În cadrul unei inițiative recente organizate de școala adventistă din San Opico, El Salvador, sute de elevi, profesori, părinți și credincioși adventiști au cumpărat 1.400 de cărți pentru a le distribui în două școli publice din apropiere.
Școala adventistă din El Salvador (ECAS) achiziționează anual cărți creștine pentru a li le oferi părinților și elevilor, promovând importanța lecturii. În acest an, însă, inițiativa a implicat întreaga școală, a declarat directorul Ana Mirian Argumedo. Provocarea a fost de a-i entuziasma pe elevi să contribuie la costul a cel puțin 80% dintr-o carte, școala acoperind restul, a explicat Argumedo. Cărțile au fost obținute prin intermediul uneia dintre librăriile editurii Diviziei Inter-Americane.
Ca urmare a acestei inițiative au primit cărți 350 de elevi și profesori de la Școala Institutului Național San Juan Opico și 966 de la Centrul Școlar Santos Novoa. Cărțile abordează teme precum cunoașterea lui Isus, sănătate, dragostea lui Dumnezeu, starea morților, găsirea speranței în mijlocul haosului și multe altele.
Pe 6 iunie, profesorii și elevii școlii adventiste au vizitat ambele școli publice, s-au rugat și au interacționat cu administratorii și cu profesorii.
Edwin López, pastor în regiune, a vorbit cu Argumedo și cu administrația instituției pe care o conduce despre stabilirea unor relații mai strânse cu cele două școli publice vecine prin distribuirea de cărți inspiratoare.
„Am vrut să implicăm elevii deoarece se simt foarte bine când le împărtășesc speranța altor copii și tineri”, a declarat López. „Implicarea fiecărui elev și membru al personalului instituției în oferirea acestor cărți misionare înseamnă și implicare în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu”, a adăugat el. „Misiunea este a tuturor, nu doar a unui grup special.”
López a spus că atunci când a vizitat instituțiile cu cutiile de cărți, a fost foarte bine primit și i s-a mulțumit pentru cărțile dăruite fiecărui student, profesor și membru al personalului.
„Sunt recunoscător că ECAS a donat atât de multe cărți care ne pot ajuta pe toți să creștem spiritual și să devenim persoane mai bune, cetățeni mai buni și copii și profesori mai buni”, a declarat Rene Abrego, director adjunct al Școlii Institutului Național San Juan Opico.
Un elev de la San Juan Opico a declarat: „Vă mulțumesc pentru aceste cărți, pentru că știu că vor fi o binecuvântare. Am citit mai multe cărți ale pastorului Alejandro Bullón și le recomand fără nicio reținere pentru sfaturile lui bune”.
Directoarea Centrului Școlar Santos Novoa, Blanca Estela Larios, i-a mulțumit grupului adventist pentru inițiativa dedicată profesorilor, elevilor și întregului personal. „Ne plac cărțile și sperăm că vom avea și alte ocazii în care să facem schimburi între cele două instituții”, a spus ea.
Inițiativa a fost mai mult decât o strategie, a spus López, „a însemnat îndeplinirea directă a misiunii de predicare a Evangheliei încredințate de Isus”.
ECAS are 414 elevi înscriși în învățământul primar și 475 în cel secundar. Școala are, de asemenea, internat pentru elevii din ciclul secundar de învățământ.
Încă de la înființarea sa, ECAS a avut o importanță capitală în lucrarea Bisericii Adventiste din El Salvador.
În anii 1980, în timpul războiului civil național, școala a reprezentat un refugiu pentru tinerii din zonele de conflict care doreau să termine liceul. Din acea perioadă și până în prezent, instituția a oferit un loc sigur pentru a organiza întâlniri ale bisericilor, districtelor, conferințelor și uniunilor. În plus, în campus au loc, de obicei, tabere, instruiri și multe alte activități.
Sursa: Adventist Review