Ca urmare a situației grele prin care trece țara noastră și a ultimelor măsuri anunțate de autorități, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România cheamă întreaga comunitate la consacrare, post și rugăciune în Sabatele din 30 octombrie și 6 noiembrie.
Vă invităm ca și în zilele următoare să înălțăm rugăciuni către bunul Dumnezeu, în mod special pentru cei bolnavi și familiile lor, pentru cei care au pierdut persoane dragi, pentru cadrele medicale și personalul care luptă cu pandemia, dar în aceeași măsură și pentru cei afectați la nivel psihic și emoțional de criza prin care trecem.
„Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” 2 Cronici 7:14
Comitetul executiv al Uniunii de Conferințe a
Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România
București, 29 octombrie 2021