Nicio discuție despre importanța, valoarea și semnificația sportului și implicarea noastră în el nu ar fi completă fără a prezenta perspectiva lui Ellen White, pionieră a Bisericii Adventiste, mesagerul special al lui Dumnezeu pentru poporul Său de la sfârșitul timpului. Acest articol oferă tocmai o astfel de perspectivă. Documentul original, mai amplu, scris de Arthur L. White în 1967, face o trecere amănunțită în revistă a declarațiilor lui Ellen White cu privire la sport, oferind un context istoric adecvat cu privire la chestiuni legate de practicarea sportului și de sportul organizat în cadrul programelor educaționale adventiste. Declarația completă este disponibilă pe site-ul Ellen G. White Estate, la adresa https://ellenwhite.org/media/document/2436.

Principii mărețe timpurii

În cartea Educație, Ellen White stabilește un principiu de bază cu privire la sport prin comentariile ei analitice cu privire la recreere:

„Există o diferență între recreere și distracție. Recreerea, când este într-adevăr așa cum o arată numele, are tendința de a întări și zidi. Prin întreruperea grijilor și ocupațiilor noastre obișnuite, ea permite refacerea minții și a trupului și ne face astfel în stare să ne întoarcem cu puteri noi la munca serioasă a vieții.

Distracția, pe de altă parte, este căutată de dragul plăcerii și este adesea dusă la extrem; aceasta absoarbe energia necesară muncii folositoare și se dovedește în acest fel o piedică în calea adevăratului succes al vieții.”

White recunoștea, într-un articol din 1867 despre „Recreația pentru creștini”, că păzitorii Sabatului lucrează în general mult și se odihnesc insuficient; și că „recreația este necesară pentru cei care sunt angajați în muncă fizică și este mai necesară pentru cei a căror muncă este în principal cu mintea. Nu este necesar pentru mântuirea noastră și nici pentru slava lui Dumnezeu ca mintea să trudească în mod continuu și peste măsură, chiar și asupra subiectelor religioase”.

Articolul inițial al lui Ellen White pe tema educației, scris în 1872, prezenta trei motive pentru care programa școlară adventistă ar trebui să fie bine împărțită între activitățile mintale și cele fizice: (1) activitatea fizică ar duce la o dezvoltare fizică puternică, care este esențială; (2) ar pregăti tinerii pentru aspectele practice ale vieții, deoarece ei ar trebui să se angajeze în diverse industrii sau să dobândească îndeletniciri legate de programa școlară; (3) ar proteja împotriva imoralității: un program de studiu constant fără un exercițiu fizic adecvat ar pune bazele unor practici imorale.

Scrierile lui Ellen White au stabilit de timpuriu idealul Bisericii pentru toate școlile noastre – o programă educațională care să găsească un echilibru între activitatea mintală și cea fizică.

Viziune și realitate

Micul loc ales în orașul Battle Creek pentru prima noastră instituție de învățământ superior a dezamăgit-o profund pe Ellen White. Ea a deplâns situația școlii din Battle Creek, situată chiar în oraș, în locul școlii dorite, departe de distracțiile și tentațiile vieții de oraș, care să stimuleze și să încurajeze industria și agricultura, latura practică a educației. Tinerii ar pleca de acolo pregătiți pentru viața într-o lume condamnată și pregătiți pentru a sluji în proclamarea mesajului revenirii lui Isus.

După ce la Colegiul Battle Creek s-au format echipe de fotbal, baseball, baschet și chiar și de box, tinerii adventiști, care aveau un mod de viață sănătos, fără alcool și tutun, au reușit să aibă performanțe bune. Însă emoțiile competiției împotriva echipelor din oraș și din afara orașului au schimbat complet interesul studenților, uitând de concentrarea totală asupra pregătirii pentru slujire în favoarea cultivării entuziasmului și plăcerii. Fără mesajele lui Dumnezeu, programul sportiv ar fi destabilizat în mare măsură identitatea noastră educațională.

Mesajele de avertizare ale lui Ellen White menționau în mod specific anumite jocuri – fotbal, baseball, box. Ea i-a scris președintelui școlii de la Battle Creek la începutul anului 1893, într-o perioadă în care Duhul Domnului se revărsa în mod deosebit în urma unor întâlniri de redeșteptare: „Când elevii de la școala noastră s-au dus să joace fotbal și alte jocuri, când au ajuns să fie absorbiți de amuzamente, Satana a văzut că este un moment potrivit să intervină și să anuleze efectul pe care l-a avut Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în modelarea și în folosirea slujitorului omenesc. Dacă profesorii și-ar fi făcut datoria, … ar fi avut puterea spirituală și iluminarea divină pentru a înainta cu perseverență și pentru a urca pe scara care se înalță către cer. … Este ușor să irosești, să desconsideri și să desființezi influența Duhului Sfânt. … Dacă un om binecuvântat ajunge să fie neglijent și neatent și nu veghează în vederea rugăciunii, … dacă dragostea de amuzamente și lupta pentru supremație îi absorb puterile și aptitudinile, atunci Dumnezeu nu este pentru acel om Cel dintâi, Cel din urmă și totul în toate, iar Satana intervine pentru a-și îndeplini rolul în jocul vieții lui și a-i duce sufletul la pierzare. El poate să fie mult mai perseverent decât oamenii și pregătește capcane iscusite pentru ruinarea sufletului”.

