Biroul pentru Arhive, Statistică și Cercetare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Adventist Review și cu Departamentul Comunicare al Bisericii Adventiste, a lansat recent o nouă serie de podcasturi pentru a trece în revistă și a sărbători 150 de ani de misiune adventistă în lume. Vineri, 31 martie 2023, podcastul Mission 150 a fost lansat oficial pentru a educa și inspira adventiștii din întreaga lume să se implice activ în misiune.
Prin intermediul episoadelor săptămânale, prezentatorii David Trim, Directorul Biroului pentru Arhive, Statistică și Cercetare, și Sam Neves, director adjunct al Departamentului Comunicare din cadrul Bisericii Adventiste mondiale, explorează împreună cu diverși invitați momentele importante pentru lucrarea misionară din trecut și prezent pentru a inspira un viitor cu o activitate misionare mai intensă în întreaga lume.
O BISERICĂ RETICENTĂ
În 1863, un grup de credincioși s-a unit în căutarea adevărului și a credinței, ceea ce a condus la fondarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Anul acesta, Biserica Adventistă va sărbători 160 de ani de la organizarea sa ca denominațiune. În primul episod al serialului, Trim afirmă: „Încă dinainte ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să fie organizată… adventiștii care respectau Sabatul zilei a șaptea începuseră să se întrebe dacă misiunea ar trebui îndeplinită și în afara Americii de Nord”.
În 2024 se împlinesc 150 de ani de când Biserica Adventistă a trimis primul misionar oficial, J.N. Andrews, în Europa, în 1874. Deși această abordare a misiunii continuă să existe, Biserica nu a fost întotdeauna orientată spre misiune interculturală.
În primul episod al seriei, „Mission Reluctance” [„Reticență față de misiune”], Neves și Trim explorează primele discuții despre misiunea în afara Statelor Unite și dezvăluie fapte surprinzătoare cu privire la ideile foarte limitate despre misiune ale primilor lideri adventiști.
„Misiunea înseamnă să mergi dincolo de locurile în care biserica este bine întemeiată, lucrând în sau pentru teritorii și grupuri de oameni la care nu s-a ajuns încă sau în mijlocul cărora există o prezență limitată”, afirmă Trim.
El adaugă: „Aniversarea cu numărul 150 oferă o oportunitate inegalabilă de a promova acest tip de misiune în rândul adventiștilor, făcându-i să se implice cu entuziasm în susținerea misiunii și a misionarilor, să se roage pentru misionari și să ia ei înșiși în considerare serviciul misionar sau să își încurajeze membrii familiei să ia în considerare serviciul misionar.”
ANIVERSAREA DE 160 DE ANI DE LA ORGANIZAREA BISERICII ADVENTISTE
Duminică, 21 mai 2023, Biserica Adventistă va sărbători 160 de ani de la organizare. În ciuda provocărilor, această mișcare care a început cu un mic grup de credincioși a ajuns acum cu mesajul Evangheliei la comunități din întreaga lume – totul datorită eforturilor misionare.
Liderii adventiști au ales pentru acest eveniment important tema „Aleși pentru misiune”, ca o invitație pentru Biserica mondială să se dedice misiunii și să se implice activ în inițiativa Implicarea Totală a Credincioșilor.
Implicarea Totală a Credincioșilor este o inițiativă de evanghelizare a Bisericii Adventiste mondiale care presupune implicarea fiecărui membru, a fiecărei biserici, a fiecărei entități administrative și a fiecărei inițiative în împărtășirea Evangheliei și în câștigarea lumii pentru Hristos.
Ascultă podcastul Mission 150 pe ARtv și Podbean (în limba engleză). Vor urma și alte știri despre aniversarea a 160 de ani de la organizarea Bisericii Adventiste.
Sursa: Adventist News Network