Principalul obiectiv al acestui proiect a fost îmbunătățirea condițiilor pentru realizarea actului educațional prin amenajarea unei săli de clasă din cadrul Școlii Gimnaziale „Grigore Ungureanu”. În cadrul acestui proiect s-au realizat lucrări ample de renovare și reamenajare, precum și lucrări de refacere a instalației electrice și termice, prin care s-au îmbunătățit considerabil condițiile de studiu ale celor 190 de elevi care învață în această școală.
Proiectul „Clasa mea, un loc frumos!” s-a desfășurat pe o perioadă de 40 de zile, demarând pe data de 10 august 2023 și finalizându-se pe data de 20 septembrie 2023. Scopul proiectului, cu o investiție de 12.000 EUR, a fost îmbunătățirea condițiilor de învățământ prin amenajarea la standarde actuale și moderne a spațiului destinat procesului de educație.
ADRA România, cu sprijinul unui finanțator unic din domeniul de expertiză ”Educație și Sănătate de Bază”, și-a propus și a realizat cu succes acest proiect care contribuie la desfășurarea în condiții optime a procesului de educație.
„Încep prin a aduce mulțumiri finanțatorului și vouă, ADRA România, căci prin voi s-a putut implementa proiectul „Clasa mea, un loc frumos!” pentru elevii școlii noastre. Tot ceea ce s-a făcut prin efort comun a avut ca scop crearea de condiții optime pentru ca atunci când copiii pășesc în școală să se simtă ca acasă, într-un spațiu deschis, frumos, igienizat și cu un cadru cât se poate de vesel. Vă mulțumesc din suflet și ne dorim ca pe viitor să mai putem colabora pentru binele educației”, a declarat Liliana Ciucanu, Director Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu”, județul Neamț.
„Mă bucură tare mult pentru că împreună am putut să ne dăm mâna cu toții spre implementarea acestui proiect destinat elevilor acestei școli, în așa fel încât indiferent de rasă, de etnie, confesiune religioasă sau gen să putem lucra unul cu celălalt pentru un viitor mai bun. ADRA România susține educația, sănătatea și un nivel de trai sustenabil. Copiii și tinerii reprezintă categorii prioritare de beneficiari ai proiectelor ADRA România. La zecile de mii de beneficiari ADRA România numărați an de an la nivel național, astăzi se adaugă și cei 190 de elevi ai școlii dumneavoastră și lucrul acesta ne bucură. Domnul să fie cel care să coordoneze lucrarea școlii pe mai departe prin cei ce sunt responsabili pentru acest lucru!”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.