Răspunsul lui Ellen White la scrisoarea unui student la medicină din Michigan arată motivele reale pentru care a dat anumite sfaturi cu privire la sport.

„Eu nu condamn jocul simplu cu mingea; însă, chiar și acesta, cât este de simplu, poate fi exagerat.
„Mă dau înapoi aproape întotdeauna de la rezultatele aproape sigure ce urmează acestor distracții. Acestea conduc la cheltuieli care ar putea fi folosite pentru a duce lumina adevărului unor suflete care pier fără Hristos. Distracțiile și cheltuielile pentru satisfacții proprii, care conduc pas cu pas la înălțarea eului, și instruirea în aceste jocuri pentru plăcere dau naștere la o dragoste și pasiune pentru aceste lucruri…

Felul în care au fost folosite la colegiu nu poartă pecetea cerului. Ele nu fortifică intelectul. Nu rafinează și nu conduc la curăție de caracter…

Au ca țintă aceste jocuri numai slava lui Dumnezeu? Eu știu că nu. … Domnul Dumnezeul cerurilor protestează împotriva pasiunii aprinse pentru aceste jocuri care sunt atât de ademenitoare.”
Afirmația lui Ellen White: „Eu nu condamn jocul simplu cu mingea”, pune în balanță folosirea nevinovată a mingii într-un joc cu pericolele din cadrul programelor sportive: folosirea disproporționată a timpului și a banilor, înălțarea eului jucătorilor, încurajarea iubirii de plăceri până când aceasta depășește iubirea de Dumnezeu.

Ea scrie: „Felul în care au fost folosite la [Battle Creek] nu poartă pecetea cerului”. Recreerea este, cu siguranță, esențială, dar Ellen White a înțeles că, pe măsură ce tinerii se maturizează, recreerea poate fi găsită în ocupații utile care produc ceva valoros. În idealul care ni se prezintă, adevărata recreere include activități misionare variate: există „metode sănătoase de exercițiu fizic, care vor fi benefice atât pentru suflet, cât și pentru trup”.

„Este datoria noastră de a căuta întotdeauna să-i călăuzim pe tineri să-și folosească bine mușchii și creierul, ca să poată fi de folos celor din jurul lor, ajutându-i în lucrul lor, alinându-i pe cei în necaz, încurajându-i pe cei descurajați, rostind cuvinte de mângâiere celor fără speranță și abătând mințile studenților de la ceea ce constituie doar distracție și zbenguială, lucruri care adesea îi coboară de la demnitatea de bărbați și femei la rușine și dizgrație. Domnul dorește ca mintea să fie înălțată, căutând mereu canale mai înalte, mai nobile de utilitate.”

Accentul pus de Ellen White pe munca utilă este unul dintre motivele pentru care ne-am amplasat școlile la țară, unde există oportunități pentru construirea de mici ateliere și pentru a face agricultură. În Cooranbong, Australia, la aproximativ 75 de mile nord de orașul Sydney, este un astfel de exemplu. Ellen White s-a implicat activ în înființarea acestei școli. În timp ce ajuta acolo a primit numeroase viziuni care au clarificat principiile care ar trebui să guverneze funcționarea instituțiilor noastre de învățământ superior.

Experiența Avondale

Diferitele mesaje ale lui Ellen White despre sport, date în timpul înființării a ceea ce este acum Universitatea Avondale, trebuie citite cu atenție pentru a vedea principiile care stau la baza lor. Australia este o țară care iubește sportul. Observând dragostea australienilor pentru sport, Mark Twain a exclamat: „Australia cea relaxantă… unde, aparent, este întotdeauna câte o petrecere – iar dacă nu e nicio petrecere și nimic altceva de făcut, este întotdeauna o cursă de cai”.

Ellen White a văzut că, dacă adventiștii de ziua a șaptea voiau să-și îndeplinească misiunea încredințată de Dumnezeu, școlile noastre ar trebui să fie departe de entuziasmul sporturilor și al petrecerilor din orașe.
Amplasarea Avondale la țară, pe un teren de 1.500 de acri, le-a oferit numeroase opțiuni de muncă studenților disponibili. În ciuda mijloacelor limitate ale elevilor și ale familiilor lor, la școală era o atmosferă caracterizată de bună dispoziție. Diferitele oportunități de muncă oferite de școală le ofereau tinerilor diverse modalități de a se recrea. Exista un program de studiu și muncă.

