Un spital pentru păcătoși?

Rolul unei biserici este să ajute oamenii să se vindece, nu să îi convingă că nu sunt bolnavi.

Un spital pentru păcătoși?

Rolul unei biserici este să ajute oamenii să se vindece, nu să îi convingă că nu sunt bolnavi.

Ai auzit spunându-se că „bisericile sunt spitale pentru păcătoși”. Din moment ce toți suntem bolnavi, toți putem găsi acolo vindecare. Dar apare întrebarea: medicamentele administrate vindecă, sau sunt analgezice cvasi-spirituale pentru mascarea durerii și lasă bolnavul neschimbat?

Pioniera Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Ellen White, a scris: „Pocăința cuprinde în sine o adâncă părere de rău de păcatele săvârșite și o continuă ferire de a le mai face. Noi nu vom renunța pe deplin la păcat până când nu vom ajunge să simțim păcătoșenia lui; până când nu vom ajunge să-l părăsim cu toată inima noastră, până atunci nu se va produce adevărata schimbare în viața noastră” (Calea către Hristos, pag. 23).

Credința noastră se concentrează asupra împăcării omenirii căzute cu Dumnezeu și asupra susținerii reciproce – în calitate de păcătoși pocăiți – pentru a trăi asemenea lui Isus prin intermediul Cuvântului viu și transformator al lui Dumnezeu, încurajându-ne unii pe alții până la revenirea Sa (Evrei 10:25). Credința noastră ar trebui să ne transforme (Romani 12:2). Zilnic suntem îndreptățiți de Isus, care ne sfințește (prin lucrarea de o viață) până când vom fi glorificați și făcuți noi la revenirea Sa (Romani 3:22-28).

În ciuda tuturor acestor lucruri, pare să existe o dorință de a schimba scopul biblic al bisericii care transformă în una care confirmă. Deși credem în mod absolut că fiecare persoană este făcută după chipul lui Dumnezeu, nu putem confirma ceea ce este în opoziție cu Dumnezeu în natura noastră căzută. Nu cerem ca oamenii să fie sănătoși înainte de a urma tratamentul, dar ce spital vindecă oamenii convingându-i că nu sunt bolnavi?

Spitalele sunt tranșante în evaluarea lor. Profesioniștii efectuează o serie de teste pentru a descoperi ce este în neregulă și ce trebuie făcut pentru a transforma corpul bolnav în unul vindecat. Bisericile ar trebui să fie medii de transformare spirituală, de vindecare. Cum îi convingem pe oamenii din societate că sunt păcătoși și că au nevoie de mântuire? Fără o atitudine arogantă sau un comportament inadecvat (o acuzație prea des adusă bisericii) și cu smerenie, empatie și milă, așa cum ar face-o un profesionist din domeniul medical.

Isus s-a raportat în mod constant la oameni într-o manieră nonconformistă. El a mâncat și a băut cu păcătoșii. El a fost ospitalier, amabil și primitor cu toți. Dar comportamentul Său public a fost în mod constant o chemare la convertire și transformare. Primele cuvinte ale lui Isus consemnate în Evanghelia după Marcu au fost, în esență: „Pocăiți-vă, căci Împărăția lui Dumnezeu este aproape”. El a fost iubitor, primitor cu toți cei care aveau nevoie de odihnă – și i-a chemat să se pocăiască și să fie transformați prin harul Său.

Trebuie să ne transformăm bisericile în paradisuri de odihnă, unde toată lumea este binevenită; puterea Duhului Sfânt transformă, aducând o vindecare și o odihnă autentice prin reînnoirea fiecărei minți; un mediu transformator în care se transmit vești bune și se oferă încurajare în timp ce ne pregătim pentru revenirea Sa.

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print