Sugestii de lectură - Cateheză și catehumenat în primele veacuri ale Bisericii

Info Adventist 6 martie 2022

Pentru orice creștin interesat să-și clarifice adevărurile credinței sale este important să cunoască statuarea și clarificarea acestor adevăruri de-a lungul istoriei Bisericii creștine.

Cateheză și catehumenat în primele veacuri ale Bisericii, de Paul L. Gavrilyuk, Editura Doxologia, Iași, 2018.

Paul L. Gavrilyuk este profesor de teologie și filosofie în Theology Department of the University of St. Thomas, St. Paul, Minnesota, USA.

Este născut la Kiev, în Ucraina. A studiat fizica la Moscow Institute of Physics and Technology în Uniunea Sovietică. După căderea Uniunii Sovietice a venit în Statele Unite și a studiat teologia. În 2001 a obținut un doctorat în patristică de la Graduate Program in Religious Studies la Southern Methodist University in Dallas, Texas.

Teolog ortodox și istoric, Gavrilyuk este specializat în patristică greacă și teologie ortodoxă. Aria sa de interes cuprinde, de asemenea, filosofia religiilor, studii liturgice și studii ecumenice. A publicat o serie de cărți, traduse deja în zece limbi. Dintre acestea amintim: The Suffering of the Impassible God: The Dialectics of Patristic Thought (Oxford, 2004), Histoire du catéchuménat dans l’église ancienne [A History of the Catechumenate in the Early Church] (Paris, 2007); The Spiritual Senses: Perceiving God in Western Christianity, co-edited with Sarah Coakley (Cambridge, 2012).

A fost invitat să țină cursuri în Australia, Belgia, Canada, Costa Rica, Franța, Grecia, Italia, Kazahstan, România, Rusia, Serbia, Turcia,Ucraina , Marea Britanie și Statele Unite, la diverse universități, cum ar fi: Harvard Divinity School (Cambridge, Massachusetts, USA,), Calvin College (Grand Rapids, Michigan, USA,), the Pontifical University of St Thomas Aquinas (Roma, Italia), și Ukrainian Catholic University.

 La  University of St Thomas, Dr. Gavrilyuk predă o paletă largă de cursuri, cum ar fi: Tradiție teologică creștină, Patristică, Creștinism Estic. Este fondatorul și organizatorul seriilor publice de conferințe ale Departamentului Teologic, New Frontiers in Theological Research, and Interdisciplinary Faculty Colloquium.

Este, de asemenea, președinte fondator al the International Orthodox Theological Association (IOTA), o organizație care cuprinde 150 de universitari din 30 de țări. Spune autorul despre context și intenția sa în alcătuirea acestei lucrări: „Cateheza în Biserica primară era creuzetul în care sufletul unui păgân se curăța, se remodela și devenea, treptat, creștin. În cadrul școlii catehetice erau puse bazele solide ale vieții viitoare în Dumnezeu. Am putea compara catehumenatul cu un pod care făcea legătura între viața interioară a Bisericii și cultura lumii înconjurătoare. Viitorul practicii catehumenale era legat, pe de o parte, de istoria culturii și educației păgâne din perioada elenismului iar, pe de altă parte, de istoria misiunilor, a omileticii, a dogmaticii, a liturgicii și a practicii penitențiale.

Preocuparea mea principală este să urmăresc dezvoltarea practicii catehetice începând din timpurile apostolice, oprindu-mă în detaliu asupra momentului de apogeu, secolul de aur (al IV-lea) al literturii patristice, până în Evul Mediu timpuriu, perioadă în care catehumenatul adulților, în ansamblul său, a încetat, practic, să mai existe. Vom face o călătorie în Imperiul Roman, în jurul Mării Mediterane, în orașele și provinciile strâns legate de soarta creștinismului primar. Itinerarul nostru va fi impus de stadiul izvoarelor documentare: vom vizita, în primul rând, Bisericile a căror activitate catehetică o cunoaștem cel mai bine.”(p.13).

Așadar, un excurs istoric pe urmele unei practici a Bisericii creștine la începuturile ei și, mai apoi, în dezvoltarea ei.

Lucrarea este împărțită în opt părți:

I. Începuturile Bisericii noutestamentare;
II. Convertire și catehumenat în secolul al II-lea;
III. Catehumenatul în Tradiția apostolică și documentele aferente;
IV. Școala catehetică din Alexandria (sfârșitul secolului al II-lea – mijlocul secolului al III-lea);
V. Catehumenatul în Ierusalim în secolul al IV-lea;
VI. Catehumenatul în Antiohia de la sfârșitul secolului al IV-lea până la mijlocul secolului al V-lea;
VII. Catehumenatul la Milan și în Africa de Nord de la sfârșitul secolului al IV-lea până la mijlocul secolului al V-lea;
VIII. Declinul catehumenatului în Evul Mediu timpuriu.

După cum se vede, un excurs amplu, atât ca întindere în timp, cât și ca extindere în spațiu. O sursă bine documentată și de interes pentru înțelegerea dezvoltării creștinismului și pentru a vedea cum, treptat-treptat, acesta și-a pierdut esența.

Lectură atentă, avizată și utilă…

Dr. Valeriu Petrescu