Ellen White a simțit că, cu binecuvântarea Domnului, au reușit să îi țină pe tineri departe de atracțiile și distragerile lumii. La sesiunea uniunii de conferințe din 1899, ea a spus: „Dorim să îi îndepărtăm pe studenți de atmosfera murdară a orașului. Nu că Satana nu ar fi și aici. El este aici, dar noi încercăm să facem tot ce putem pentru a le oferi studenților cele mai bune circumstanțe, astfel încât să își fixeze ochii asupra lui Hristos.” Comentând despre „marea mulțime” pe care a văzut-o la Sydney pentru un meci de crichet, ea a explicat că „în timp ce oamenii jucau crichet, iar alții priveau, Satana juca jocul vieții pentru sufletele lor. Prin urmare, am decis să ne amplasăm școala într-un loc în care elevii să nu vadă meciuri de crichet sau curse de cai. Suntem exact acolo unde vrea Dumnezeu să fim, iar în această școală au avut loc multe convertiri”.

Dar câteva luni mai târziu, în 1900, profesorii, în mare parte americani, au plănuit să organizeze un eveniment în cadrul căruia Ellen White să li se adreseze elevilor dimineața, iar după-amiaza să fie petrecută jucând jocuri. Elevii au strâns bani pentru a cumpăra echipament sportiv, iar programul de după-amiază a abundat în activități și jocuri, dintre care unele au alimentat dragostea pentru plăcere și concentrarea asupra sportului. Acesta a fost contextul istoric specific al sfatului lui Ellen White la care se face referire în nota 9.

Lectura în context

Citit lipsit de context, sfatul i-a determinat pe unii să considere că implicarea în orice joc, mai ales în cele cu mingea, este păcătoasă. Dar o lectură atentă a principiilor, precum cele din scrisoarea ei din 1872, la care se face referire în nota de subsol 5, indică o problemă mai complexă, mai profundă și de mai mare anvergură, și anume încurajarea iubirii de plăceri; implicarea în activități care în sine pot fi nevinovate, dar care, prin patima față de ele, pot conduce la idolatrie.

Aceste principii dezvăluie o diferență clară între o zi de recreere în timpul căreia pot fi jucate anumite jocuri și formarea unor echipe antrenate pentru a participa la programe sportive în școlile noastre. Atunci când un grup de tineri creștini, sau membri ai unei biserici sau ai unei instituții se întâlnesc pentru o zi de recreere, ei se pot juca. După câteva ore petrecute împreună, jocurile se încheie, iar ziua a fost una de recreere. Cât de diferită este aceasta de un program care necesită ore de antrenament zilnic, care înalță anumiți jucători și care antrenează echipe pentru o competiție extrem de palpitantă, în care câțiva fac mișcare în timp ce ceilalți stau în picioare și strigă! Aceasta nu este o recreere autentică. Diferența este evidentă.

Competițiile sportive interuniversitare

Competițiile sportive între universități intensifică totul. Cu săptămâni înainte de astfel de evenimente, conversațiile se concentrează asupra evenimentelor care urmează. Odată ce acestea se încheie, conversațiile sunt despre ceea ce s-a întâmplat. Entuziasmul și dragostea de plăceri îi fac pe tinerii noștri indiferenți față de lumea care se îndreaptă spre abis. Acesta este motivul pentru care în instituțiile adventiste de învățământ superior sunt descurajate competițiile sportive interuniversitare. Roadele acestor activități nu se ridică la înălțimea idealurilor puse înaintea noastră în Spiritul Profetic.

Pe măsură ce timpul a trecut, s-a dovedit a fi din ce în ce mai dificil pentru școlile noastre să îndeplinească idealul lui Dumnezeu de a avea un program de muncă și de studiu; tinerilor le este tot mai dificil să găsească în campusul școlar activități care să le aducă venituri. Dar, în absența unor astfel de venituri, nu există oare alte activități decât organizarea de competiții sportive pentru a face ceva valoros în beneficiul general al elevilor și al școlii?

Au renunțat școlile adventiste la idealurile lor? Avem noi răspunsuri la întrebările fundamentale? Care sunt obiectivele noastre cu privire la funcționarea sau frecventarea școlilor creștine? Contribuie toate activitățile noastre la atingerea acestor obiective? Este timpul să renunțăm la idealurile noastre? Mai poate Domnul să ne binecuvânteze deoarece îndrăznim să luăm atitudine pentru idealurile Sale, chiar dacă ar cădea cerurile? Spuneți-ne ce credeți la letters@adventistreview.org. – Editorii

Despre autor: Arthur L. White a pregătit această declarație în 1967, pe când era secretar al Ellen G. White Estate, o responsabilitate pe care a purtat-o din 1937 până în 1978. El este, de asemenea, autorul biografiei în șase volume a lui Ellen White, totalizând aproape 3.000 de pagini.

Sursa: Adventist Review

[1] Ellen G. White, Educație, pag. 207 (în orig.).

[2] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pag. 514 (în orig.).

[3] A se vedea Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 3, pag. 131-160 (în orig.).

[4] Ellen G. White, Solii alese, vol. 1, pag. 131 (în orig.).

[5] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 499-500 (în orig.).

[6] Ibid., pag. 499 (în orig.).

[7] Ellen G. White, Solii alese, vol. 2, pag. 323 (în orig.).

[8] Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 509 (în orig.).

[9] A se vedea Ellen G. White, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pag. 348-354 (în orig.). [1] Ellen G. White, „The Avondale Health Retreat”, Australasian Union Conference Record, 26 iulie 1899.