Dacă întrebați pe cineva ce presupune slujba de capelan, este puțin probabil să primiți un răspuns satisfăcător. Ce este specific slujirii capelanului?
Un posibil răspuns ar fi faptul că el este o persoană care însoțește o alta în călătoria ei de viață. Sau, dacă optăm pentru o definiție mai exactă, am putea spune că este un cleric instruit pentru a le oferi călăuzire spirituală celor care suferă din punct de vedere fizic, emoțional și spiritual. Capelanii sunt pastori specializați în diferite domenii de slujire – publică și confesională – care lucrează în contact direct cu persoane care pot să nu fie adventiste.
În perioada 18-21 septembrie, 46 de capelani și stagiari adventiști de ziua a șaptea s-au reunit la Seminarul Bogenhofen din St. Peter am Hart, Austria, pentru un curs de formare în domeniu. Evenimentul a fost organizat de Departamentul Capelanie din cadrul Diviziei Inter-Europene (EUD) a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. La curs au participat reprezentanți din Austria, Republica Cehă, Franța, Germania, Portugalia, România și Slovacia.
Vorbitor principal a fost Ivan Omana, directorul Departamentului Capelanie din cadrul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
În prima zi, participanții au studiat fundamentul, istoria și direcția Departamentului Capelanie adventistă.
Au vorbit, de asemenea, despre durere și despre asistarea și împărtășirea Evangheliei persoanelor care se confruntă cu ea.
În seara zilei de 18 septembrie, participanții au urmărit filmul Tuesdays with Morrie (Marți cu Morrie), iar în zilele următoare au discutat despre conținutul lui și despre temele relevante pentru lucrarea lor de slujire, au declarat organizatorii.
Pe 20 septembrie, Ivan Omana și Ventsislav Panayotov au prezentat subiectul relației dintre îngrijirea cu compasiune și dezvoltarea credinței. Apoi, Klaus Schmitz, de la Spitalul Waldfriede din Germania, a vorbit despre activitatea echipei de capelani din cadrul spitalului adventist din Berlin. O parte foarte importantă a programului a fost reprezentată de două sesiuni de după-amiază în timpul cărora capelanii au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în slujirea lor și posibile soluții.
În ultima zi, participanții și-au reînnoit angajamentul și au reafirmat cuvintele lui Isus în viața și slujirea lor:
„Căci am fost flămând şi Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-ați dat de băut; am fost străin şi M-ați primit; am fost gol şi M-ați îmbrăcat; am fost bolnav şi ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță şi ați venit pe la Mine” (Matei 25:35-36).
Sursa: Adventist Review și Departamentul Comunicare al Uniunii Adventiste