Fac parte din ultima generație care în copilărie a avut parte de sisteme analogice – un „Xenial” (între generația X și mileniali, născută între 1977 și 1983, care a avut o copilărie analogică și o tinerețe digitală). Denumită uneori „generația norocoasă”, am avut o copilărie fără părinți distrași de smartphone-uri, în care trebuia să așteptăm o zi întreagă sau, uneori, o săptămână pentru a viziona următorul episod al emisiunii noastre preferate, discutam cu prietenii față în față și am fost norocoși să nu avem anii adolescenței salvați în format digital.
În zilele noastre, primul lucru pe care mulți îl facem atunci când ne trezim dimineața este să ne verificăm telefonul. Ne începem ziua cu știrile, cu o derulare rapidă pe una sau două platforme de socializare, repetând acțiunea la micul dejun, la toaletă și, dacă este posibil, pe drum spre serviciu. Unii dintre noi lucrăm apoi toată ziua în fața unui ecran, după care venim acasă pentru a ne relaxa în fața unui alt ecran.
Seara intrăm pe Netflix pentru a ne relaxa, cu telefoanele în mână pentru a intra pe Facebook și Instagram, în timp ce schimbăm mesaje cu prietenii sau cu membrii familiei. Apoi ne întindem în pat, dar nu pentru a dormi, ci pentru a căuta vedete pe Google, a face cumpărături online și, poate, a verifica pentru ultima dată Facebook-ul. Smartphone-urile noastre ne permit accesul neîngrădit și constant la informații, divertisment și… distragerea atenției. Este puțin spus că lumea s-a schimbat dramatic în ultimele câteva decenii. John Mark Comer descrie realitatea noastră digitală ca trăind într-o „lume a zgomotului”. În ceea ce pare acum profetic, în geniala satiră a lui C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, diavolul bătrân numește tărâmul diavolului o „împărăție a zgomotului” și afirmă: „În cele din urmă, vom transforma întregul univers în zgomot”, Toți ne luptăm zilnic cu ecranele pentru timpul, concentrarea și atenția noastră și, indiferent dacă sunteți liderul unei organizații sau o mamă casnică, vă simțiți copleșiți în permanență. Copilăria mea liniștită a fost o ultimă răsuflare. Avem nevoie cu disperare să punem limite digitale sănătoase pentru a nu ne sufoca.
Timp de secole, poporul lui Dumnezeu a respectat o zi de odihnă săptămânală – Sabatul. Era o zi pe care o așteptau cu nerăbdare cei care lucrau zile lungi de muncă manuală grea doar pentru a supraviețui.
Astăzi, însă, mulți dintre noi avem nevoie de un alt fel de odihnă. Din ce în ce mai mult îmi dau seama că am nevoie de un Sabat fără ecrane, o zi din șapte în care să pot întrerupe zgomotul și să stau în liniște. În loc să mă uit în jos (la telefon), să mă uit în sus, la frumoasa creație a lui Dumnezeu. În loc să apreciez o postare pe Facebook, să practic ospitalitatea, să vorbesc și să râd față în față cu prieteni din viața reală; în loc să mă uit la un alt serial de pe Netflix, să îmi privesc soțul și copiii în ochi și să mă bucur de timpul prețios petrecut împreună cu ei; în loc să fac cumpărături online, să meditez cu recunoștință toate toate lucrurile cu care m-a binecuvântat Dumnezeu; în loc să-mi alimentez temerile și angoasele cu politica, crimele și scandalurile de la știri, să mă rog pentru liderii și comunitățile noastre și să meditez asupra modului în care Dumnezeu lucrează în lume.
„Cum să te rogi, să citești Scriptura, să înveți la biserică sau să te odihnești în Sabat, când, de fiecare dată când ai ocazia, te întinzi spre distribuitorul de dopamină care este telefonul tău?”
„Marea amenințare a erei digitale este că ne răpește capacitatea de a fi prezenți.” Ce-ar fi dacă Sabatul ar deveni o zi de odihnă de zgomot, astfel încât, în liniște, să putem fi prezenți alături de Dumnezeu, de propriile noastre suflete, de copiii noștri, de soții noștri și alături de ceea ce face Dumnezeu în lumea noastră?
Psalmii 10:4 (NTR) spune: „Cel rău, în înfumurarea lui, nu-L caută. Toate gândurile lui sunt: «Nu există Dumnezeu».”
