Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Proclamarea Evangheliei în Europa – Acum este timpul

La 24 februarie 2022, a început actualul conflict din Ucraina, soldat cu zeci de mii de morți și strămutarea a aproape 8 milioane de oameni, lăsându-i blocați ca refugiați în mai multe țări vecine.

Proclamarea Evangheliei în Europa – Acum este timpul

La 24 februarie 2022, a început actualul conflict din Ucraina, soldat cu zeci de mii de morți și strămutarea a aproape 8 milioane de oameni, lăsându-i blocați ca refugiați în mai multe țări vecine.

În acest moment, milioane de oameni de pe întregul continent caută răspunsuri, pace și refugiu. În calitate de Biserică mondială, avem o responsabilitate imensă de a vesti Evanghelia în Europa și de a le oferi oamenilor speranța și asigurarea pe care numai Dumnezeu le oferă.

În fiecare an, Radioul Mondial Adventist (AWR) și inițiativa „Implicarea totală a credincioșilor” (TMI) a Conferinței Generale organizează cel puțin un eveniment evanghelistic major în întreaga lume. Anul acesta, principalul eveniment este „Hristos pentru Europa”, în cadrul căruia se va predica Evanghelia în 35 de țări europene. Conferința Generală, împreună cu diviziile Inter-Europeană, Trans-Europeană și Euro-Asia colaborează cu numeroase uniuni și conferințe pentru organizarea evenimentului. ASI Europa ajută, de asemenea, la coordonarea întâlnirilor de evanghelizare în bisericile locale.

Ideea de întreprindere a unor eforturi ample în Europa a început după ce Radim Passer, membru al ASI Europa, i-a împărtășit dorința sa pastorului Ted Wilson, președintele Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în cadrul unei convenții ASI de acum patru ani. De atunci, Wilson și președintele AWR, Duane McKey, care este și asistent al președintelui pentru evanghelizarea prin intermediul TMI, au discutat despre modalitățile de a proclama Evanghelia în Europa. Întrucât oamenii din întreaga Europă caută speranță în aceste vremuri dificile, s-a decis că acesta este cel mai bun moment pentru a ne mobiliza la nivel mondial pentru a aduce speranță pe întregul continent.

Detalii despre proiect

Hristos pentru Europa va avea loc în perioada 12-27 mai și 8-23 septembrie 2023, deși datele exacte pot varia de la o țară la alta. Deși mulți pastori și lideri ai bisericilor locale vor participa la acest eveniment, AWR încurajează laicii să se alăture ca vorbitori. Vor fi peste 1.200 de locuri care vor găzdui programe de evanghelizare. Vorbitorii vor prezentările în avans pentru a avea timp să se pregătească înainte de începerea întâlnirilor.

În timpul evenimentului, diminețile vor începe cu întâlniri de rugăciune pentru a invita prezența permanentă a Duhului Sfânt. Se va aloca, de asemenea, timp pentru închinare, pregătire și exersarea predicilor pe care le vor prezenta în cadrul evanghelizării.

După-amiezile vor fi rezervate pregătirii personale. În timpul celei de-a doua săptămâni de întâlniri, vorbitorii vor avea ocazia să viziteze participanții. Programele de seară vor include muzică specială, discuții despre sănătate și mesaje despre profeția biblică.

Hristos pentru Europa este cea mai amplă campanie de evanghelizare desfășurată în Europa din istoria Bisericii Adventiste. În timpul acestui proiect, AWR își propune să ajungă la oameni în limba lor maternă, deoarece diverse grupuri etnice vor avea ocazia să participe la întâlnirile locale, inclusiv refugiații ucraineni. De asemenea, AWR va prezenta în premieră camionul medical pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor medicale în diverse sate din Europa.

În timpul acestei crize imense din Europa, oamenii de pe tot continentul tânjesc după libertate, vindecare și speranță. În timp ce trăiesc acest haos și această suferință fără precedent, misiunea încredințată de Hristos a făcut ca datoria noastră să fie clară. Avem datoria să îi ajutăm să înțeleagă Biblia pentru a găsi speranță și vindecare, oferindu-le cel mai bun dar posibil pentru întreaga omenire – Evanghelia lui Isus Hristos!

Deși răspunsul voluntarilor pentru „Hristos pentru Europa” este deja copleșitor, iar locurile sunt limitate, toți cei interesați să se ofere voluntari se pot înscrie la awr.org/christ-for-europe. După înregistrare va fi solicitată recomandarea persoanei înscrise de pastorul local. Fiecare voluntar va fi responsabil pentru propriile cheltuieli (bilet de avion, hotel, mâncare etc.). Unele zone au biserici multilingve, iar acestea îi cer Bisericii mondiale să trimită persoane care pot predica în aceste limbi, astfel încât aceasta este o ocazie excelentă de a implica oameni din întreaga lume.

Dacă doriți să donați pentru acest proiect, vizitați Adventist World Radio.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print