Sugestii de lectură - Mică istorie a religiei

Info Adventist 21 noiembrie 2021

Istoria este una dintre sursele majore de înțelepciune pentru cei care vor să învețe ceva în viață. Istoria religiilor este esențială pentru creștinii care doresc să știe de unde vin și încotro se îndreaptă

Mică istorie a religiei, de Richard Holloway, Editura Litera, Colecția Carte Pentru Toți, București, 2021.

Richard Holloway(n.1933) FRSE este scriitor, realizator de programe radio și tv și cleric al Bisericii Episcopale Scoțiene.

Și-a făcut studiile la Kelham Theological CollegeEdinburgh Theological College și la Union Theological Seminary, New York. A slujit în diferite parohii din Scoția, Anglia și Statele Unite. A fost episcop al Edinburghului din 1986 până în 2000 și Primus al Bisericii Episcopale Scoțiene din 1992 până în 2000. În 2000 a demisiont din respectivele poziții și este privit ca fiind una dintre cele mai controversate figure ale bisericii sale, având o concepție agnostică despre lume și viață și făcând comentarii personale despre crezurile religioase în lumea modernă. Propria lui poziție teologică a devenit din ce în ce mai radicală și chiar el s-a descris pe sine ca fiind „un post-religios”, cu o puternică credință în umanitate. Este cunoscut ca un suporter al cauzelor catalogate ca fiind progresiste, incluzând drepturile pentru gay și lebiene atât în societate cât și în biserică. A scris intens în aceste domenii, fiind autorul a peste 20  de cărți în care abordează subiecte privind religia în societatea contemporană.

A fost ales Fellow al Royal Society of Edinburgh și a primit titluri onorifice din partea universităților din Strathclyde (1994), Aberdeen (1997), Napier (2000), Glasgow (2002) și St Andrews (2017).

A publicat în cele mai prestigioase ziare de limbă engleză: The TimesThe GuardianThe IndependentSunday Herald și The Scotsman. A realizat numeroase emisiuni radio și tv, inclusiv la BBC.

Scrisă pentru credincioși, dar și pentru atei – și mai ales pentru tinerii cititori – Mică istorie a religiei ne poartă de-a lungul epocilor, de la primele manifestări de credință până în prezent. Fiind un ghid empatic, dar manifestând discernământ în ceea ce privește importanța credinței, Richard Holloway ne introduce în istoria și sistemele de credință ale religiilor majore ale omenirii: iudaismul, islamul, creștinismul, budismul și hinduismul. Autorul explorează și explică și proveniența credințelor religioase, modul cum diferențele de credință conduc uneori la ostilitate și violență, ce este o sectă și ce este un cult și nu numai. Pe tot parcursul cărții, Holloway încurajează curiozitatea și toleranța, accentuează nuața și misterul și reface cu calm sentimental valorii credinței.

Cartea este structurată pe capitole, nu pe modelul unei enciclopedii, acoperind aria vastă a subiectului în cele 40 de capitole ale lucrării. Prezentarea este cronologică și încearcă să acopere toate religiile majore.

Interesant este că autorul este destul de minuțios pentru a semnala diferitele înfățișări ale fiecăreia dintre religiile majore, inclusive creștinismul. Astfel în capitolul 35, intitulat Marea dezamăgire, îi pomenește și pe adventiști. Iată un fragment: „Și-au spus Adventiști de Ziua a Șaptea. Adventiști pentru că au continuat să creadă că Isus va reveni în curând, deși nu puteau spune cu siguranță când. De Ziua a Șaptea pentru că păstrează ziua de sâmbătă ca fiind Sabatul. Ei au condamnat Biserica Catolică întrucât a mutat Sabatul de la ultima zi a săptămânii la prima. Dar mutarea Sabatului a fost cea mai neînsemnată acuză adusă Bisericii de la Roma. Ei împărtășeau părerea reformatorului scoțian John Knox, potrivit căruia Roma era Antihristul.”(p.308-309).

În ultimul capitol al cărții, intitulat Sfârșitul religiei, autorul face o analiză a societății contemporane umanist-relativiste și își încheie cartea într-un mod foarte personal: „După cum am constatat deja, religia este o nicovală care a rupt multe ciocane. E posibil ca ea să supraviețuiască umanismului secular. Cu toate că se află în declin în multe locuri din lume, la ora actuală, religia este încă cel mai mare spectacol de pe pământ, spectacol ce se desfășoară într-un locaș sfânt chiar lângă tine. Tu decizi, însă, dacă vrei sau nu să cumperi un bilet.”(p.358).

Lectură utilă, atentă și reflexivă…

Dr. Valeriu Petrescu