Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

„Hristos pentru Thailanda” s-a încheiat cu peste 400 de botezuri

Inițiativa motivează credincioșii și liderii adventiști din Thailanda pentru misiune.

„Hristos pentru Thailanda” s-a încheiat cu peste 400 de botezuri

Inițiativa motivează credincioșii și liderii adventiști din Thailanda pentru misiune.

Inițiativa „Hristos pentru Thailanda” a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea s-a încheiat cu peste 400 de persoane botezate în întreaga țară.

Seria de prezentări biblice, care a durat o săptămână, a început la 1 martie 2023 și s-a desfășurat în peste 40 de locuri din întreaga țară, inclusiv în Bangkok, Chiang Mai și Phuket. Scopul programului a fost acela de a transmite solia Evangheliei și de a-i determina pe oameni să Îl accepte pe Isus ca Domn și Mântuitor al lor.

Potrivit liderilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Thailanda, inițiativa a avut un succes răsunător, sute de persoane răspunzând la mesajul Evangheliei și luând decizia de a se boteza.

Inițiativa a avut ca scop transmiterea mesajului de dragoste și speranță oamenilor din Thailanda. Biserica Adventistă și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au participat la inițiativa „Hristos pentru Thailanda” și au contribuit la răspândirea mesajului de dragoste și speranță. De asemenea, Biserica le-a mulțumit voluntarilor care au lucrat neobosit pentru ca inițiativa să fie un succes.

„Suntem copleșiți de răspunsul primit din partea oamenilor din Thailanda”, a declarat Arnel Gabin, coordonator al inițiativei Nurture Discipleship Retention – Integrated Evangelism Lifestyle Initiative și purtător de cuvânt al Diviziei Asia de Sud-Pacific a Bisericii Adventiste (SSD). „Le suntem recunoscători tuturor celor care au participat la această inițiativă și ne-au ajutat să le transmitem mesajul de dragoste și speranță celor care au cea mai mare nevoie de el.”

Mii de oameni s-au adunat la Berkeley Hotel Pratunam, Bangkok, Thailanda, pe 11 martie, pentru a asista la punctul culminant al celei de-a treia serii de prezentări biblice la nivel național de la încheierea pandemiei, în urma ei având loc botezuri în toată divizia. Evenimentul este rezultatul unei colaborări între Conferința Generală, Divizia Asia de Sud-Pacific, Uniunea de Misiuni Asia de Sud-Est, Misiunea din Thailanda a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și alte inițiative din cadrul bisericii.

De la interpret la convertit

Seria de prezentări biblice „Hristos pentru Thailanda” s-a încheiat sâmbătă după-amiază cu botezuri care au avut loc în întreaga regiune. Pregătirea și planificarea pentru această ocazie importantă au început cu câteva luni înainte, când pastorii, liderii bisericilor locale și membrii laici s-au rugat ore întregi pentru înțelepciune și binecuvântări.

După zile de studiu biblic și părtășie, mulți oameni au decis să Îl îmbrățișeze pe Isus prin botez. Mai mulți credincioși botezați recent și-au împărtășit reacțiile.

„Pentru mine [botezul] a fost o decizie foarte grea”, a declarat Chalisa, studentă în anul trei la asistență medicală în cadrul Universității Internaționale Asia-Pacific din Muaklek, Thailandam. „Înseamnă că trebuie să o iau de la capăt”.

Chalisa a crescut cu mulți prieteni creștini, atât în liceu, cât și la universitate. Ea a auzit mărturii despre Dumnezeu și despre dragostea Sa, însă, dată fiind educația ei budistă, se temea și nu dorea să accepte această viziune neobișnuită asupra lumii. Cu toate acestea, circumstanțele au condus-o spre o cunoaștere mai profundă a lui Isus.

Ea a vrut să evite să fie interpret în cadrul seriei de prezentări biblice deoarece știa că trebuia să țină piept mesajului creștin. Cu toate acestea, după ce a acceptat să fie interpret, a sfârșit prin a-L accepta pe Hristos prin botez.

Unitate în misiune

În timpul serviciului de închinare, vicepreședintele Conferinței Generale, Guillermo Biaggi, a vorbit despre nevoia spirituală a unității Bisericii, fiind inspirat de cererea lui Isus din Ioan 17 ca ucenicii Săi să fie una.

„În Ioan 17, Domnul ne îndeamnă să ne dedicăm și să ne sacrificăm viața pentru Isus și ne imploră să fim una”, a spus Biaggi. „Domnul dorește să ne dedicăm misiunii, pentru ca toți să fie una și lumea să creadă în Isus”, a adăugat el.

Fiecărui membru și lider prezent i s-a reamintit de misiunea Bisericii, de singura asigurare a unității în diversitate și de puterea Duhului Sfânt.

Seria de prezentări biblice „Hristos pentru Thailanda” este urmarea angajamentului Bisericii Adventiste de a le transmite Evanghelia speranței și a mântuirii oamenilor de pe tot globul, au declarat liderii regionali ai Bisericii. Ea a urmărit, de asemenea, să-i ajute pe oameni să depășească problemele zilnice și să găsească un sens și un scop pentru viața lor.

Sursa: Adventist News Network

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print