Ar trebui să luptăm pentru dreptul de a fi liberi să ne închinăm lui Dumnezeu în conformitate cu propria conștiință? Sau, dat fiind faptul că așteptăm revenirea lui Isus, are trebui să forțăm adoptarea unei legi a duminicii pentru a declanșa evenimentele finale ale istoriei Pământului și revenirea lui Hristos?

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care pionierii și credincioșii adventiști din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și le-au adresat adesea. În cele din urmă, răspunsul la aceste întrebări avea să modeleze și să reprezinte temeiul devotamentului de lungă durată al Bisericii față de libertatea de conștiință, a declarat istoricul adventist David Trim, în prezentarea din 22 august susținută în cadrul celui de-al IX-lea Congres Mondial al International Religious Liberty Association (IRLA, Asociația Internațională pentru Libertate Religioasă), desfășurat în Silver Spring, Maryland, Statele Unite.

Trim, directorul Biroului pentru Arhive, Statistică și Cercetare din cadrul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, le-a vorbit susținătorilor libertății religioase despre eforturile pionierilor adventiști care au dus la fondarea IRLA în 1893. „Merită să explorăm istoria ei”, a spus Trim, „pentru a înțelege ADN-ul IRLA”.

Forțarea evenimentelor din timpul sfârșitului?

Trim a început prezentând gândurile adesea ambivalente ale primilor lideri și credincioși ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea cu privire la problema libertății religioase. Adventiștii ar fi trebuit să se implice sau să lase evenimentele să se desfășoare după cum credeau că era prezis în profeția biblică? El a răspuns citându-l pe fostul secretar general al IRLA, John Graz, care, în Encyclopedia of Seventh-day Adventists [Enciclopedia Adventiștilor de Ziua a Șaptea], a scris că „tânăra Biserică Adventistă de Ziua a Șaptea, în ciuda viziunii ei apocaliptice, a decis să se opună ferm oricărei legislații în favoarea adoptării unei zile de odihnă motivate religios”.

Potrivit lui Trim, tensiunea la care făcea aluzie Graz era „între înțelegerea profetică a adventiștilor de ziua a șaptea, în care punerea în aplicare a unei legi duminicale de Statele Unite ar fi unul dintre reperele scenariului escatologic final, și nevoia credincioșilor adventiști de ziua a șaptea de a nu se afla sub incidența legilor duminicale pentru desfășurarea normală a vieții lor”.

Unii pionieri credeau că, prin provocare, adventiștii ar trebui să contribuie la adoptarea unei legi a duminicii la nivel național. Acest lucru „L-ar fi obligat, practic, pe Hristos să inaugureze mileniul prin a doua Sa venire”, a explicat Trim, adăugând: „Aceasta a fost o idee extremă pe care comunitatea adventiștilor de ziua a șaptea nu a acceptat-o niciodată…. Ideea că cineva Îl poate obliga pe Hristos să acționeze era cel puțin ciudată”.

Efectul legislației duminicale

În același timp, primii adventiști aveau rațiuni de natură practică atunci când s-au confruntat cu sancțiunile impuse de legile locale și statale privind respectarea duminicii, a spus Trim. „Majoritatea adventiștilor de ziua a șaptea trăiau în zone rurale și, nelucrând în fermele lor sâmbăta, a devenit esențial pentru ei să lucreze duminica”, a spus el. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, „deși în multe cazuri legile duminicale nu erau puse în aplicare, în multe altele erau”.

Trim a explicat că, în mai multe cazuri, credincioși adventiști au fost amendați și au ajuns la închisoare ca urmare a acestor legi duminicale, iar un adventist de ziua a șaptea chiar și-a pierdut viața în închisoare după ce a fost ținut în condiții aspre. „Astfel, pentru adventiștii de ziua a șaptea a existat un stimulent natural pentru a deveni susținători ai libertății religioase”, a spus Trim, iar ei au făcut chiar acest lucru.

