Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

De la campion mondial de powerlifting la adventist devotat

Povestea de film a convertirii medaliatului ceh Daniel Dvořák.

De la campion mondial de powerlifting la adventist devotat

Povestea de film a convertirii medaliatului ceh Daniel Dvořák.

Daniel Dvořák nu era împăcat. De două ori campion mondial la powerlifting, de două ori campion european și de unsprezece ori campion al Cehiei, visurile lui deveniseră realitate. Călătorise în toată lumea pentru a concura… și pentru a câștiga. Era o personalitate cunoscută și respectată în lumea competițiilor de powerlifting.

Cu toate acestea, ceva lipsea.

„Aveam faimă, bani, sponsori și femei”, relatează el nouă ani mai târziu, „dar nu aveam pace interioară.”
Se simțea nefericit și tulburat, căutând mereu ceea ce îi lipsea.

Sfaturile unui preot

Dvořák își amintește câteva zile din 2014 ca și cum ar fi fost ieri. Au fost deosebit de tulburătoare. Cu două zile mai devreme, se întâlnise cu un șaman care îi povestise detalii despre trecutul său pe care – credea el – nimeni altcineva nu le putea ști. Era uimit! Să fi fost acesta adevărul pe care îl căuta?

Apoi, o zi mai târziu, Dvořák a discutat despre „revelația” primită cu un preot catolic. Nu este acesta un miracol care dovedește că, până la urmă, există un Dumnezeu? l-a întrebat el pe preot.

„Ai grijă”, i-a spus preotul. „Nu toate miracolele vin de la Dumnezeu. Există miracole care vin de la cel rău.”

Dvořák era confuz. Cum să ajungă să deosebească ce era adevărat de ce era fals?

O plimbare care i-a schimbat viața

Absorbit de gândurile lui, s-a hotărât să își scoată câinele la plimbare. Când a ajuns într-un parc din apropiere, a văzut un alt bărbat care își plimba și el câinele. Au început să stea de vorbă.

„Cu ce vă ocupați?” l-a întrebat Dvořák pe bărbat.

„Sunt pastor”, a răspuns acesta.

Dvořák a decis să îi povestească despre întâlnirea cu șamanul și cea cu preotul catolic, pentru a avea o a treia opinie despre experiența sa neobișnuită.

„Preotul are dreptate”, i-a spus pastorul. „Nu orice revelație sau miracol vine de la Dumnezeul prezentat în Biblie.”

„Ce pot face dacă sunt abordat din nou de acest șaman?” l-a întrebat Dvořák.

„Trebuie doar să te rogi”, i-a spus pastorul. „De îndată ce încearcă să îți «dezvăluie» trecutul, prezentul sau viitorul, începe să te rogi. Totul va fi bine.”
Înainte de a-și lua rămas bun, pastorul adventist de ziua a șaptea Miroslav Starý i-a dat lui Dvořák datele sale de contact.

„Este ciudat”, i-a spus pastorul. „De obicei, merg în altă direcție. Nu scot niciodată câinele la plimbare în acest parc. Nu știu sigur cum de am venit astăzi pe aici.”

Puterea rugăciunii

A doua zi, Dvořák s-a întâlnit cu un grup interesat de suplimente nutritive pentru sportivi. Când a ajuns, a văzut că șamanul făcea și el parte din grup. Acesta l-a abordat din nou, dorind să îi împărtășească mai multe „revelații” despre viața și viitorul său.

Urmând sfatul pastorului adventist, Dvořák a început să se roage în gând cât putea de bine. Dintr-o dată, pe fața șamanului a apărut o grimasă, ca și cum ar fi avut dureri. A început să strige insulte la adresa lui Dvořák și, după câteva secunde, a plecat, fără a-l mai deranja vreodată.

„Pastorul avea dreptate”, a gândit Dvořák. „Îl voi suna.”

Un student credincios

Pastorul Starý a fost foarte încântat să audă că Dvořák dorea să studieze Biblia, dar se temea. Știa că avea reputația unei vedete irascibile și certărețe și s-a gândit că nu s-ar simți în siguranță dacă l-ar invita la el acasă. Au decis să se întâlnească la o pizzerie locală.

