Imigranții venezueleni sunt bineveniți în nordul Braziliei

Casa Esperança a găzduit peste 400 de persoane care au avut nevoie disperată de ea.

Imigranții venezueleni sunt bineveniți în nordul Braziliei

Casa Esperança a găzduit peste 400 de persoane care au avut nevoie disperată de ea.

Orlando* are 41 de ani și este bucătar. Din cauza dificultăților din Venezuela, a fost nevoit să își părăsească țara în căutarea unei vieți mai bune. „Nu a fost o decizie ușoară. Suntem doar eu și soția mea. Am avut dificultăți pe drum, dar în fiecare loc prin care am trecut am fost bine primiți”, a declarat el.

Cuplul a fost nevoit să își lase în țară cei doi copii, care trebuie să termine liceul, precum și alți membri ai familiei și casa pe care s-au străduit să o construiască. În statul Rondônia, din nordul Braziliei, personalul de la Casa Esperança [Casa Speranței] i-a primit și i-a ajutat.

„Angajații centrului ne-au ajutat din prima zi în care am ajuns”, a declarat Orlando. „Am fost întâmpinați cu zâmbete. Întotdeauna vorbesc cu noi, ne sprijină și ne încurajează să nu renunțăm.”

Povestea lui se repetă în viețile a mii de oameni care trebuie să își părăsească țările de origine în căutarea unei vieți mai bune, au declarat liderii din regiune ai Bisericii. Astfel, cu scopul specific de a ajuta oameni precum Orlando, Casa Esperança și-a deschis porțile în aprilie 2022.

Situat în Porto Velho, capitala statului, proiectul este urmarea directă a crizei migrației care i-a determinat pe oameni, majoritatea venezueleni, să treacă granița în Brazilia. Inițiativa implică un parteneriat între Agenția Adventistă de Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) din Rondônia și Serviciul de asistență socială al orașului.

Servicii oferite

Având loc pentru 40 de imigranți, adăpostul a găzduit deja oaspeți temporari din mai multe națiuni. Casa Esperança include dormitoare, băi, o bucătărie și o sală de activități.

Beneficiarii primesc mese zilnice și sprijinul unei echipe care îi ajută să se orienteze în ceea ce privește statutul lor de imigranți. Echipa îi ajută, de asemenea, să își găsească un loc de muncă.

Coordonatorul proiectului, Rivailton Ribeiro, a explicat că adăpostul urmărește să îi ajute pe imigranți să ajungă să se întrețină. „Scopul este ca ei să învețe cum să își atingă obiectivele pentru noua lor viață”, a declarat el.

Beneficiarii care sosesc sunt adesea vulnerabili din punct de vedere emoțional. Casa Esperança le oferă sprijin psihosocial, inclusiv sesiuni de terapie prin muzică, ateliere de artă și cursuri de croșetat și de gătit.

Activitățile de la Casa Esperança îi stimulează să se dezvolte. „Căutăm să îi ajutăm să își recupereze demnitatea și echilibrul emoțional”, a declarat directorul local al ADRA, João Paulo Dias.

Un impact semnificativ

Beneficiarii pot rămâne la Casa Esperança atât cât este nevoie, au declarat coordonatorii proiectului. Până în prezent, au fost asistate peste 400 de persoane.

Dias a subliniat că inițiativa Casa Esperança are un impact pozitiv în viața multor imigranți datorită dedicării, angajamentului și dragostei angajaților locali ai ADRA. „Serviciile oferite la Casa Esperança transformă multe vieți”, a spus Dias. „După ce stă la noi, fiecare imigrant pleacă cu mai multă speranță decât avea când a venit.”

Sursa: Adventist Review
*Numele a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print