Persoanele interesate să participe în grupul de cursanți sunt rugate să se înscrie la numărul de telefon 0731 670 361 (Daniel – mesaj text în WhatsApp). Cei înscriși vor fi contactați pentru admitere după îndeplinirea condițiilor de mai jos.
La programul fiecărei zilei se va participa de dimineața până seara, timp de 11 zile, în cadrul unei serii de pacienți. Sunt 4 ore de teorie dimineața, iar după-amiaza, practică împreună cu terapeutul și pacientul (baie contrastantă, împachetare, masaj, aplicații cu substanțe revulsive – cataplasmă etc.). Ziua începe la ora 6:30 cu gimnastică, de la ora 7:00 e micul-dejun, la ora 8:00, un seminar/devoțional. După masa de prânz e terapie, iar la ora 16:45, un curs de gătit. După cină se va prezintă un alt seminar medical.
Când începe acest program? Prima clasă poate începe din august-septembrie, dacă se întrunește numărul minim de participanți.
Curriculum oferit: fiziologie, anatomie, stil de viață, remedii naturale.
Cursanții care intenționează să învețe misiune medicală vor primi o bibliografie de învățat (anatomie sumară) și apoi vor da un test din acel material. Dintre cei admiși, au prioritate persoanele care practică sau vor să practice în domeniu. Este nevoie și de recomandarea pastorului.
Într-o serie se pot înscrie 10 persoane.
Costuri: minimum 120 euro – maximum 150 euro de persoană. În aceste costuri sunt cuprinse cursurile, cazarea și cele trei mese zilnice în timpul celor 11 zile. Centrul de Sănătate Podiș susține acest demers și are o singură condiție: cursurile să fie de un real folos. Întrucât aceste cursuri sunt prezentate de medici și terapeuți profesioniști, timpul alocat instruirilor e investit cu folos maxim și pe termen lung, dacă informațiile asimilate vor fi puse în aplicare.