Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Opt milioane de copaci

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea va încerca să distribuie în întreaga lume 1 miliard de exemplare ale cărții lui Ellen White Tragedia veacurilor până la sfârșitul anului 2024.

Opt milioane de copaci

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea va încerca să distribuie în întreaga lume 1 miliard de exemplare ale cărții lui Ellen White Tragedia veacurilor până la sfârșitul anului 2024.

Numeroși adventiști sunt încântați și abia așteaptă să cumpere cărțile și să înceapă să le distribuie. Cu toate acestea, unii sunt îngrijorați cu privire la costul și eficiența proiectului. Să analizăm îngrijorările lor.

Proiectul presupune un cost care ar putea depăși 1 miliard de dolari. Credincioșii sunt încurajați să distribuie cărțile personal, ceea ce reprezintă o cantitate incomensurabilă de timp, o resursă valoroasă. În al treilea rând, proiectul va avea impact asupra planetei, deoarece vor fi tăiați peste 8 milioane de copaci pentru a crea hârtia pentru cărți. În cele din urmă, unii cred că proiectul Tragedia veacurilor ar putea, de asemenea, să păteze reputația brandului „adventist de ziua a șaptea”, deoarece ar atrage critici din partea societății.

Merită, totuși, să ne mobilizăm pentru a distribui 1 miliard de exemplare ale cărții Tragedia veacurilor, sau costul este prea mare? Ar trebui, de asemenea, să evaluăm dacă aceasta este cea mai bună carte pentru a fi distribuită. Există o metodă de a ajunge la oameni mai eficientă din punct de vedere al costurilor?

Este costul prea mare?

Ultimele câteva capitole ale Bibliei descriu Noul Ierusalim care coboară din cer ca o mireasă (Apocalipsa 20-22). Cei mântuiți se află în oraș și, după încoronarea lui Hristos, Satana îi conduce pe toți ceilalți într-un ultim atac asupra orașului.

Sunt convis că în acest moment ne imaginăm în interiorul orașului, privind cu groază ceea ce urmează să se întâmple. Focul este pe cale să distrugă răul și pe cei care aleg să se agațe de el. Imaginați-vă că ochii noștri întrezăresc logoul adventist pe o clădire mare aflată în ruină. Tot ceea ce am considerat vreodată a fi adventist este pe cale să ardă. Un depozit dărăpănat este plin de exemplare nedistribuite din Tragedia veacurilor, încă în cutii. Ochii noștri se îndreaptă spre pădurile dezrădăcinate ale lumii, și ele pe cale să fie distruse. În cele din urmă, când iadul se dezlănțuie cu adevărat, ne îndreptăm privirea spre oameni.

Nu ne-am dori acum, din toată inima, ca mai mulți copaci să fi fost transformați în mai multe cărți pentru a fi citite de mai mulți oameni? Poate că mai mulți dintre ei ar fi acum lângă noi, în siguranță, în interiorul orașului.

Din această perspectivă, îngrijorările noastre apar într-o altă lumină. Reputația noastră, în calitate de indivizi și de biserică, este secundară dacă acest lucru înseamnă să ajutăm mai mulți oameni să se afle în siguranță în interiorul acelui oraș. Banii și timpul nostru sunt, de asemenea, resurse de care ne putem lipsi.

Oricât de controversat ar părea, în ciuda datoriei noastre de a avea grijă de planetă, și copacii devin resurse de care ne putem lipsi.

La urma urmei, pe lemn a asigurat Isus mântuirea tuturor oamenilor. Dacă valoarea omenirii este evaluată prin sângele lui Hristos, nimic altceva nu ar trebui să ne împiedice să îi ajutăm să fie pregătiți pentru revenirea Sa – nici reputația, nici timpul, nici banii și, da, nici chiar copacii noștri.

Este cea mai bună carte pentru a fi distribuită?

În calitate de adventiști de ziua a șaptea, suntem binecuvântați să avem numeroase materiale de lectură pe care să li le împărtășim oamenilor – resurse despre un stil de viață sănătos, viață de familie, educație, administrare responsabilă și multe altele. În special scrierile lui Ellen White, precum clasicele Calea către Hristos și Hristos, Lumina lumii, oferă o perspectivă incredibilă asupra vieții și învățăturilor lui Isus Hristos.

Deși nu ar trebui să neglijăm distribuirea acestor cărți care au atins inimile a milioane de oameni, trăim vremuri foarte neobișnuite, iar oamenii privesc spre viitor cu teamă și nesiguranță. Lumea pare a se clătina de la o criză la alta, iar oamenii caută, tânjesc după răspunsuri pe care lumea nu li le poate da.

Tragedia veacurilor oferă răspunsuri biblice solide cu privire la ceea ce s-a întâmplat în trecut, ceea ce se întâmplă în prezent și ceea ce se va întâmpla în viitor. Ea trage cortina care acoperă o lume nevăzută, în care are loc un război foarte real și mortal, expune planurile inamicului și arată calea spre viața veșnică.

Acesta este motivul pentru care Tragedia veacurilor a fost cartea pe care Ellen White a dorit să o vadă distribuită mai mult decât orice altă carte scrisă de ea.

Putem găsi metode mai eficiente?

În ciuda noilor tehnologii și oportunități, există cel puțin trei motive importante pentru a acorda prioritate distribuirii în masă a cărții Tragedia veacurilor pe suport de hârtie în detrimentul distribuirii ei în mediul online.

