Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Lideri adventiști vizitează Irakul

În traficul din centrul orașului, micul grup de vizitatori, cu telefoanele în mână, privind în tăcere la fereastra zidită cu fronton de deasupra intrării în vechea biserică, a trecut, probabil, neobservat. Dar, pentru mulți adventiști de ziua a șaptea irakieni, scena este fascinantă și deosebit de importantă.

Lideri adventiști vizitează Irakul

În traficul din centrul orașului, micul grup de vizitatori, cu telefoanele în mână, privind în tăcere la fereastra zidită cu fronton de deasupra intrării în vechea biserică, a trecut, probabil, neobservat. Dar, pentru mulți adventiști de ziua a șaptea irakieni, scena este fascinantă și deosebit de importantă.

Vizitatorii sunt lideri ai Bisericii Adventiste din Uniunea Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA) cu sediul în Beirut, Liban. Ei au fost conduși de George Yousif, președintele Asociației Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Irak, și au fost invitații speciali ai lui Yonadem Kanna, un creștin care a slujit timp de 26 de ani în Parlamentul irakian și care în prezent este secretar general al Mișcării Democratice Asiriene. Biserica care le-a captivat interesul era biserica adventistă din Basrah, construită în 1965, dar închisă de zeci de ani. În prezent, aceasta este parțial renovată de USAid și de Asociația Durr Al Iraq, fiind una dintre atracțiile culturale din centrul orașului Basrah.

Grupul s-a aflat într-o vizită de o săptămână care i-a familiarizat pe liderii Bisericii Adventiste cu istoria bogată și prezența actuală a creștinismului în Irak. „În cadrul vizitei, am avut privilegiul de a-i prezenta pe liderii noștri adventiști liderilor altor organizații creștine din țara noastră”, a declarat Youssif. „Suntem onorați să fim unul dintre cele 14 grupuri creștine recunoscute în Irak și apreciem oportunitatea de a-i ajuta pe ceilalți lideri creștini să ne înțeleagă mai bine și de a le explica cine suntem, în calitate de creștini asemenea lor.”

Raafat Kolta, directorul financiar al Regiunii Est-Mediteraneene (EMR) a Bisericii Adventiste, a remarcat deschiderea reprezentanților celorlalte confesiuni creștine. „Am fost impresionat de primirea caldă și primitoare pe care ne-au făcut-o liderii creștini. Toți împreună reprezentăm o minoritate nesemnificativă. Am simțit susținerea lor și dorința de a ne alătura lor pentru a crește și a ne întări bisericile locale.”

Grupul a vizitat, de asemenea, proprietățile bisericilor și școlilor adventiste din Bagdad, Mosul, Kirkuk și Irbil. Directorul EMR, Darron Boyd, a declarat: „Numărându-mă printre cei care auziserăm despre aceste orașe doar din știri, vizita noastră mi-a oferit o nouă imagine a acestei frumoase țări și a impactului extraordinar pe care instituțiile adventiste l-au avut în trecut. A fost impresionant. M-am rugat de atâtea ori pentru a avea ocazia să o vizitez și a fost mai emoționant decât mă așteptam. Imaginați-vă doar poveștile din spatele fiecărei școli, biserici sau salon de spital despre ceea ce a făcut Dumnezeu cândva aici.”

O parte din această poveste este spusă în mod emoționant la intrarea în biserica adventistă din Basrah, unde grupul stătea inspectând cărămizile de culoare maro deschis care acopereau intrarea și cele douăsprezece ferestre ale bisericii – doar vârful fiecăreia dintre ele a rămas neacoperit.
Secretarul executiv al MENA, Myron Iseminger, a fost emoționat: „Din mica parte de vitraliu pe care o puteam vedea din fiecare fereastră zidită, am încercat să îmi imaginez frumusețea ferestrei din spatele acelor cărămizi”, a spus el. „Se spune că vor fi îndepărtate la renovare; foarte curând, lumina va străluci prin ele! M-a izbit gândul că ceea ce a făcut Dumnezeu în această țară nu este vizibil acum, deoarece bisericile noastre sunt întunecate și goale. Dar într-o zi, în curând, lumina Lui va străluci din nou! Investiția din trecut nu a fost pierdută în totalitate.”

În perioada 1946-1959, spitalul Dar Al Salam a fost o unitate medicală adventistă din Bagdad de renume național. Ulterior, Dar Al Salam a devenit și identitatea a patru școli adventiste mari și foarte respectate, care au funcționat până la sfârșitul anilor 1970 în Bagdad, Mosul, Basrah și Kirkuk, toate susținute de cei aproape 200 de credincioși din țară.

Biserica din Basrah a fost construită în anii în care Biserica Adventistă irakiană a fost cea mai puternică, un sanctuar impresionant, cu vitralii rafinate, fiecare reflectând frumusețea și preocuparea vizibile în toate bisericile adventiste din Irak. Când cele douăsprezece ferestre ale bisericii au fost sparte în 1990, în timpul primului război din Golf, Johnny Manassian, pastor în Irak și artist vitralier, s-a oferit să le refacă. Procesul îndelungat a început cu ajutorul câtorva studenți de la Universitatea Adventistă din Orientul Mijlociu, care i s-au alăturat timp de șase luni pentru a tăia și colora sticla, a turna plumb și a reface operele de artă, deși au trecut mai mulți ani până la finalizarea proiectului.

Eileen Ghali, fiica lui Manassian, își amintește povestea ferestrelor bisericii din Basrah: „Tatăl meu a înțeles ce reprezentau ferestrele. Și-a pus tot sufletul în a restaura ceea ce a putut pentru viitor”. Cu toate acestea, deoarece mai multe crize amenințau regiunea, liderii Bisericii din Irak au decis să zidească ferestrele pentru a le proteja frumusețea și pentru a păstra speranța că generațiile viitoare vor putea să se închine din nou aici.

Libera circulație existentă acum reprezintă un pas important spre acel viitor, pe măsură ce țara se deschide atât pentru turiști, cât și pentru profesioniști din străinătate. Boyd a recunoscut oportunitățile: „Am văzut o dezvoltare incredibilă și construcții peste tot pe unde am mers. Cu atâta creștere și atâtea oportunități în țară, cel mai mult m-a impresionat perspectiva ca personalul medical adventist, inginerii, profesorii, oamenii de afaceri și alți profesioniști să vină și să investească din nou în această țară, slujind poporul irakian prin profesiile lor și prin simpla influență a vieții lor.”

„Sanctuarele care au fost tăcute timp de ani de zile pot găzdui din nou serviciile de închinare”, a spus președintele MENA, Rick McEdward. „Din cauza războiului, bisericile noastre au stat goale timp îndelungat. Acest lucru este sfâșietor pentru membrii noștri irakieni din întreaga lume. Visul nostru este să le redeschidem. Vedem această posibilitate. Ne rugăm pentru ca oamenii să se intereseze de aceste comunități istorice, să vină, să profeseze și să își manifeste interesul în regiune. De asemenea, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a le oferi pastori și lucrători acestor biserici, astfel încât lumina lui Dumnezeu să le poată umple din nou.”

Sursa: Adventist World

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print