Victoria, o tânără mamă, este acum refugiată

Info Adventist 25 martie 2022

Siguranța fiicei sale a reprezentat o prioritate în mijlocul pericolului tot mai mare din orașul natal.

Azi-noapte, Victoria a adormit într-o cameră plină de oameni, saltele și bagaje. Când s-a trezit, i-a telefonat soțului aflat în Khmelnitsky, Ucraina, la 320 kilometri distanță de locul unde se află ea, să se asigure că este în viață.

Fiica ei de șapte ani doarme alături de ea. În partea cealaltă a camerei, alături de alte câteva rude, cumnatul Victoriei, Artem, se foiește din când în când. Se vede că băiatul de șaptesprezece ani este încă traumatizat de experiențele recente din Kiev, unde studia înainte să se alăture celorlalți membri ai familiei în fuga lor disperată spre România.

La telefon, soțul Victoriei spune este încă bine. Cu ochii înlăcrimați, Victoria recunoaște că dacă nu era fiica lor, ar fi rămas alături de el.

„Fiica mea are atacuri de panică și alergii”, spune ea. „În locul în care ne ascundeam, la subsol, era mult praf. De aceea, nu putea respira bine, așa că, la fiecare 15 minute trebuia să ieșim la aer curat.”

Întrucât situația din Ucraina continua să se deterioreze, soțul Victoriei a insistat ca ea să o ia pe fiica lor și să treacă granița. Din cauza situației actuale, bărbații între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara, dar știa că măcar soția și fiica lui aveau să fie în siguranță.

Acum, Victoria nu știe ce le rezervă viitorul.

„Am un frate în Statele Unite și rude prin alianță în Canada”, spune ea, „dar nu avem vize și nu ne pot primi pe toți. Putem doar să așteptăm.”

Biserica Adventistă din Suceava, aflată la aproximativ 50 km de granița cu Ucraina, este una dintre multele biserici din România care au devenit un refugiu pentru oameni asemenea Victoriei și familiei ei. Poate găzdui până 60 de oameni simultan și oferă gratuit masă, îmbrăcăminte, saltele, lenjerie de pat și acces la cabine de duș instalate recent pentru a satisface nevoile refugiaților care continuă să vină.

„Unii nu au dormit de patru zile și nu au făcut un duș”, spune Vasile Copoț, voluntar local al Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA). „Existența dușului este foarte importantă pentru ei.”

Fost avocat, Copoţ este acum student la Universitatea Andrews. El participă la cursuri online şi, în acelaşi timp, oferă sticle cu apă și organizează voluntarii de la standul la care există prezentă 24 de ore din 24, cară cutii cu donaţii de alimente şi, aproape în orice moment când este treaz, vorbeşte la telefon.

„Cred că am avut aproximativ 3000 de apeluri telefonice săptămâna trecută”, spune el. „Nu am fost niciodată atât de obosit.”

Dar oboseala nu i se vede pe chip. Și dacă este, totuși, există, este îngropată sub pasiunea lui pentru muncă.

„Atunci când un reprezentant ADRA ne-a sunat și ne-a spus: «Trebuie să transformaţi biserica într-o tabără de refugiați», imediat ne-am hotărât să acționăm, am supus la vot și am transformat biserica în adăpost” spune Copoț.„Îl iubim pe Isus și dorim să fim mâinile și picioarele Lui pentru acești oameni.”

Copoţ este unul dintre cei peste o mie de voluntari ADRA din toată România care lucrează în folosul ucrainenilor care sosesc. Ei îi întâmpină pe refugiați din momentul în care trec granița, le oferă ceai fierbinte, mâncare și medicamente în cortul ADRA aflat chiar în drumul lor. Organizează servicii de transport pentru cei care au nevoie să se deplaseze într-un alt loc, și le oferă adăpost celor care nu au unde să doarmă. Oamenii pun la dispoziția străinilor căminele lor.

Maria este unul dintre acești voluntari. Coordonator de comunicare cu normă întreagă la o companie medicală din București, Maria s-a hotărât să-și petreacă sfârșitul de săptămână făcând voluntariat pentru ADRA la granița cu Ucraina, alături de câțiva prieteni. Pentru că vorbește fluent rusă și engleză, ea a reprezentat legătura vitală dintre refugiații ucraineni și voluntarii ADRA.

„Nu am dormit deloc toată noaptea trecută”, a spus ea, chiar înainte de a se întoarce la București duminică după-amiază, „dar sunt bine și revigorată”.

Cortul ADRA unde a lucrat Maria în calitate de voluntar este deschis în permanență. Sute de refugiați trec în flux continuu, în fiecare oră, având nevoie de mâncare, apă, ceai cald, pături, haine călduroase și multe altele. Cortul ADRA are de toate. În plus, voluntarii le asigură refugiaților adăpost, transport și sprijin în vederea migrației.

Iar Maria oferă încă un lucru: îmbrățișări gratuite.

„Am simțit nevoia să ofer îmbrățișări gratuite”, spunea ea. „Limba noastră comună este cea a bunătății. Aceasta este limba pe care vor să o audă refugiații încă de la început. Vor să vadă că sunt tratați cu demnitate.”

Victoria este copleșită de recunoștință față de voluntari ca Maria și Vasile.

„Suntem recunoscători pentru tot ce fac oamenii pentru noi”, spune ea. „Vreau să îi îmbrățișez pe toți cei care au grijă de noi.”

În ciuda traumei din ultimele câteva zile, fiica Victoria a început să se simtă bine la biserică. Fuge la mama ei să o întrebe dacă poate să ia o prăjiturică, iar apoi se îndreaptă repede spre masa cu gustări.

Victoria o urmărește pe fiica sa alergând prin preajmă. Ochii îi sunt plini de lacrimi. „Fiica mea nu merită o astfel de viață”, spune ea. „Este încă un copil. Vrea să se joace și să urmărească filmele ei preferate. Mă întreabă uneori: «De ce nu mergem la casa bunicii?».”

Victoria nu are răspunsuri ușoare. Tot ce știe este că speră să ajungă în Canada sau în Statele Unite. Dar pentru moment, măcar ea și fiica ei sunt în siguranță. Nu este prea mult, dar este ceva de care să se agațe.

„Inima îmi este plină de un simţământ cald”, spune ea. „Ori de câte ori am ocazia, spun «Mulțumesc!».”

Sursa: Adventist Review