Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Impuls la acțiune în domeniul sănătății

Summitul organizat de Divizia Nord-Americană a oferit oportunități de meditație, formare și inspirație.

Impuls la acțiune în domeniul sănătății

Summitul organizat de Divizia Nord-Americană a oferit oportunități de meditație, formare și inspirație.

Aproximativ 200 de lideri ai departamentului Sănătate de pe teritoriul Diviziei Nord-Americane (NAD) s-au întâlnit în perioada 2-8 aprilie 2023 în Lexington, Statele Unite, pentru a reflecta asupra celor mai bune practici, pentru formare și sfaturi și pentru a fi inspirați să acționeze.

Summitul Power to heal [Puterea de a vindeca] a pus în legătură lideri de la nivelul bisericilor locale, al conferințelor și al uniunilor, precum și credincioși laici care își folosesc expertiza și cunoștințele pentru a-și aborda comunitățile pentru Isus, acordând atenție tuturor dimensiunilor ființei umane.

„Legile și instrucțiunile lui Dumnezeu în materie de sănătate își au originea în mediul și practicile din Eden”, a reamintit directorul Departamentului Sănătate, Peter Landless, în discursul său de deschidere. De asemenea, „miracolele de vindecare ale lui Isus au inclus dimensiunile spirituală, fizică și mintală”, a adăugat el. „În lucrarea lui Isus, mântuirea și vindecarea sunt legate în mod inextricabil.” Această idee stă la baza caracterului integrator al modelului de sănătate susținut de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, a subliniat Landless.

Mesajul adventist cu privire la sănătate se bazează, de asemenea, pe sfaturile pionierei Bisericii, Ellen G. White, care a subliniat în mod repetat rolul cheie al slujirii în domeniul sănătății în eforturile misionare ale confesiunii. Citând una dintre scrisorile lui White, Landless a citit: „Nu trebuie trasă nicio linie între lucrarea misionară medicală autentică și lucrarea de propovăduire a Evangheliei. Acestea două trebuie împletite.”

Directorul Departamentului Sănătate din cadrul NAD, Angeline Brauer, a fost de acord. „Inițiativele în domeniul sănătății funcționează pentru că Dumnezeu lucrează prin vindecare”, a spus ea, discutând despre rolul inițiativelor din domeniul sănătății în a-i conduce pe oameni la Hristos.

Brauer și alți participanți au apreciat, de asemenea, abordarea practică a summitului din acest an. „Acest eveniment a fost foarte practic”, a spus un participant. „Nu primim numai informații, ci și ajutor pentru a implementa ceea ce învățăm. Nu învățăm doar ce trebuie făcut; suntem ajutați să atingem aceste obiective în comunitățile noastre.”

Inițiative în domeniul sănătății

Summitul a servit, de asemenea, pentru a prezenta mai multe programe și resurse în curs de dezvoltare care se aliniază cu tema NAD, „Sănătate eternă”. De asemenea, au fost incluse credite de educație continuă pentru cei interesați de cursuri specifice de formare.

Printre ofertele Departamentului Sănătate din cadrul NAD se numără inițiative comunitare implementate la nivel local și regional și calitatea de membru al Adventist Association of Faith Community Nursing [AAFCN, Asociația adventistă de asistență medicală a comunității de credință] și al Adventist Association of Health and Wellness Coaching [AAHWC, Asociația adventistă de coaching pentru sănătate și stare de bine].

Carmelo Mercado, vicepreședinte general al Uniunii Adventiste Lake, a trecut în revistă unele dintre cele mai recente inițiative legate de sănătate care au implicat pastorii și membrii bisericii locale. Dintre acestea, se remarcă Pathway to Health Indianapolis. În cadrul evenimentului, mii de locuitori au primit asistență medicală gratuită oferită în aprilie 2022 de sute de voluntari adventiști. Inițiativa a dus la interacțiunea cu comunitatea și, în cele din urmă, noi credincioși s-au alăturat Bisericii Adventiste.

Pe de altă parte, liderii AAFCN au evidențiat rolul lor ca parte a rețelei Adventist Faith Nurses [AFN, Asistenți medicali adventiști]. Organizația urmărește să promoveze misiunea acestor asistenți medicali ca parte vitală a unui program al bisericii locale în domeniul sănătății. Filialele AFN au ca scop îmbunătățirea sănătății membrilor unei biserici. Ele lucrează cu pastorul, facilitând sănătatea integrală a bisericii.

În cele din urmă, AAHWC sprijină inițiativele de coaching în domeniul sănătății care urmăresc să ajute persoanele să facă alegeri sănătoase. Potrivit promotorilor săi, printre altele, coaching-ul pentru sănătate și stare de bine ajută la îmbunătățirea „calității generale a vieții, a afecțiunilor cronice, a gestionării durerii și a stresului și a sănătății mintale”. Asociația le oferă resurse și cursuri de formare ale partenerilor celor interesați de serviciile de coaching.

Puterea de a vindeca

Pe lângă faptul că a oferit oportunități de formare continuă și de instruire, summitul a fost un eveniment profund spiritual, care a făcut legătura între principiile biblice și practica inițiativelor legate de sănătate din bisericile și comunitățile locale. Participanții au petrecut zilnic timp în studiu biblic, rugăciune și închinare.

Vorbitorul internațional Sebastien Braxton a transmis mesajele devoționale de seară, care s-au axat pe principii biblice pentru a face ca inițiativele din domeniul sănătății să fie mai eficiente în a-i conduce pe alții la Hristos.

În prezentarea sa din 3 aprilie, Braxton a explicat că, fără îndoială, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are „un adevăr de neegalat” în ceea ce privește principiile de sănătate date de Dumnezeu. „Ne pricepem foarte bine la a avea cunoștințe și adevăruri despre sănătate”, a spus Braxton. Dar, în cele din urmă, oamenii ar putea să găsească aceste informații oriunde, a spus el.

Potrivit lui Braxton, ceea ce face mesajul adventist cu privire la sănătate diferit este să o vedem ca pe un dar de la Duhul Sfânt, așa cum este detaliat în 1 Corinteni 12. Dar, a subliniat el, în ultimul verset, Pavel ne spune să „căutăm darurile cele mai bune”. Iar apoi, în 1 Corinteni 13, Pavel arată foarte clar că, fără dragoste, nimic nu are o valoare reală, a spus Braxton.

„Puterea de a vindeca se află în dragostea voastră”, le-a spus el participanților interesați să implementeze în comunitățile lor inițiative din domeniul sănătății. „Fără dragoste, veți atrage multă atenție, dar impactul va fi de scurtă durată.”

În ziua următoare, Braxton a aplicat această noțiune de dragoste reflectând asupra puterii cuvintelor. „Cuvintele noastre pot fi balsam pentru suflet”, le-a spus el participanților la summit. „Ele au puterea de a vindeca.”

Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print