Trim a povestit cum, în anii 1880, în urma unei campanii timpurii de adoptare a unei legi naționale care să recunoască duminica în calitate de zi sacră de Congresul SUA pionierul adventist Alonzo T. Jones și alții au făcut demersuri concrete de advocacy împotriva proiectului de lege. „În ciuda înțelegerii adventiste cu privire la timpul sfârșitului, adventiștii au decis să se opună legii naționale cu privire la duminică”, a spus Trim. În 1888, Jones i s-a adresat Comisiei pentru Educație și Muncă din cadrul Senatului SUA. În cele din urmă, legea nu a fost niciodată adoptată.

Nașterea IRLA

În acest context a fost fondată IRLA în 1893, le-a reamintit Trim participanților la eveniment. În „Declarația de principii” din martie 1893, membrii IRLA au declarat: „Credem în susținerea autorităților civile și în supunerea față de autoritatea lor”, dar, în același timp, „negăm dreptul oricăror autorități civile de a adopta legi în probleme de natură religioasă”. Documentul adăuga, printre altele: „Credem că este corect și ar trebui să fie privilegiul fiecărui om să se închine în conformitate cu propria conștiință.”

După organizarea IRLA, activitatea sa a devenit internațională, deschizând birouri pe mai multe continente, iar în 1906 a lansat revista Liberty, revistă care încă se mai publică.

Trim a discutat, de asemenea, despre rolul altor actori cheie adventiști în istoria și dezvoltarea IRLA, precum Charles Longacre și Jean Nussbaum, care au depus mărturie în fața Ligii Națiunilor de la Geneva în anii 1930 pentru a se opune unui calendar și plan cu treisprezece luni care ar fi afectat zilele săptămânii.

Extinderea sferei de acțiune

În 1946, IRLA s-a reorganizat, raza de acțiune a organizației trecând dincolo de orice plan confesional, a spus Trim. „Urmând această strategie, IRLA a apelat în mod activ … la toți cei care îi împărtășeau punctul de vedere și filosofia cu privire la libertatea religioasă pentru toți oamenii și separarea bisericii de stat”, a raportat el.

IRLA a fost foarte activă în anii 1950 și 1960, a spus Trim. El s-a referit în mod special la o întâlnire din 1958 cu președintele Adunării Generale a ONU. Primul Congres IRLA a avut loc la Amsterdam, în Țările de Jos, în martie 1977. Trim l-a citat din nou pe Graz, care a scris că, după acest prim congres, „IRLA a fost reactivată, iar în următoarele decenii a început o nouă perioadă de activități. O serie de evenimente publice au făcut din IRLA una dintre principalele asociații internaționale de apărare a libertății religioase.”

Potrivit lui Trim, revitalizarea organizației a fost susținută sub conducerea de 35 de ani a lui Bert B. Beach, ales secretar general al IRLA în 1980, și a lui John Graz, secretar general al IRLA între 1995 și 2015. „Începând cu 1977, au fost organizate congrese regionale IRLA pe cele cinci continente, [iar] între 1996 și 2015 au avut loc peste 40 de congrese și simpozioane internaționale”, a relatat Trim.

În 1999, IRLA a creat Consiliul experților, care, potrivit lui Trim, a devenit un important grup de specialiști în domeniul libertății religioase, iar influența lui transcende Biserica Adventistă. Consiliul experților a pregătit mai multe declarații internaționale importante, formulând principii directoare privind libertatea religioasă, prozelitismul și educația.

O pasiune de 130 de ani

Trim a încheiat subliniind faptul că în cei 130 de ani de existență a IRLA organizația a demonstrat o pasiune pentru libertatea religioasă și de credință. În ciuda faptului că s-a născut din activismul din cadrul Bisericii Adventiste, a adăugat el, „organizația a depășit de mult limitele confesiunii care i-a dat naștere și conținut pentru libertatea religioasă și de credință a oamenilor de toate credințele și a celor fără credință”.

În acest context, a spus el, „pe măsură ce apar noi provocări pentru libertatea religioasă, IRLA va continua să fie necesară”.

Autor: Marcos Paseggi

Sursa: Adventist Review