Spitalul Universității Loma Linda susține distribuirea de alimente

Info Adventist 17 iunie 2022

Prin intermediul inițiativei sunt aprovizionate săptămânal cu fructe și legume persoanele nevoiașe din comunitate.

Început în ianuarie 2022, evenimentul are loc între orele 8:00 și 11:00 și deservește aproximativ 400 de familii în fiecare săptămână, cu ajutorul a aproape 20 de furnizori de alimente din comunitate. Săptămânal sunt distribuite până la 2,5 tone de alimente.

Programul are trei parteneri cheie. Helping Hand Pantry asigură echipamentul necesar pentru transportarea produselor; Inland Empire Health Plan oferă personal și asistență tehnică prin intermediul unui portal de înregistrare online și asigură livrarea a peste 20 de paleți de fructe și produse proaspete; iar Universitatea Loma Linda oferă studenți voluntari și personal pentru a gestiona programul și pentru a-l promova în rândul partenerilor din comunitate.

Surplusul de produse provine din depozite din Los Angeles și este livrat cu o semiremorcă la Jardin de la Salud, de unde li se distribuie familiilor și organizațiilor partenere.

„În vremuri ca acestea, când prețul combustibilului crește vertiginos, când locuințele sunt atât de scumpe și chiar și mâncarea este scumpă, oamenii sunt foarte recunoscători pentru această oportunitate”, a declarat Juan Carlos Belliard, directorul Institutului pentru parteneriate comunitare al Loma Linda University Health [Spitalului Universității Loma Linda]. „Este ocazia mea de la sfârșit de săptămână – este o experiență aproape spirituală să văd atât de mulți oameni recunoscători, iar mulți dintre ei le duc alimente vecinilor sau altor persoane care au nevoie de ele.”

Multe familii vin să ridice alimente pentru ele, în timp ce partenerii comunitari încarcă în dube sau camionete cantități mai mari pentru a le distribui băncilor de alimente din zonă. Unii oameni le distribuie alimente persoanelor fără adăpost.

În jur de 12 studenți și angajați ai Universității Loma Linda sunt voluntari în fiecare săptămână, iar mai multe departamente ale spitalului trimit periodic voluntari.

„Cred că este o mare oportunitate ca oamenii să iasă din birou pentru a simți misiunea noastră și pentru a experimenta aspectul comunitar al lucrării noastre”, spune Belliard.

Helping Hands Pantry San Bernardino le oferă numeroase servicii celor flămânzi și celor nevoiași, precum: banca de alimente, asistență alimentară pentru studenți și absolvenți, ajutor pentru hrănirea animalelor de companie, un program pentru persoanele fără adăpost și multe altele. Misiunea organizației este de a oferi un loc în care toți cei în nevoie pot merge pentru a-și alina foamea și a fi acceptați, fiind, în același timp, ajutați să găsească alte resurse pentru împlinirea nevoilor lor.

Autor: Ansel Oliver/ Loma Linda University Health

Sursa: Adventist Review