„Și iată-ne acolo”, își amintește Dvořák zâmbind, aproape nouă ani mai târziu, „înconjurați de prieteni, mâncând pizza și bând bere, cu o Biblie deschisă și studiind profeția”.

A fost nevoie de timp și efort, dar, încetul cu încetul, Dvořák a ajuns să accepte adevărurile biblice împărtășite de Starý. Viața lui a început, de asemenea, să fie transformată de puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

„Cei din domeniul sportului mă cunoșteau ca fiind nebun și arogant”, împărtășește el. „Eram bețiv și fumător. Dar începeau să observe o diferență. «Erai sălbatic, dar te-ai schimbat», îmi spuneau ei.”

Un dar din partea lui Dumnezeu

După multe luni de studiere a Bibliei, a venit ziua în care Dvořák a decis să dea o mărturie publică despre credința sa, prin botez.

Bisericile adventiste din Praga au organizat o ceremonie comună cu oameni din mai multe biserici care erau pregătiți pentru botez. În acea zi, Dvořák a întâlnit o tânără de culoare de la o altă biserică, care se număra și ea printre cei botezați. Senwelo crescuse într-o altă confesiune creștină din Botswana și a aflat despre mesajul adventist în timp ce studia în Praga.

A fost prima lor întâlnire, dar nu și ultima. Au devenit prieteni, iar apoi au început iasă împreună. În cele din urmă, s-au căsătorit, iar în iunie 2023 [au devenit] părinți.

„Dumnezeu a fost atât de bun cu mine”, spune Dvořák. „El mi-a dat o soție bună și o nouă familie.

Această biserică este familia mea.”

O mărturie puternică

În calitate de nou membru al bisericii, lui Dvořák nu-i venea să creadă ce pace simțea. Dar, foarte curând, a înțeles că vestea bună era ceva ce trebuia împărtășit. A început în locul în care se simțea cel mai bine: sala de sport în care lucra în calitate de trainer.

Dvořák a început să caute oportunități de a-și împărtăși credința. Avea cea mai puternică prezentare – povestea propriei sale vieți.

„Mai rău decât tine nu exista”, i-a spus odată un coleg. „Dacă tu te-ai putut schimba, poate că există o șansă și pentru mine.”

Într-o zi, un alt coleg din sală a acceptat să discute cu Dvořák despre adevărul biblic.

„Am studiat Biblia timp de două ore și am sfârșit plângând”, își amintește Dvořák.

Mărturia lui Dvořák a dat roade, deoarece alți traineri au cerut în cele din urmă studii biblice și au devenit membri ai bisericii.

„În afară de mine, în sala de sport mai există doi traineri adventiști”, spune Dvořák, „iar în curând s-ar putea să avem un al treilea”.

Unul dintre ei este Bára Trundová, fostă campioană cehă de body fitness. În timpul întâlnirilor de evanghelizare din Praga din luna mai, Trundová a fost unul dintre voluntarii implicați la locul de desfășurare a întâlnirilor.

Martori în turneu

Grupul frecventează biserica adventistă de ziua a șaptea Praha Žižkov, o biserică mică, dar în creștere, păstorită încă de Starý.

„Pastorul Starý este exact ceea ce avem nevoie”, spune Dvořák. „Este ferm, dar foarte răbdător cu noi. Nu suntem oi, dar Dumnezeu continuă să lucreze în noi.”

Dvořák, Trundová și trainerul René Nadrchal, și el credincios adventist, vizitează în mod regulat bisericile adventiste din întreaga țară pentru a vorbi despre transformarea vieților lor.

„Toți provenim din familii atee”, spune Dvořák. „Acum, sarcina noastră este să ne folosim mărturia pentru a-i trezi pe alți membri ai bisericii, care poate dorm, și să aducem mai mulți oameni la Isus.”

Autor: Marcos Paseggi, Adventist Review
Sursa: Adventist Review

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print