Un cercetător și patru studenți adventiști își vor prezenta lucrările la Universitatea Harvard

Info Adventist 17 martie 2018

Identificați ca fiind unul dintre cele mai sănătoase grupuri de pe planetă, adventiștii de ziua a șaptea au fost timp îndelungat cunoscuți pentru promovarea unui stil de viață sănătos. Un cercetător și patru tineri adventiști vor împărtășii în curând fundamentul științific al acestui stil de viață în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Dr. Eddie Ramirez, Director de Cercetare în cadrul Clinicii Nedley, și patru studenți al Institutului Weimar din Weimar, California, Statele Unite, au fost selectați recent să își prezinte cercetare în cadrul Simpozionului Științific din New England, găzduit de Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard în data de 8 aprilie.

Simpozionul, un eveniment anual aflat la cea de-a XVII-a ediție, este considerat a fi ocazia în care sunt prezentate cercetări în domenii precum sănătatea și biomedicina care au potențialul de a contribui la progresul științific. Profesioniști asemenea lui Ramirez sunt încurajați să se înscrie pentru a fi unul dintre cei care au onoarea de a-și prezenta oral lucrările, iar în acest an cercetătorul adventist ocupă un loc între aceștia.

Studenți în ciclul de licență, de master, doctorat, sau chiar înscriși la cursuri post-doctorale sunt încurajați să se înscrie cu prezentarea unui poster care are la bază un rezumat al cercetării.  Prezentarea posterelor se face concomitent, participanții oprindu-se în dreptul fiecărui student care își prezintă cercetarea și căruia îi poate adresa întrebări legate de aceasta de-a lungul celor două ore dedicate secțiunii.

Cei patru adventiști sunt toți studenți care se pregătesc pentru Facultatea de Medicină, fiind înscriși în programul de licență în științe naturale din cadrul Institutului Weimar.

Aceștia sunt Lance Hofer-Draper, student în anul 4, Monica Fukuda și Camille Krueger, studente în anul 2, și Johanna Emerson, studentă în anul I. Potrivit lui Ramirez, cercetările lor demonstrează „modul în care schimbările la nivelul stilului de viață pot contribui la vindecarea problemelor comune de sănătate precum bolile cardiace și depresia.”

Ramirez, în calitate de profesor al materiei Metode de cercetare în cadrul Institutului Weimar și de cercetător al programului NEWSTART, își încurajează studenții să se înscrie cu rezumatele lucrărilor lor la evenimente precum acest simpozion. În trecut, doi studenți ai Institutului Weimar au fost aleși să îți prezinte posterele, Hofer-Draper prezentând un alt poster în anul 2016.

Și Ramirez a fost ales să prezinte un poster în anul 2016, iar anul trecut Institutul nu s-a înscris cu nicio prezentare deoarece simpozionul a avut loc sâmbăta, ziua de închinare a credincioșilor adventiști de ziua a șaptea.

Deși la momentul publicării acestui articol nu se cunosc încă datele pentru acest an, în anul 2017, din 310 candidați, au fost alese 12 persoane care au susținut prezentări orale și 188 de persoane care au prezentat postere. Se presupune că datele pentru anul 2018 sunt similare.

Semnificația selectării celor cinci reprezentanți ai institutului nu a rămas neobservată de Ramirez. „Universitatea Harvard este una dintre instituțiile reprezentative ale lumii, iar ocazia de a prezenta aceste proiecte este un privilegiu extraordinar. Faptul că au fost acceptați patru dintre studenții noștri vorbește despre calitatea activității de cercetare din cadrul Institutului Weimar.”

Neil Nedley, medic și președinte al Institutului Weimar, adaugă: „Suntem mândri de acești studenți ai Institutului Weimar, dar și de unul dintre numeroasele aspecte ce conferă unicitate educației superioare de la Weimar: oferirea de instrumente astfel încât studenții să poată comunica pe numeroase căi prin continuarea cercetărilor lor astfel încât să realizeze schimbări în lumea sănătății și medicinei pentru tot restul vieților lor.”

Institutul Weimar se află la poalele Sierra Nevada. Instituția oferă cursuri de licență în administrarea afacerilor, educație creștină, științe naturale și religie. Institutul administrează, de asemenea, o școală generală, un liceu, o fermă, un magazin de alimente sănătoase și programul NEWSTART pentru schimbarea stilului de viață. În plus, acesta găzduiește Programul educațional Nedley de recuperare din depresie și anxietate.

Sursa: Adventist Review