Despre destin – Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai dificilî temă a muritorilor, de gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, Editura Humanitas, București, 2020.
Gabriel Liiceanu (n.1942) este un filosof și scriitor român . Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas , una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune. În prezent este membru al Societății Române de fenomenologie. A fost membru al Grupului pentru Dialog Social.
S-a născut la 23 mai 1942 la Râmnicu Vâlcea. În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.
Începând cu clasa a V-a este elev al Școlii Medii nr. 12 (actualul Colegiu National „Spiru Haret”) pentru ca 3 ani mai târziu să se mute și să absolve Liceul Gheorghe Lazăr. Este absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii.
Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii ’70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu „Școala de la Păltiniș” (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă.
Între anii 1982-1984 a fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt. În 1975 se transferă la Institutul de Istorie a Artei, unde va ocupa un rol de cercetătător până în 1989. În 1990 Liiceanu a devenit director al Editurii Humanitas , iar din 1992 este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.
În calitate de conducător al Editurii Humanitas , Gabriel Liiceanu a reeditat o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filosofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu) literatura (Eugen Ionesco, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argentoianu, I.G. Duca ). Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian , carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului ( în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației ’27.
Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice.
Liiceanu a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Revistei 22, membru în consiliul științific al New Europe College (1997-2005), membru în Consiliul de Administrație al TVR (1998-2002), și Președinte al Asociației Editorilor din România (1999-2006)
Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică. („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea Despre limită o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.
Este autorul a o mulțime de cărți pe care le puteți găsi listate pe site-ul Editurii Humanitas.
Cam acesta este omul și ideile sale care au marcat profund cei 30 de ani trecuți din 1989. Pro sau contra Liiceanu, activitatea lui rămâne una de referință.
Andrei Pleșu este o personalitate polarizantă…E dintre acei care te obligă să fii pro sau contra…Absolvent de Arte Plastice, cu un doctorat în Istoria Artei, a făcut un viraj neașteptat spre filosofie, devenind profesor universitar de filosofie a religiilor la Universitatea București. Este membru a diverse instituții academice prestigioase din toată lumea, având câteva doctorate honoris causa și destule decorații…A publicat o mulțime de lucrări atât în domeniul artelor cât și în cel al filosofiei și religiei…A fost ministru al culturii, ministru al afacerilor externe și consilier prezidențial pentru afaceri externe…Face parte dintr-un grup de intelectuali care este fie adulat, fie urât cu pasiune…Așadar o personalitate polarizantă…Dar ceea ce nu-i poate nimeni nega este erudiția și temeinicia operei…
Așadar un dialog între aceste două personalități emblematice ale culturii române nu poate decât să stârnească interesul oricui. Iar când dialogul este despre destin, cu atât mai mult.
Dialogul epistolar pe tema destinului, care constituie prima parte a cărții, conține zece scrisori schimbate între Gabriel liiceanu și Andrei Pleșu pe parcursul lunilor iulie-septembrie 2020. A doua parte a cărții, intitulată Restituiri, conține, sub titlul Paisprezece însemnări despre destin, textele pe tema destinului publicate de Andrei Pleșu între anii 2016 și 2018 în Dilema veche.
Este o carte care merită citită cu atenție și, evident în mod critic.
Lectură utilă…