Cenzura digitală. În ultimii ani, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a investit milioane de dolari în site-uri web, platforme de socializare și aplicații care să ne poziționeze resursele în locuri în care oamenii să le găsească, să le urmărească și să le descarce. Acest lucru a fost realizat prin optimizarea pentru motoarele de căutare, crearea de conținut, dezvoltarea de software-uri și slujirea pastorală online, conducând fiecare relație online spre o întâlnire față în față. Trebuie să avansăm în utilizarea acestor tehnologii și oportunități deoarece ele sunt disponibile acum, dar s-ar putea ca acest lucru să nu fie permanent. Dacă încă mai credem în escatologia noastră profetică și că lumea va deveni un loc în care Evanghelia va fi tot mai dificil de transmis, trebuie să ne bazăm pe alte mijloace decât tehnologia digitală pentru a ne împlini misiunea. De ce? Din cauza cenzurii.

Ultimii doi ani au demonstrat, dincolo de orice îndoială, că aplicațiile și conturile noastre de pe rețelele de socializare pot fi eliminate instantaneu din magazinele de aplicații și de pe platforme. Același lucru este valabil și pentru site-urile web. Este posibil ca într-o singură după-amiază să dispară tot ceea ce Biserica a publicat vreodată online.

Este vital să distribuim Tragedia veacurilor înainte ca aceste evenimente să aibă loc, astfel încât să existe o carte în fiecare casă. Milioane de credincioși adventiști au aflat adevărul pentru că membri ai familiilor lor au citit la un moment dat Tragedia veacurilor. Milioane de oameni vor fi salvați datorită acestei distribuiri masive de literatură.

Implicarea tuturor credincioșilor. În unele locuri, mobilizarea noastră poate fi dificilă deoarece facem parte din culturi atât de diferite. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi pot fi motivați să cumpere câteva cărți și să le distribuie personal. Această metodă descentralizată încurajează implicarea personală, mai degrabă decât trimiterea cărților prin poștă. Conexiunea umană este vitală și poate fi o experiență salvatoare pentru cei care primesc cărțile. Având în vedere că și distribuția digitală a cărții Tragedia veacurilor contează pentru atingerea obiectivului, membrii pricepuți în domeniul comunicării în mediul digital sunt încurajați să își folosească abilitățile și în acest mod. Cele două metode nu se exclud reciproc.

Economii la tiraj. Centralizarea tipăririi în masă și descentralizarea distribuției în masă fac posibilă obținerea unui cost redus per exemplar. Acest lucru este realizabil numai atunci când există un efort organizat al mai multor persoane într-un interval scurt de timp.

Adevărul Prezent este un subiect de domeniul trecutului?

În centrul proiectului Tragedia veacurilor se află convingerea că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este biserica rămășiței din profeția biblică, însărcinată cu proclamarea finală a Evangheliei veșnice înainte de a doua venire a lui Hristos. Credem că Dumnezeu ne-a dat mai întâi o misiune, iar apoi toată structura, resursele, lucrările și bunurile noastre, care există pentru a îndeplini această misiune.

În istoria acestei mișcări, i-am rugat pe cei dragi și pe vecini, precum și pe străini, atât de aproape, cât și de departe, să se pregătească pentru ziua glorioasă și terifiantă în care cerul se va deschide, iar Isus va reveni. Cu toate acestea, în ultimii ani, în rândul membrilor noștri s-a intensificat sentimentul că Biserica noastră este încă o comunitate religioasă care crede în Isus. Unii adventiști cred că atunci când ne considerăm a fi rămășița suntem aroganți și încercăm să impresionăm, stând în calea misiunii de a face ucenici. Alții susțin că ar trebui să nu mai predicăm despre judecată, ci să ne concentrăm asupra Evangheliilor. Adevărul prezent ar trebui să pună accentul doar pe viața, moartea și învierea lui Isus. Ei cred că lumea noastră este atât de polarizată încât, dacă predicăm Adevărul Prezent așa cum au făcut-o pionierii noștri, vom fi etichetați ca fiind doar o altă sectă dominată de teorii ale conspirației.

Aceste argumente tind să rezoneze cu cei care au ajuns să creadă în mitul bisericii irezistibile, cei care sunt convinși că atunci când creăm biserici primitoare care alină în mod activ suferința celor din comunitățile noastre, milioane de oameni vor deveni adventiști de ziua a șaptea prin simpla putere a bunăvoinței noastre. Acest mit ne distruge capacitatea de a ne îndeplini adevărata misiune de a proclama mesajele celor trei îngeri, așa cum sunt profetizate în Apocalipsa 14. În istoria creștinismului nu a existat niciodată o perioadă în care rămășița credincioasă să nu fi fost persecutată sau pedepsită.

Ar trebui, prin toate mijloacele, să folosim cele mai bune strategii de evanghelizare și să ne trăim ucenicia în dragoste și compasiune. Cu toate acestea, dacă această dragoste nu se materializează în provocarea de a-L „urma pe Isus” cu orice preț în timp ce le împărtășim altora viziunea profetică a lui Dumnezeu, nu ne îndeplinim misiunea. Adevărul Prezent nu este un subiect de domeniul trecutului. De pe vremea pionierilor noștri, viziunea noastră asupra adevărului s-a dezvoltat. Avem de transmis un mesaj mai frumos și mai urgent fiecărei ființe umane. Haideți să începem prin a cumpăra exemplare din Tragedia veacurilor pentru a li le dărui celor dragi, vecinilor, prietenilor, colegilor și străinilor. Haideți să ajutăm cât mai mulți oameni să se găsească în interiorul cetății în acea mare zi a judecății.

Autor: Sam Neves, director adjunct al Departamentului Comunicare din cadrul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

Sursa: Adventist World

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print