O prezentare susținută pe 5 aprilie în cadrul Summit-ului de sănătate al Diviziei Nord-Americane a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, desfășurat în Lexington, Kentucky, Statele Unite, a aruncat lumină asupra contextului în care a apărut solia adventistă cu privire la sănătate și a discutat despre eforturile Bisericii de a lupta împotriva alcoolului și a altor droguri. Principalii vorbitori au fost Duane McBride și Alina Baltazar, un duo tată-fiică de cercetători cu experiență în domeniu
În prezentarea lor de 90 de minute, cei doi au trecut în revistă și programele actuale pe care Biserica le are în ariile politicilor, prevenirii și recuperării și au împărtășit cele mai bune practici de prevenire pe care bisericile locale le pot pune în aplicare pentru a lupta împotriva acestui flagel.
Mai întâi, McBride a oferit informații despre lumea în care a luat ființă Biserica Adventistă. „Declarația de independență [a Statelor Unite] a fost scrisă într-o tavernă, nu într-o biserică”, le-a reamintit McBride liderilor și promotorilor adventiști din domeniul sănătății. „Iar prima pauză de cafea a fost o pauză de cocaină”. Ultima afirmație se referă la obiceiul de a folosi cocaina, care în secolul al XIX-lea îi era accesibilă populației generale.
Este, de asemenea, un subiect de interes personal, a spus McBride, povestind cum dependența de alcool a distrus familia extinsă a mamei lui înainte ca ea să devină adventistă de ziua a șaptea.
În istoria Statelor Unite
Puritanii se opuneau beției, dar nu și alcoolului, a spus McBride. De asemenea, în timpul Războiului Civil, medicii foloseau morfina pentru alinarea durerii. După război, mulți soldați au continuat să folosească morfină, care era ușor de procurat.
În popularul catalog Sears erau de vânzare opiacee (heroină) și seringi, susținând că nu creează dependență și că ameliorează durerea. „Papa, Thomas Edison și președintele McKinley au recomandat vinul cu cocaină”, a spus McBride. „Era promovat ca ajutându-te să muncești din greu, indiferent de condiții, fără a crea dependență.”
Consecințele unor astfel de comportamente au dus la violență domestică, numeroase probleme de sănătate, dependențe, reducerea productivității și sărăcie.
În același timp, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, diverse voci din SUA avertizau împotriva alcoolului și a drogurilor și militau pentru temperanță. Susținătorii acestui mesaj au organizat asociații și au publicat reviste pentru a lupta împotriva consumului de alcool.
Biserica Adventistă, temperanța și prohibiția
Ellen G. White a numit temperanța „subiectul ei preferat”, abordându-l când vorbea în bisericile adventiste și în alte biserici creștine. Ea a definit-o spunând că „adevărata temperanță ne învață să renunțăm cu totul la tot ce este dăunător și să folosim cu înțelepciune ce este sănătos” , le-a reamintit McBride liderilor din domeniul sănătății.
White a încurajat, de asemenea, fiecare membru al Bisericii să se implice într-un efort de advocacy, a subliniat McBride. White, a spus el, a chemat fiecare susținător să „își exercite influența prin precept și exemplu … în favoarea prohibiției și a abstinenței totale”.
McBride a subliniat că White nu s-a oprit însă la combaterea flagelului, ci s-a concentrat și pe eforturile de recuperare, ajutând oamenii care au căzut pradă și au fost înrobiți de lipsa temperanței.
Consumul de alcool în prezent
Cele mai multe cercetări de încredere confirmă faptul că alcoolul nu are niciun beneficiu asupra sănătății, au spus McBride și Baltazar. Aceștia au explicat că „și în cazurile în care cercetătorii au vorbit despre un presupus beneficiu, s-a demonstrat adesea că au modificat modelul de măsurare pentru a coincide cu concluziile lor”.
McBride și Baltazar au adăugat că „alcoolul crește incidența violenței de toate tipurile, a leziunilor cerebrale, a cancerului și a problemelor cardiace. Printre alte consecințe dovedite se numără creșterea numărului de accidente, sărăcia și divorțul. Iar repercusiunile economice ale tulburărilor cauzate de consumul de alcool presupun cheltuieli de miliarde de dolari”.
Ce face Biserica Adventistă
În conformitate cu poziția ei istorică, Biserica Adventistă a demarat multiple inițiative pentru a descuraja vânzarea și consumul de alcool. În același timp, a ținut să îi sprijine pe cei care sunt dependenți în curs de recuperare sau care doresc să se elibereze de dependențe.
Printre aceste inițiative se numără Commission for the Prevention of Alcoholism and Drug Dependency [Comisia internațională pentru prevenirea alcoolismului și a dependenței de droguri], înființată în 1952, care pledează pentru politici de restricționare a accesului la alcool și droguri. Altele includ Adventist Recovery Ministries [inițiativă adventistă de recuperare în urma dependențelor] și Institute for Prevention of Addictions [Institutul pentru prevenirea dependențelor], acesta din urmă în parteneriat cu Universitatea Andrews.
Cercetările s-au dovedit a fi o mărturie a eforturilor Bisericii. Cercetătorii adventiști prezintă în mod regulat lucrări și publică articole pe teme legate de dependențe și recuperare. „O analiză a datelor online arată că publicațiile științifice ale cercetătorilor adventiști pe aceste subiecte sunt citite în întreaga lume”, a spus Baltazar. „Iar printre cele mai citite subiecte se numără cercetările științifice despre credință și prevenire, slujire și prevenire, precum și despre alcool ca băutură nesănătoasă.”
Rolul bisericii locale
Unul dintre participanții la summit, care s-a definit ca fiind „un dependent recuperat”, i-a întrebat pe McBride și Baltazar ce pot face bisericile locale pentru a se asigura că mesajul Bisericii împotriva dependențelor și eforturile sale de recuperare depășesc ușile ei. „Comunitățile noastre suferă, iar oamenii nici măcar nu știu cine sunt adventiștii de ziua a șaptea”, a spus el.
McBride și Baltazar au fost de acord cu el, subliniind că biserica adventistă locală poate îndeplini un rol cheie în promovarea acestor inițiative.
„O biserică locală poate lucra pentru a consolida credința și familiile și pentru a susține inițiativele de slujire a comunității”, au spus ei. „O biserică poate, de asemenea, să implementeze programe de mentorat, să ofere educație privind traumele și să susțină inițiativele care au în vedere recuperarea. Rolul său este esențial pentru a conecta biserica cu comunitatea și pentru a-i ajuta pe oameni să se elibereze de dependențe.”
Sursa: Adventist Review