Un Sabat fără ecrane ne face loc pentru Dumnezeu. Prin oprirea zgomotului, putem auzi glasul „blând şi subțire” al lui Dumnezeu (1 Împărați 19:12). Atunci când umplu fiecare minut liber cu „zgomot”, nu mai pot să mă ocup de sufletul meu. Momentele de plictiseală sunt rare atunci când am telefonul la îndemână. Pierd ocazii de a-mi imagina, a visa, a medita, a evalua, a procesa suișurile și coborâșurile fiecărei zile și de a-mi centra viața pe adevărul lui Dumnezeu.
Adesea, în loc să stau cu durerea, singurătatea sau furia, evadez din ele distrăgându-mi atenția cu divertismentul. Un Sabat fără ecrane îmi permite să fiu prezentă nu doar în prezența lui Dumnezeu, ci și în prezența propriului meu suflet.
În calitate de părinte, Sabatul nu este întotdeauna ziua de odihnă pe care o doresc. Recent, am ascultat interviul lui Ruth Hayley Barton și fiica sa Charity despre respectarea Sabatului împreună cu copiii, iar ea a vorbit despre schimbarea de paradigmă pe care au avut-o atunci când au început să vadă Sabatul ca pe o zi în care să fie prezentă pentru copiii ei.
„Cel mai mare dar pe care li-l poți oferi copiilor din jurul tău este atenția ta neîmpărțită”, scrie Sarah Boyd de la Resilient Little Hearts. Un Sabat fără ecrane le oferă copiilor noștri darul timpului și al prezenței noastre, iar nouă oportunitatea de a ne bucura de ei. Câte momente prețioase am ratat cu copiii mei din cauza faptului că am stat pe telefon? Un Sabat fără ecrane creează condițiile perfecte pentru acele relații care contează cel mai mult, ajutând familiile să formeze legături profunde într-o lume plină de media.
În cele din urmă, un Sabat fără ecrane îmi permite să observ ceea ce face Dumnezeu în lume – ascultându-i pe ceilalți cu o atenție neîmpărțită și discernând lucrarea Duhului Sfânt care ne atrage pe fiecare dintre noi spre Tatăl nostru ceresc.
Ideea unui Sabat fără ecrane este atât de simplă încât aproape că nu are nevoie de instrucțiuni, dar am câteva sugestii. În primul rând, trebuie să vă pregătiți pentru el. Dacă intenționați să vă întâlniți cu alții, faceți un plan și anunțați-i că în acea zi vă deconectați. Avertizați familia și prietenii că telefonul va fi închis. Dacă aveți nevoie de o hartă pentru o deplasare, imprimați-o, iar dacă vă folosiți telefonul pentru muzică sau pentru aparatul foto, fiți creativi sau de modă veche. Cunosc persoane care scot CD-urile, casetele sau discurile vechi de Sabat sau chiar cântă melodii la pian sau la chitară. Alegeți să nu folosiți aparatul foto în Sabat și bucurați-vă de priveliște, fără a distribui momentul pe Facebook. Unii au o cutie de Sabat în care își pun simbolic toate dispozitivele. Vă recomand, cel puțin, să opriți toate dispozitivele și să le puneți deoparte. Pare simplu, dar este mai greu decât pare. Telefoanele noastre au devenit ca un alt apendice. Este normal să ne simțim un pic anxioși, chiar goi, fără el, iar eu am constatat că este destul de revelator cu privire la cât de dependentă sunt.
Sabaturile fără ecrane sunt o șansă de a le acorda prioritate familiilor și bunăstării noastre. Ele oferă un sanctuar: un spațiu în perioadele stresante pentru a fi prezenți și pentru a sărbători bucuria vieții dincolo de ecranele susținute de reclame.
Andrew Sullivan, în articolul său dur și profund inspirat despre epoca noastră digitală, scrie: „Dacă bisericile ar ajunge să înțeleagă că cea mai mare amenințare la adresa credinței de astăzi nu este hedonismul, ci distragerea atenției, poate că ar putea începe să atragă din nou o generație digitală epuizată.”
Generația noastră de păstrători ai Sabatului are o oportunitate unică; avem ocazia de a fi o dovadă profetică a vieții pe care Dumnezeu o oferă – oameni ai păcii într-o lume a zgomotului.
Sursa: Adventist Review