Poziția Bisericii Adventiste din România asupra „educației sanitare” în școli

Poziția Bisericii Adventiste din România asupra „educației sanitare” în școli

Sănătatea și prosperitatea societății sunt direct legate de bunăstarea elementului ei component – celula familiei. Astăzi, mai mult decât oricând, familia este în criză.

Deoarece subiectul educației sexuale în școală se dezbate din nou în spațiul public din România, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea consideră că acest tip de educație este prioritatea părinților, iar o eventuală oră de curs în cadrul școlii trebuie să se facă doar cu acordul părinților.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea acordă o mare importanță familiei și copiilor. Bazându-se pe informațiile oferite de Biblie, copiii sunt priviţi ca fiind daruri preţioase oferite de Dumnezeu, încredinţate în grija părinţilor. Atenţia acordată educării, îngrijirii, ocrotirii şi dezvoltării lor este extrem de importantă. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea acordă prioritate educaţiei parentale din biserică pentru a-i ajuta pe părinţi să-şi dezvolte aptitudinile necesare pentru dezvoltarea copilului, inclusiv pe linie de educație sanitară / sexuală.

Cele Zece Porunci spun că respectul acordat părinților este fundamentul bunăstării în societate. „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta… ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 5:16).

Unul dintre fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea declara: „Lucrarea părinților se află la baza tuturor celorlalte. Societatea este compusă din familii și ea este ceea ce o fac capii familiilor. Din inimă ies izvoarele vieții, iar inima comunității, a bisericii și a națiunii este familia. Bunăstarea societății, succesul bisericii, prosperitatea națiunii depind de influențele căminului.” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 349)

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România își exprimă îngrijorarea cu privire la legea 272/2004 care introduce educația sexuală în școli, cu denumirea de „educație sanitară”. Legea a fost trimisă în Parlament pentru reexaminare.

Documentul care analizează legea 272/2004 este pe masa Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială și atrage atenția, printre altele, asupra faptului că obligativitatea existenței unui acord din partea părinților ar avea ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată.

Acest aspect ar putea duce la o eliminare a acordului dat de părinte pentru prezența copilului său la ora de educație sanitară, ceea ce face ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România să-și precizeze punctul de vedere.

Prevederea în dezbatere devine și mai sensibilă în condițiile în care societatea modernă reprezintă o continuă provocare pentru familie și pentru educația copiilor. Adventiștii de ziua a șaptea acordă o mare importanță actului educațional.

Biserica Adventistă admite faptul că este nevoie de educație sexuală făcută de specialiști, dar aceasta trebuie transmisă într-un mod corect și în concordanță cu valorile Bibliei, iar părinții trebuie să aibă libertatea de a alege educația oferită minorilor.

Mai mult, părintele trebuie sa fie cel care introduce tema educației sexuale în viața copilului său. De altfel, Constituția României prevede acest drept prin Articolul 51 (2): „Părinții copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educației care urmează să fie dată copiilor lor și au obligația să înscrie copilul la școală și să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor școlare.”

Prin urmare, adventiștii susțin ideea ca părinților să le fie acordat dreptul de a-și exprima ultimul punct de vedere cu privire la prezența copiilor lor în sala de cursuri pentru o eventuală oră de educație sexuală / sanitară.

Subiectul a revenit în actualitate după ce președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis în Parlament pentru reexaminare legea care scoate educația sexuală din școli. Decizia vine după ce, în septembrie 2020, Curtea Constituțională a decis că actul normativ e constituțional și a respins sesizarea președintelui ca neîntemeiată.

În cererea de reexaminare se precizează că înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară”, precum și introducerea obligativității de a obține acordul scris al părinților au generat numeroase critici, atât din partea experților din domeniul educației, cât și din partea organizațiilor nonguvernamentale.

În concluzie, Biserica Adventistă reiterează ferm ideea că părintele este și trebuie să rămână principalul responsabil pentru copilul său, cu atât mai mult în chestiuni delicate sau controversate.

Credincioșii adventiști se roagă lui Dumnezeu ca El să ofere înțelepciunea necesară autorităților abilitate pentru a lua această decizie.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
București, 12 martie 2021

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print