„O doamnă I s-a rugat lui Dumnezeu pentru o experiență spirituală mai profundă. Voia să-L cunoască pe Dumnezeu și își dorea ca El să I se descopere în mod real”, începe să ne spună Marc cu o voce hotărâtă și cu o licărire tinerească în ochi. „Într-o zi, a avut un vis ciudat. A visat un șir de oameni care se îndreptau spre casa ei dinspre nord-est. Iar într-o zi, un cuplu chiar a ajuns la casa ei. Când i-a văzut pe cei doi, i-a întrebat de unde sunt. Ei nu au spus din ce țară erau sau din ce oraș veneau, ci au răspuns pur și simplu: «Venim din nord-est». Care era probabilitatea primirii unui astfel de răspuns? Ea i-a acceptat de îndată ca fiind răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile ei.”

Marc, în vârstă de 47 de ani, a fost pastor în Uniunea Germania de Sud și a slujit timp de opt ani în calitate de director al Departamentului Tineret din cadrul Conferinței Baden-Württemberg. Un moment de cotitură pentru slujirea și familia lui a fost când, la invitația unor prieteni, a aflat despre comunitățile menonite de origine germană din regiunea San Ramón, la trei ore de marele oraș Santa Cruz de la Sierra, cu care stabileau primele contacte.

„M-am gândit că ar trebui să ajutăm și am simțit chemarea de a intra în câmpul misionar. Am înțeles imediat că nu este un proiect pentru o lună sau un an, deoarece este nevoie de timp pentru a câștiga încrederea membrilor acestor comunități”, spune Marc.

Marc și soția sa Wendy, în vârstă de 45 de ani, au decis să pornească într-o aventură misionară – în acest caz, pentru a le sluji coloniilor germane conservatoare de menoniți care trăiesc de zeci de ani în această țară sud-americană.

Cine sunt menoniții?

Menoniții sunt un grup de creștini anabaptiști fondat de predicatorul olandez Menno Simons în secolul al XVI-lea. Unii dintre acești membri, în căutarea unor spații mari și a unor ample libertăți educaționale și sociale, s-au mutat în Bolivia, au cumpărat terenuri, au semnat acorduri cu autoritățile locale și au fondat colonii. „Unele colonii resping modernitatea, de la obiceiurile seculare până la simplele aparate de uz casnic. În unele nu există niciun fel de motoare… căruțele și plugurile sunt trase de cai”, relatează Wendy.

În regiunile de câmpie, ei au înființat comunități cu un stil de viață aparte, care renunță la modernitate și au la bază familii extinse, viața rurală și respectarea strictă a normelor comunitare.

„Sunt comunități închise, cu puține contacte cu societatea și cu o cunoaștere limitată a lumii exterioare. Dar unii oameni aspiră la mai mult în domeniul spiritual. Practic, ei trăiesc fără plăcerile lumii, dar nu cunosc nici bucuria mântuirii. Noi vrem ca ei să o descopere”, spune convinsă Wendy.

Misiunea

Marc și Wendy se află în San Ramón de cinci ani și se pregătesc să rămână încă cinci ani împreună cu cei doi copii ai lor, Noah, de 12 ani, și Caleb, de 9. Ei lucrează acolo cu sprijinul Conferinței Baden-Württemberg, al Uniunii Germane de Sud, al Diviziei Inter-Europene și al Conferinței Generale, cu ajutorul cărora au construit infrastructură, au lansat proiecte și au creat inițiative.

„În prezent, proiectul nostru constă dintr-o școală cu internat, o sală mare pentru serviciile de închinare și evenimente, un centru de stil de viață și grădini de legume pentru proiecte cu studenții. Avem chiar și o sală multifuncțională în care organizăm concerte”, spune Marc. „Concertele sunt excelente pentru a ne apropia de oameni. Aceste grupuri sunt obișnuite ca lauda să aibă loc fără muzică, închinarea prin muzică fiind considerată un sacrilegiu, deoarece devenim prea lumești. Se cântă doar a cappella”, adaugă el.
Wendy intervine, cu entuziasm: „Muzica este foarte importantă aici! Când am venit aici…”

Wendy, născută în Puerto Rico, Statele Unite ale Americii, spune că familia ei nu vorbea germană, dar a învățat-o repede. În prezent, copiii vorbesc engleză, spaniolă și germană și se implică activ în viața misionară a familiei. Ea continuă:

„Nu am vrut să cred că ei nu Îl lăudau pe Dumnezeu prin cântec, că nu simțeau plăcerea muzicii închinate lui Dumnezeu. A fost o mare bucurie pentru mine când două familii m-au rugat să le învăț muzică pe fetele lor. Nu sunt specialistă în muzică, dar trebuia să începem de undeva. În prezent, la școala noastră de muzică sunt înscrise 65 de eleve care iau lecții la șapte instrumente”, zâmbește Wendy recunoscătoare.

Educația: sens și scop

„Școala este foarte importantă pentru proiectul nostru.” Marc explică faptul că școala s-a născut din dorința de a realiza o educație integrală – cu o filosofie și o concepție adventistă cu privire la lume și viață – oferită copiilor din colonie, un instrument de răscumpărare. În prezent, au 36 de elevi, distribuiți de la grădiniță la clasa a șasea. Calitatea profesorilor, organizarea claselor pe vârste, spațiul înconjurător și, bineînțeles, muzica – toate contribuie la sprijinirea familiilor și la orientarea copiilor spre Isus.

„Avem nevoie de spațiu, mult mai mult spațiu și mai mulți voluntari”, spune Wendy. „Sunt multe familii boliviene care doresc să își înscrie copiii, dar nu avem locuri, iar cu puțini elevi, prețurile sunt mai mari. Și avem nevoie de mai mulți profesori voluntari care să ne ajute aici, educând acești copii prețioși.”

Marc face, de asemenea, apel la mai mult sprijin și la bunăvoință, la spirit de misiune și la căutarea unei aventuri cu scop. „Cel mai mult avem nevoie de oameni care să ne ajute. Această comunitate are 100.000 de oameni doar aici, în Bolivia, și mult mai mulți în străinătate, iar noi suntem doar două familii. Avem nevoie de mai mulți oameni, pentru aici și pentru așezările din jurul Santa Cruz. Și, bineînțeles, de fonduri pentru a-i aduce.”

„De exemplu, avem nevoie de profesori. Îi vizitez în mod regulat pe deținuții din închisoarea din Santa Cruz – mulți sunt acolo pentru că au fost marginalizați în coloniile lor. Când sunt plecat, totul rămâne pe umerii lui Wendy și ai celorlalți voluntari”, confirmă el.

Viitor garantat în misiune

În timp ce Marc și Wendy ne vorbesc despre experiența lor extraordinară, copiii lor citesc la masă. Gloria, o colegă italiană de-a noastră, intră și se alătură conversației. Wendy i-l prezintă pe Caleb, cel mai mic dintre ei.

„Această doamnă vorbește italiană, asemenea verișoarei tale pe care o vom vizita. Vrei să înveți italiana de la ea să poți vorbi cu verișoara ta? Seamănă cu spaniola.”

O altă limbă pe care să o învețe Caleb? Cine știe, s-ar putea să-i fie de folos. Primirea talentelor și abilităților de la Dumnezeu are sens atunci când sunt folosite în misiune și îi dau vieții un scop, cel mai bun scop. Marc, Wendy și copiii lor și l-au găsit pe al lor și s-au angajat să i-l transmită și generației viitoare.

Sursa: EUDNews