Sophia stătea la ușa bucătăriei firmei, răsucind distrată colțul șorțului. Refugiată într-o țară închisă din Orientul Mijlociu, rugăciunile ei fuseseră ascultate cu trei luni în urmă, când și-a găsit în sfârșit un serviciu ca bucătăreasă în cadrul unei firme. Nu vorbea limba oficială și nici măcar limba vorbită de majoritatea angajaților, dar îi plăcea să slujească. Era o firmă de succes, iar afacerile mergeau din ce în ce mai bine.

De fapt, primeau atât de multe comenzi, încât președintele a anunțat într-o dimineață că aveau să înceapă să lucreze și sâmbăta. Toată lumea urma să fie obligată să lucreze. Sophia nu a stat pe gânduri. Dumnezeu îi dăduse locul de muncă; El putea să îl protejeze. A respirat adânc, și-a îndreptat șorțul și s-a îndreptat spre biroul președintelui. Nu cunoștea bine limba, așa că mesajul ei a fost scurt. „Nu pot lucra sâmbăta. Pentru mine este ziua de Sabat”.

Răspunsul șefului a zguduit-o. „Dacă nu puteți lucra sâmbăta, nu mai avem nevoie de serviciile dumneavoastră. Ne cerem scuze, dar nu mai veniți la muncă.”

Lacrimile au copleșit-o. Cum aveau să supraviețuiască fără slujba ei? În calitate de refugiați, ea și soțul ei aveau foarte puține oportunități de angajare, iar viața în noua țară era costisitoare. Venitul soțului nu acoperea nici măcar cheltuielile de bază. A început să se roage chiar înainte de a ajunge acasă și a-i povesti familiei ce se întâmplase.

Iar Dumnezeu a început să răspundă imediat, pacea umplându-i inima. În acel Sabat s-a bucurat că a reușit să ia decizia corectă și să găsească puterea de a rămâne credincioasă Domnului și poruncilor Sale.
Duminică dimineața, i-a sunat telefonul. Era șeful ei, iar mesajul lui era scurt: „Sophia, am decis să țin cont de ziua ta sfântă. Poți să te întorci la serviciu luni și să ai toate sâmbetele libere.”

„Oh”, a răspuns ea cu neîncredere. „Vă mulțumesc, domnule. Vă mulțumesc foarte mult”.

Luni dimineața, în timp ce scotea mâncarea și așeza masa pentru ceai, era încă agitată. Era ceva ce făcea în fiecare zi de luni de zile, dar dimineața aceea părea diferită.

Ca de obicei, își plecase capul pentru a se ruga înainte de a mânca. Din motive pe care încă nu le cunoaște, colegele ei de serviciu au rugat-o să se roage și pentru ele. Toată lumea mânca atunci când șeful i-a făcut semn.

„Te rog să le vorbești angajaților despre credința ta – ce crezi, în calitate de creștină, și care este diferența dintre creștinism și alte credințe.”

Sophia a înghițit în sec. Cum putea explica ceva când cunoștea prea puțin vreuna dintre limbile vorbite de cei care o ascultau? Dar, în felul ei simplu, a început să vorbească despre Isus Hristos și despre tot ceea ce a făcut El când a fost pe Pământ. A povestit despre miracolele pe care El le făcuse în viața ei. A simțit puterea Duhului Sfânt în timp ce împărtășea detalii care depășeau cu mult vocabularul ei în oricare dintre cele două limbi. Camera era tăcută, toți ochii fiind ațintiți asupra ei. Și-a dat seama că înțelegeau.

Când a terminat, colegii ei s-au mirat. „Ai vorbit cu o gramatică excelentă în limba mea.” „Dar ai folosit corect și limba mea și ai vorbit foarte bine.” Faptul că toată lumea a înțeles era deja impresionant, dar o femeie a dus discret răspunsul dincolo de prezentarea Sophiei. „Mi se face pielea de găină”, a spus ea. „Dumnezeu este într-adevăr așa cum spui?” O altă colegă a întrebat cu prudență: „Dumnezeu chiar iubește?”. Iar o alta: „Este adevărat că Dumnezeu nu este deloc înfricoșător?”

Răspunsul ei a fost simplu: „Bineînțeles că da. Dumnezeu este iubire, iar iubirea lui Dumnezeu este esența creștinismului.”

Pentru Sophia a fost o experiență după care nu va mai fi niciodată la fel. „Înainte de acea dimineață, simțeam că am datoria de a mă împrieteni cu oamenii, de a fi de ajutor, chiar a-i invita la mine acasă. Dar din această experiență mi-am dat seama că Dumnezeu vrea să vorbesc despre Hristos ori de câte ori pot, iar El va traduce dacă este nevoie. Da, El mi-a pus la încercare credincioșia, dar apoi Și-a arătat puterea.”

Nici colegii ei nu vor mai fi niciodată la fel. Vorbesc în continuu despre credința ei, despre Isus. Unii sunt convinși cu privire la Sabat și devin mai puternici, luând decizia pe care ea însăși o luase și care i-a permis să vorbească despre credința ei.

Și povara pe care o resimte Sophia s-a schimbat. Acum vede cum mărturia ei poate fi detaliată, îndrăzneață și gata să depășească simpla împrietenire cu oamenii, vorbind despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ea, despre ceea ce a făcut în Hristos. „Vă rog să vă rugați pentru colegii mei – să își deschidă pe deplin inimile față de Dumnezeu și să Îl accepte cu toată inima.”

Sursa: Uniunea Africa de Nord – Orientul Mijlociu/ Adventist Review