pentru mulți dintre noi, biserica este un loc în care ne simțim în siguranță. Ne bucurăm de prieteni, de rutine cunoscute, de imnuri sau cântece de închinare foarte îndrăgite, de mese de părtășie și de multe altele. Pandemia ne-a reamintit importanța acestor numeroase experiențe comune pe care adesea le-m considerat ca fiind ceva normal, subînţeles. În același timp, tot ce nouă ne este familiar, tot ce ne încântă sufletul poate să devină o piedică pentru alții.

Limbajul Bisericii Adventiste, cunoscut și sub numele de „limba Canaanului”, poate să devină un impediment pentru misiune. El poate dezvolte o „mentalitate de bulă”, în care credincioșilor le place mai mult siguranța și confortul expresiilor familiare decât bucuria de a-L împărtăși pe Isus într-un mod care să poată fi înțeles de cei din afară, nefamiliarizați cu „limba Canaanului”.

Iată câteva exemple despre cum vorbim între noi. Înainte de a intra într-o biserică adventistă vizitatorii noștri au auzit, poate, de melodia L-am văzut pe Isus (priceasna ortodoxă Când era Iisus pe cruce), dar când se află printre noi poate se întreabă ce înseamnă întreita solie îngerească, marea luptă sau pana inspirată – ca să amintim doar câteva expresii. Provocarea este și mai mare când privim la adventismul din medii mai seculare decât cel relativ „creștinizat” din Statele Unite ale Americii. Cum pot oamenii care trăiesc în cultura seculară a Europei sau a Australiei să se raporteze la vocabularul și conceptele creștine de bază cum ar fi harul, mântuirea prin credință, Trinitatea sau nevoia noastră de „a cădea sau a rămâne pe Stânca veacurilor”?

Isus Însuși ne oferă o paradigmă care ne poate îndruma în direcția corectă, atunci când încercăm să „spargem bula”. El nu vorbea ca alți învățători sau cărturari. Parabolele Lui erau luate din viața reală și conectate la realitatea agrară în care trăiau ascultătorii Lui. Oamenii erau uimiți când Îl auzeau, „căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei 7:29). Oamenii mergeau ore în șir și stăteau zile întregi pentru a putea să-L asculte. Limbajul Lui era o extensie a caracterului Lui blând, bun și plin de grijă. Copiii se simțeau atrași de El (Marcu 10:13-16), iar El Se bucura să-i aibă în preajmă.

Ellen White propune câteva perspective suplimentare: „Isus Se întâlnea cu oamenii pe terenul lor, ca Unul care era obișnuit cu nedumeririle lor. El făcea adevărul să fie frumos, prezentându-l în modul cel mai direct și cel mai simplu. Limbajul Lui era curat, ales și limpede ca apa unui pârâu. Glasul Lui era ca o melodie pentru cei care ascultaseră rostirile monotone ale rabinilor. Cu toate că învățătura Lui era simplă, El vorbea ca Unul care avea autoritate. Caracteristica aceasta punea învățătura Lui în contrast cu a tuturor celorlalți. Rabinii vorbeau cu îndoială și ezitare, de parcă Scripturile ar fi putut fi interpretate ca însemnând fie un lucru, fie exact contrariul. Ascultătorii ajungeau zilnic pradă unei și mai mari nesiguranțe. Dar Isus prezenta Scripturile ca pe o autoritate incontestabilă. Oricare ar fi fost subiectul, El îl prezenta cu putere, astfel încât cuvintele Lui să nu poată fi contrazise”. (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 253, în orig.)

Poate că cea mai importantă abilitate lingvistică pe care o putem învăța de la Isus în încercarea noastră de a sparge „bulele” noastre, adesea egocentrice, este abilitatea de a transmite adevăruri eterne complexe într-un mod care să nu necesite pregătire academică, ci care să îndrepte iar și iar atenția audienței spre harul și compasiunea Cuvântului viu.

În concluzie,

Limbajul este puternic.

Limbajul este transformator.

Limbajul este dezbinător.

Limbajul este perturbator.

Limbajul înseamnă toate acestea și multe altele. Poeții compun versuri care transmit mai mult decât suma semnificației fiecărui cuvânt în parte, iar noi, asemenea lor, suntem invitați să găsim, zi după zi, cuvinte proaspete, clare și inteligibile de alinare, mângâiere, încurajare și reînnoire care pot să funcționeze ca niște capete de pod pentru Duhul lui Dumnezeu, Cel care este responsabil de schimbarea inimii și a minții.

Pe măsură ce ne străduim să atingem acest ideal, este posibil să descoperim că aceste „cuvinte ale vieții”, pur și simplu, ne reîmprospătează și nouă inima uscată și mintea colțuroasă.

 Cinci sugestii pentru dezvățarea discursului bisericesc

  1. Exersați parafrazarea terminologiei religioase, astfel încât și un copil de 10 ani să o poată înțelege. Acest lucru vă garantează că și vizitatorii vor înțelege. Aceasta ar putea fi și o experiență de reîmprospătare a credinței voastre.
  2. Faceți cunoștință cu vizitatorii și arătați-vă disponibilitatea de a le explica orice chestiune legată de viața bisericii.
  3. Cultivați o atmosferă în care este normal să se adreseze întrebări, subliniind faptul că nu există întrebări ridicole. Acesta lucru poate fi realizat în special în cadrul Școlii de Sabat.
  4. Folosiți timpul dedicat anunțurilor pentru a crea o atmosferă primitoare. Explicați concepte. Explicați de ce facem sau nu facem ceva anume în cadrul unui serviciu de închinare sau al unei acțiuni din cadrul bisericii.
  5. Priviți buletinul bisericii voastre prin ochii unui vizitator (includeți instrucțiuni și explicații).

Autor: GERALD A. KLINGBEIL, editor asociat al revistei Adventist Review

Sursa: Adventsit Review