Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Apel la rugăciune

Președintele Bisericii Adventiste mondiale, pastorul Ted N.C. Wilson, îndeamnă toți credincioșii să se roage pentru frații și surorile noastre din Europa de Est.

Apel la rugăciune

Președintele Bisericii Adventiste mondiale, pastorul Ted N.C. Wilson, îndeamnă toți credincioșii să se roage pentru frații și surorile noastre din Europa de Est.

Dragi prieteni,

Cu siguranță urmăriți evenimentele care au loc la nivel internațional. Este imperativ să ne rugăm pentru frații și surorile noastre din Europa de Est, din Ucraina și din Rusia. Dificultățile care însoțesc un conflict deschis sunt îngrozitoare. În regiune sunt zeci de mii de credincioși adventiști care au nevoie de rugăciunile și de sprijinul nostru sub orice formă. Vă rugăm să îi păstrați, pe ei și pe familiile lor, în rugăciunile voastre și să ne rugăm pentru pace în această lume, astfel încât soliile celor trei îngeri să poată ajunge în fiecare casă și în fiecare inimă în aceste ultime zile ale istoriei Pământului. Vă rugăm să îi păstrați în rugăciuni pe pastorii noștri și pe credincioșii noștri, pe liderii, studenții și instituțiile din Ucraina – inclusiv instituția noastră de învățământ superior din Bucha, din apropiere de Kiev, clinica din centrul capitalei, editura de la sediul Uniunii, Centru Media Adventist, care este foarte activ, sediul Uniunii Ucrainene din Kiev, sediile conferințelor, sutele de biserici și numeroasele școli.

Trăind în acea regiune timp de câțiva ani și vizitându-i pe credincioșii noștri din numeroase locuri de pe teritoriul Diviziunii Euro-Asia, inclusiv din Ucraina, simt împreună cu ei. Sunt credincioși adventiști dedicați. Rugați-vă pentru curajul de care au nevoie și mărturia lor în aceste momente deosebit de dificile. Fie ca prezența și puterea lui Dumnezeu să fie simțite de fiecare dintre ei, iar Domnul să le insufle pace în timp ce îi conduce prin această situație dificilă. Putem avea întotdeauna încredere în făgăduințele Sale precum cele din Isaia 26:3, Isaia 41:10,13 și Iosua 1:9.

Astăzi [joi, 24 februarie], aproape 300 de angajați de la sediul Bisericii Adventiste mondiale din Silver Spring, Maryland, au participat la o sesiune specială de rugăciune pe Zoom înainte de începerea ședinței. Suntem pregătiți să facem tot ce putem pentru a ajuta Diviziunea Euro-Asia, pe teritoriul căreia se află Ucraina. Îi vom susține prin sprijin moral, sfaturi, rugăciuni și asistență financiară. În prezent, ADRA analizează modalități de a oferi ajutor umanitar în țară și de a-i ajuta pe viitorii refugiați.

Desigur, prin puterea noastră, nu putem produce schimbări cuantificabile în situația curentă, însă avem toată puterea pe care o putem obține prin rugăciune, așa că ne încredem în totalitate în Dumnezeul nostru cel Atotputernic pentru a opri vărsarea de sânge și a restabili pacea.

Diviziunea Euro-Asia le-a transmis un apel special tuturor credincioșilor adventiști de pe teritoriul ei pentru a se uni în rugăciune în fiecare seară, la ora 19:00, până la data de 4 martie. În plus, în acest Sabat, 26 februarie, va fi o zi de post și rugăciune în toată diviziunea. Vă invit, în calitate de familie a bisericii mondiale, să vă alăturați fraților și surorilor noastre din Diviziunea Euro-Asia în acest timp special de rugăciune, rugându-ne pentru pace și pentru intervenția Duhului lui Dumnezeu.

În plus, vă rog să îi amintiți în rugăciune și pe credincioșii noștri din China, care se confruntă cu restricții tot mai mari, pe credincioșii din Myanmar, care sunt oprimați, pe miile de credincioși din Sudanul de Sud, care sunt amenințați de o foamete iminentă, pe miile de credincioși din Etiopia, care se confruntă cu conflicte și pe credincioșii din multe alte locuri care se confruntă cu dificultăți. Cu siguranță, acestea sunt semnele revenirii iminente a lui Hristos.

Trebuie să Îi cerem Domnului în rugăciune să le ofere pace și încurajare credincioșilor de pe teritoriul Diviziunii Euro-Asia și din întreaga lume. Știm că Isus revine în curând! Ce speranță binecuvântată avem, încredințându-ne în mâinile Sale! Vă mulțumim pentru rugăciunile voastre.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print